Monumentul cu imaginea Sfântului Ioan Nepomuk

Solicitarea ofensatoare a regelui Wenceslas al IV-lea suveranul Boemiei, de a i se comunica secretele enoriașilor obținute în urma spovedaniei și în mod deosebit ale soției sale regina Sofia, a fost întâmpinată de preotul praghez Ioan Welflin originar din satul Nepomuk cu un categoric non licet (nu este îngăduit). Refuzul brutal al arhiereului, i-a atras arestarea, tortura procesul penal și la 16 mai 1383 moartea violentă prin înecarea în apele Vâltavei, unde a fost aruncat de pe un pod. Lumina miraculoasă care a apărut, un nimb cu cinci stele, a făcut posibilă pescuirea cadavrului din râul învolburat, pentru a fi înmormântat la Catedrala Sfântul Vitus din Praga.

În scurt timp, cultul arhiereului praghez martir s-a răspândit pe un larg areal central – european, în 1721 fiind sanctificat de Papa Benedict al XIII-lea sub numele de Sfântul Ioan Nepomuk. A fost consacrat ca protector al codrilor, podurilor, morarilor, plutașilor, corăbierilor, a celor ce păstrează o taină, fiind invocat şi pentru pericolul inundaţiilor.

Martirajul datorat păstrării cu strictețe a secretului confesiunii dar și calitățile patrologice potrivite peisajului geografic bănăţean: terenuri mlăştinoase, nesigure, uşor şi des inundate, cu poduri şubrede şi păduri pline de pericole, i-au adus popularitate printre funcţionarii districtuali din regiune. Bănățenii aveau nevoie de un ocrotitor al locuitorilor ce sufereau de apele putrede, împuţite, ce boale aduceau, friguri cu epidemie şi ciume, deplânși de cronicarul bănăţean, Nicolae Stoica de Haţeg.

Drept urmare, în 1724, a fost înaintată lui Carol al VI-lea, tatăl Mariei-Tereza, împărat şi rege al Boemiei şi Ungariei, solicitarea ca Sfântul Ioan de Nepomuk să fie recunoscut ca sfânt protector al Banatului. În urma aprobării, la 16 mai 1726, Ordinul Franciscanilor Bosnieci a organizat în Cetatea Timişoarei, festivitatea de consacrare, această zi fiind aleasă ca sărbătoare a oraşului. Pe acest model, peisajul pieţelor unor localităţi catolice din Banat și împrejurimi, a fost împodobit cu imaginea acestui sfânt, realizată după sculptura vienezului Mathias Rauchmiller (1645-1686) de pe podul Carol din Praga, devenită arhetip (foto 1). Proliferarea pe un larg areal a sensurilor, alegoriilor şi metaforelor exprimate de acest model a satisfacut gustul modest al comanditarilor provinciali din ultimul sfert al secolului al XVIII-lea, cu posibilităţi financiare limitate aşa cum pot fi întâlnite și în Arad, Pecica, Vinga, Vladimirescu, Fântânele, Neudorf, Turnu, Aradul Nou (foto 2, 3, 4, 5).

De regulă, sfântul este înveşmântat în haine de canonic, cu supliss, pluvialle cu blană, purtând pe cap bereta (biurettul), cu o figură ascetică, pătrunsă de devoţiune. Uneori el poate fi recunoscut doar după degetul arătător al mâinii drepte, ridicat în dreptul buzelor, ca semn al tăcerii, al păstrării unui secret, aşa cum este reprezentat în unele biserici.

La Arad, statuia Sfântului Ioan Nepomuk a fost dezvelită în 1729, fiind socotită azi ca cea mai veche sculptură de for public. Alegerea locului amplasării sale nu a fost întâmplătoare. Iniţial, sculptura a fost așezată în preajma actualei primării, lângă depozitul de sare. Acolo se deschidea un braţ al râului, fiind “poarta” nordică a oraşului catolic german și drumul de intrare – ieşire a călătorilor ce mergeau sau veneau dinspre Crişuri.

Odată cu dezvoltarea oraşului şi extinderea sa spre nord, în 1870 statuia a fost mutată, pe locul actual și anume, scuarul din strada Episcopiei, colţ cu Desseanu, pierzându-și semnificaţia iniţială.

