Căsoaia, 1984, calcar de Viștea – Cluj 255/ 150 / 190.
Expresionist în vocabular şi procedee, Mihai Păcurar (sculptor, n. 1955, Arad, studii, IAP Cluj – Napoca, 1979) se concentrează, mai ales asupra trăsăturilor fundamentale ale omului, opţiunea figurativă părând să fie categorică. Figurile sunt tratate până la bizar, fără să le caricaturizeze, aspect ce conduce în statuară la expunerea unor concepte arhaice. Personajele sale, redate într-un încântător efort de percepere a vieţii, oferă astfel un interesant spectacol de atitudini şi trăiri.
Asemenea tablouri, ce conduc și la concepte arhaice din statuară, sunt întâlnite la Ansamblul sculptural Strămoşii din Şiria, la monumentele realizate în taberele de creaţie, dar mai ales în sculpturile sale din lemn. Trecut prin experienţa unei bogate activităţi expoziţionale, a Taberelor de sculpură, unde a lăsat lucrări de referinţă, Mihai Păcurar, a onorat împortante comenzi de monumente pentru spaţiul public sau instituţii, cu deosebire portrete: Virgil Iovănaş, Nicolae Oncu, Liviu Rebreanu, Gheorghe Lazăr, Roman Ciorogariu, Aurel Vlaicu, Ioan Slavici sau sculpturi comemorative pentru evenimente dureroase din istorie: Monumentul eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, Monumentul Soldatului, Monumentul soldaţilor căzuţi în Revoluţia din 1989. Ca profesor la Liceul de artă Sabin Drăgoi din Arad, a avut o contribuţie majoră la formarea noilor generaţii de artişti, realizând împreună cu elevii săi lucrările monumentale din parcul arădean Europa.
Tema cuplului cu toate conotaţiile sale – erotice, matrimoniale, de fertilitate, se află de asemenea în centrul atenţiei sale. Cele două caractere prezentate de Mihai Păcurar în Căsoaia, au expresia feţei imperturbabilă, cu privirea absentă, atemporală. Surâsul ironic al personajului masculin şi poziţia nefirească a celui feminin, sunt forme de maximă expresivitate ale artei sale. Tensiunea ce însufleţeşte compoziţia este creată de poziţia virilă a bărbatului secondată de orizontalitatea femeii.