moartea începe acolo unde nu urcă sufletul-Emil-Iulian Sude
Ne ținem unul altuia locul
până când ne pierdem identitatea
de pe cartea de plastic
*
Paznic de noapte
evanescent nu îți mai rămâne decât claritatea
celui care te-a proiectat din întregurile renunțării ca o confirmare…
*
Vine pe la noi Dumnezeu în caserole albe
de la depărtare
de porțelan. cuibărit. se desfac
niște porumbei din polistiren.
nu mai avem loc pe băncile de metal
ne punem cu fața la soare
valurile mării în parcul
unde o vioara vertical ruginește
să nu se verse ciorba Dumnezeiască
suntem în stare să o strângem în căuș
un izvor cu vitamine și linguri de carne
mai aruncăm câte o înjurătură de la unul la altul
am da din ce nu avem porții colosale
de pâine
ne strângem la piept ne facem că avem aceeași chemare Dumnezeu tot mai micuț
în pahare
tragem șapca pe ochi să zică lumea e de la soare. să ne vadă cei din afară un parc
o simfonie de Bach
numai unul mai cucurigat ni-l arată pe Dumnezeu pe lângă oale gras de bun. să ne sporească uimirea lipidă glucidă mirosindă a fum
*
Reîntregirea
De la viața la viață nimeni nu se întâlnește cu
sângele gol și cu mâinile pline.
pune tu ceva peste tine de la mine și pun și eu ceva peste mine de la tine. din camera nașterii în camera vieții doar ușa cu felurite cercuri dansează vie. mamă a nașterilor de tot
prin despărțiturile noastre femeie au trecut de nenumărate ori
dragostea și moartea cu un capăt bleg
cât toate zilele
numai dragostea se sfârșește în dragoste.
moartea începe
acolo unde nu urcă sufletul.
nici bucuria nici suspinul.
*
Metamorfoza
A nu știu câta oară mi se schimba visul din acest daimon,
În care salașluiam, într-o bucată de piele strânsă de mi se deschideau pleoapele,
De auzeau clipocitul lichidului amniotic,
De mi se conturau degetele să sparg acest piept uriaș,
Să iau din respirația lui o dată pe an de ziua mea.
Întâiul nenăscut în daimonul pe care îl exploram încet, încet
cum un vierme inocent, care roade un fruct prea copt pentru el,
Nu s-a vrut niciodată flutur voia doar să-i croiască labirint prin viscerele crude, cu spații largi,
prea largi pentru a deschide brațele,
Care vor fi obosite să poată zbura, să-i sfâșie pielea în care daimonul se roagă.
Cea mai bună prietenă a mea
este ultima țigară
sunt cu gândul încontinuu la ea
iubirea mea tainică.
e greu în serviciul de pază să ai o ultimă țigară
în buzunarul de la piept.
numai pentru tine
femeie inefabilă cu sufletul fizic pe care nu o împarți
cu niciun viciat
şi nici măcar cu inima
mai întâi de toate viciul a început cu inima
dă-mi şi mie un fum cerea inima
că foc avea primit
îi trebuia fumurile tinereții
şi toți se îndrăgosteau de femeia inefabilă
şi inima a cerut şi ea un fum
întâi o cută de suflet
apoi ochii albaştrii
şi ce blondă se bălăcea în tutun dezbrăcată
că am întrebat-o ce plantă e asta
atât de blondă
că toți prietenii mei o invitau la cafea
că se făcea mică şi se multiplica
numai când era la ciclu ne păta buzunarele
de fapt este o femeie cu o mulțime de picioare
şi nu a fost a noastră niciodată
era numai în trecere
femeia dureroasă care-şi transfera
obsesiile şi aproximările
neținând cont
că unii mai aveam ceva pe la inimă
pe la ficat
o minune de boală pe ca o iubim
neținând seama
că e femeie că e bărbat
şi totuşi am să-o aprind
după apusul soarelui
din puțina lumină rămasă
după apusul soarelui
ultima mea țigară dureroasă şi
cea mai dulce țigară aprinsă
în buzunarul de la piept.
la care mă încălzesc
călăuza cu puțină lumină rămasă
în serviciul de pază.
De dragoste”
Femeile virtuale
colosal de frumoase
postate pe peretele meu
de Facebook atrag bărbații
virtuali colosal de reali
sunt în carne și oase bărbat
realitatea se revarsă radical
nu are pauze și nu are alte
semnificații. intuiția mea
trebuia să îmi spună că trebuie
să postez imagini cu bărbați virtuali
să atragă femei colosal
de reale. revelația leagă
în explozia energetică cel puțin
două culturi aleatorii. Intuiția
două idei aleatorii în explozie.
sau poate subconștientul meu
chema masculinitatea
erodată de o iubire opozabilă
și indiscretă. puntea dintre
ce primești și ce oferi. își
schimbă pilonii și traiectoria
ca trădarea subconștientă a ta
față de lume
dar conștientă a lumii fata de tine
fiecare îl caută pe fiecarele lui
pe pagina mea falsă de Facebook
nu mai exist am fost doar inițiatorul
unui cont în care însăși ideea de om
s-a răsturnat asupra ei însăși
s-a multiplicat încât inițiatorul
contului nu a existat vreodată
acum nu mă miră de ce este câteodată este