Sculptura colorată la început, provenea probabil dintr-un atelier vienez, specializat în asemenea lucrări, dar nu este exclusă nici posibilitatea ca ea să fi fost realizată pe plan local. Lucrarea se bucură de o execuție îngrijită, autorul anonim recurgând la imprimarea fără exaltare a dramatismului baroc al expresiei. Mişcarea reţinută, faldurile veșmintelor cu învolburare savantă, ca de altfel întreaga ordonare a părţilor compoziţionale, asigură sculpturii o reală calitate artistică. Corpul cioplit în gresie de Viena, este redat răsucit spre dreapta urmând o traiectorie uşor şerpuită. Ondularea pe verticalitate este subliniată mai ales de drapajul în planuri mari al veşmântului clerical şi piciorul stâng uşor fandat. În mâna dreaptă, personajul ţine o cruce şi un medalion elipsoidal cu relieful Mariei Protectoare, efigia fiind sprijinită şi de îngeraşul dolofan, un putto seminud, aflat tot în dreapta. Mâna stângă este îndoită peste piept cu palma spre interior şi degetele răsfirate într-un gest de pioşenie. Întreaga compoziţie este susţinută de nori globulari, peste care sfântul păşeşte triumfător.

Soclul monumentului, o evocare a unui bulb baroc, este supraînălţat peste un postament de formă dreptunghiulară (187/200), pe două nivele şi cu o treaptă în faţă, cioplite din acelaş material ca şi sculptura propriu zisă. Pe soclu, într-un cartuş decorativ, se află incizată, o inscripţie realizată în cronostih: “ S / ioann I nepo MV Ceno / et Vsq Vehonor I / ara Dienses ha Cs Ignastat Wnt”, adică : ”Arădenii au ridicat această statuie Sfântului Ioan Nepomuk şi pentru eterna lui cinstire”. Culorile aplicate o scoteau și mai mult în evidență. Astfel, biurettul (bereta) de pe capul sfântului şi talarul (reverenda) lungă până la soclu erau negre, mozetta (pelerina) de pe umeri era roşie, în timp ce rochetul de sub ea a fost colorat într-un ocru-auriu. Chenarele soclului erau roşii iar suprafeţele sale se distingeau printr-un negru intens.

În vara anului 1999, după un meci de fotbal, datorită unei interpretări greşite a semnificaţiei sale, sculptura a fost vandalizată, astfel că la comanda primăriei, sculptorul Mihai Takacs a realizat în piatră de Viştea, o replică identică a acesteia, care a fost montată în locul celei vechi şi sfinţită cu mare fast în 19 noiembrie 2002 (foto 6, 7, 8, 9, 10). Sculptura originală, restaurată a fost depusă expozițional în Biserica Romano-Catolică a Ordinului Minorit.

În Arad au fost și alți nepomuci, ciopliți de meșteri anonimi, care împodobeau spațiile publice ale orașului.

În 1754, s-a aşezat pe Calea Timişoarei din Aradul Nou, o altă statuie din piatră a lui Ioan de Nepomuk, recunoscut ca sfânt protector al puternicelor bresle ale morarilor din Mureșel şi Sânicolaul Mic. A dispărut după 1945.

În curtea Casei Parohiale din Aradul Nou se află monumentul de mai mici dimensiuni (120 cm) al Sfântului, prezentat singur, întreg, într-o poziţie relaxată cu genunchiul drept in spate şi uşor fandat. Veşmintele monahale, desigur colorate la origine sunt cele cunoscute şi folosite în sculpturile de acest gen. Cioplit în gresie, probabil, inițial a fost expus pe soclu în preajma Podului Traian. Pe sculptura expresivă, sunt vizibile urmele vandalizării la care a fost supus (foto 11).
O statuie cioplită probabil în mărime naturală, a fost aşezată pe malul stâng al Mureşului, pe aleea circulară ce înconjura cetatea Aradului, unul din locurile de promenadă ale arădenilor. În ziua de 14 mai, ajunul sărbătorii Sfântului Nepomuk, (Johannesstag) sculptura martirului, era împodobită cu flori, de către morarii care participau, la sărbătoarea numită: Plutirea pe Mureș a Sfântului Ioan Nepomuk .

În această zi, consacrată comemorării martirajului, proprietarii morilor de apă din Arad, Aradul Nou, Mureșel, Sânicolaul Mic şi împrejurimi, după ce-și decorau bărcile cu ramuri verzi, ghirlande din plante şi lampioane colorate, se adunau la una din morile din Aradul Nou. De acolo, odată cu lăsarea întunericului, ţinând în mâini făclii aprine, porneau în sunetul muzicii vâslind în amonte spre zona centrală a orașului, trecând prin faţa mulțimii de spectatorilor de pe digul orașului. Obiceiul s-a păstrat sub această formă, până în anul 1922, după care, schimbându-i-se semnificaţia iniţială, era organizat de către cluburile de canotaj arădene la sărbătorile politice ale regimului, sub forma “retragerii cu torţe”sau a “defilării cu lampioane pe Mureş”

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

•