Monumentul Libertatea

Mențiuni: HCLM Arad nr. 196/1999, poz. 11 din Anexa 4; AC 270/2003; Fişa analitică nr. 4/19.12.2011 (Mircea Pecican)

Propunerea de a fi ridicat, un monument în cinstea celor treisprezece eroi martiri ai revoluţiei maghiare, executaţi la Arad, a apărut în 15 iunie 1867, în nr. 38 al revistei Alfold (Câmpia), redactată de Tiszti Lajos. În urma acestui apel primarul Atzel Peter, a mijlocit alcătuirea unui comitet, care a difuzat imediat 988 liste de subscripţie. După un deceniu, la 25 iulie 1877  Comitetul pentru statuie reorganizat de mai multe ori, a lansat sub preşedinţia primarului Szalacz Gyula un concurs de proiecte. Din cele 14 dosare şi schiţe depuse, a fost selectat şi declarat câştigător, cel conceput de Huszar Adolf (foto 1).

În urma morţii sale premature proiectul a fost preluat de Zala Gyorgy (1858-1937), care a modificat ușor concepţia originală (foto 2).  Sub numele Deşteptarea Libertăţii, piesele turnate în bronz la atelierele Fiii lui Turbain Karoly din Budapesta, au fost expuse la o expoziţie de artă monumentală din Bruxelles unde autorul a primit aprecieri pozitive.

Monumentul a fost ansamblat în piaţa centrală a Aradului al cărei nume a fost schimbat din Piaţa Sfintei Treimi în Piaţa Libertăţii (azi Piaţa Avram Iancu).  Prin contribuţia pietrarului Anselm Andreotti şi a arhitectului-constructor Schikedanz Albert, nivelul monumentului a fost armonizat cu aspectul pieţei de curând pietruită şi canalizată. Pentru soclu a fost adus granit de culoare gri din Suedia și confecţionat din fier forjat un gard decorativ poligonal pentru delimitare (foto 3). Inaugurarea cu mare fast, a avut loc la 6 octombrie 1890, cu un an mai târziu decât data planificată.

Fără să fie o capodoperă, sculptura renascentistă este valoroasă din punct de vedere artistic, mai ales prin  echilibrul proporţiilor şi monumentalitate. Înaltă de 16 m, lucrarea alcătuită din şapte personaje alegorice, se constitue într-un grup statuar, care prin șase microteme aduce omagiu eroilor Revoluţiei ungare din 1848-1849 şi în speţă, celor treisprezece generali ai armatei revoluţionare maghiare executaţi la Arad pe 6 octombrie 1849. Ideile sunt exprimate clar, într-un mod uşor de înţeles, fără texte, fiind folosite exclusiv mijloace artistice

 Figura centrală înaltă de 3,30 m, reprezentând Patria (4m), personificată alegoric de  o figură feminină este aşezată pe un soclu de granit prizmatic (7,22 m). O femeie înaltă, liberă, puternică, cu aspect robust şi degajat, fiică bine făcută a pustei întinse, vitează şi războinică, a cărei voce este ascultată în sfaturile patriei, ridică în mâna dreaptă spre înalt, o coroană din frunze de laur şi stejar, iar cu stânga susţine spada medievală a primilor regi unguri. Pe cap poartă coiful vestitei Legiuni Negre a lui Matei Corvin, împodobit cu semnul de majestate oferit de coroana Sfintei Margareta. De sub coif, pe dreapta şi stânga, atârnă peste piept două cosiţe împletite. Corpul războinicei este acoperit cu o cămaşă din zale şi un costum de cavaler cu broderie bogată. Pe latura stângă o tăietură în veşminte, lasă să se vadă piciorul, acoperit cu pânză metalică şi pintenii. Ţinuta  este întregită de scutul din mâna stângă, bogat ornamentat, ţinut spre spate (foto 4 și 5).

 În jurul ei pe un plan inferior, se pot vedea pe cele patru laturi, tot atâtea compoziţii alegorice, reprezentând spiritul de luptă, cel de sacrificiu, forța și  luptătorul muribund.

Pe faţada monumentului, ansamblul alegoric Deşteptarea Libertăţii (380/178/167 cm), compus dintr-un personaj feminin cu lanţurile de la mâini zdrobite şi expresia de suferinţă a feţei dar încrezătoare în viitor care priveşte spre geniul său protector, un tânăr înaripat. Divinitatea i-a zdrobit lanţurile şi i-a pus în mână sabia, ajutând-o să se ridice. Făclia ţinută cu mâna sa dreaptă îi luminează calea (foto 6). Se pare că această microtemă a dat şi numele  Monumentul Libertăţii ca şi al pieţei în care a fost aplasat mai întâi.

În dreapta, o altă microtemă numită Gata de luptă (271/215/139 cm), estereprezentată prin figura unui tânăr gladiator, atlet plin de energie  aşezat pe o blană de leu, cu buzduganul lui Hercules în mână, care deşi se află în repaus, pare oricând pregătit pentru luptă (foto 7).

