moartea
doamna asta cu jartieră neagră
devine tot mai volubilă
se plimbă cu tupeu
pe cărările
trasate de timp
de rătăciri și spaime
îi curg printre dinți
cuvinte cu esență de vitriol
hotărâtă să-mi mutileze gândul
ce nu poate fi validat
în visul meu febril
hai trage o brazdă îngustă
și odihnește-te în iarba trupului meu
înainte să pătrund
în măruntaiele pământului
hai mușcă din carnea mea cucoană
gustul ei îți inundă simțurile
te paralizează
și nu vei cunoaște niciodată
raiul coapselor tale
ești beată
duhoarea a trezit masculul
și vine să-ți rupă
cu propria ta coasă
jartiera
Simona Șerban