În alegoria Gata de jertfă (210/160/147), se distinge femeia tânără, cu cosiţe ungureşti, care-şi donează diadema (simbol al bijuteriilor) pe altarul patriei, susținând astfel material lupta pentru libertate (foto 8).

Grupul statuar Luptătorul muribund (302/190/163), plasat pe faţa secundară a monumentului, prezintă o figura feminină cu privirea ridicată spre cer ajutând să se ridice şi îmbărbătând un luptător căzut.  Acesta ţine în mână un drapel simbol al ideii de sacrificiu, care în fundal armonizează compoziţia (foto 9).

Soclul este ornat de jur împrejur, în altorelief cu medalioanele – portret, ai celor treisprezece generali martiri, executați la Arad în 6 octombrie 1849 înfăţişaţi în viziune frontală sau de profil ¾, cu faţa întoarsă spre privitorii cărora li se adresează, într-o reușită expresie picturală (foto 10).

Damjanich Janos  (foto 11); Nagysandor Joszef (foto 12); Lazar Vilmos (foto 13); Grof Leiningen – Westerburg Karoly (foto 14); Torok Ignac (foto 15); Schweidel Joszef (foto 16); Poltemberg Erno (foto 17); Lahner Gyorgy (foto 18); Dessewffy Aristid (foto 19); Grof Vecsey Karoly (foto 20); Aulich Janos (foto 21): Knezich Karoly (foto 22); Kiss Erno (foto 23).

 Pe lângă numele firecăruia modelat în relief în dreptul portretului, soclul a mai fost incizat cu următoarele texte, scrise în limba maghiară: pe faţadă – 1849/october 6 (1849/octommbrie/6); dreapta, sub microtema Gata de luptă – a magyar /nemzet/13/vertanujanak (13 martiri ai naţiunii maghiare ); stânga sub microtema Gata de jertfă – emelte/ahonfi/kegyelet /1890/october 6 (Ridicat de compatrioţi, 6 octombrie 1890); faţada secundară, spate –  Schikedanz Albert/muepitesz (Schikedanz Albert/arhitect).

Instalată în 1890, în Piaţa Libertăţii (azi Avram Iancu), monumentul făcea parte din seria construcţiilor care trebuiau să omagieze mileniul european catolic ai maghiarimii.

Imediat, după inaugurare, nu au întârziat opiniile, în mare parte contradictorii. Cele maghiare susţineau că monumentul oglindeşte realist spiritul de sacrificiu şi dorinţa de libertate al Ungariei față de Imperiu. Opiniile româneşti argumentau că lucrarea exprimă politica expansionistă ca o expresie a dorinţei de dominare şi intoleranţei milenare a maghiarimii. Deoarece ideologia statului maghiar de atunci, era în contradicţie cu interesele naţionale ale românilor din Ardeal, era firesc ca simbolul statuii să nu declanşeze aprecierea şi entuziasmul acestora.

Din punct de vedere artistic, sculptura este imaginea artei clasice, în care autorul nu şi-a propus să imite chipuri anume, ci o imagine a unor semeni, ale căror forme de mare simplitate, sunt expresive. Urmărind contururile personajelor, se descoperă, marea afinitate cu tradiţia sculpturală antică, fiind obţinute prin metode artistice vechi, efecte vizuale deosebite.

În 10 octombrie 1919, la doar câteva luni după instaurarea în Arad a administraţiei româneşti (17 mai, 1919), Romulus Veliciu, prefectul municipiului, a propus Consiliului local demontarea Statuii Libertăţii, alături de cea a lui Kossuth Lajos, pe motivul că nu mai puteau fi apărate împotriva unor acte de vandalism, decât cu sprijinul armatei. După o deplasare la faţa locului primul-ministru I.C. Brăteanu a propus într-o şedinţă de guvern, dezmembrarea lor, idee împărtăşită de regele Ferdinand. Acţiunea a fost încredinţată firmei Raffaelo Vignoli, proprietarul unei turnătorii artistice din Oradea, singura expertă în materie, piesele fiind păstrrate în depozite (foto 24).

Demersurile de reașezare a monumentului   făcute după 1990, au fost finalizate într-o primă formă la 1 octombrie 1999, prin înţelegerea ca relicvele monumentului să fie preluate şi depozitate în curtea Bisericii Romano-Catolice a ordinului Minoriţilor din Arad, în vederea remontării (foto 25). În 2002, Consiliul Local Municipal a hotărât amplasarea monumentului, în Piaţa Pompierilor cu o suprafaţă de 3650,50 m.p. şi întocmirea proiectului de detaliu de către arh. Ştefan Şandor

Monumentul a fost restaurat în totalitate de sculptorul arădean Kocsis Rudolf, fiind înlocuite blocurile din piatră lipsă, cu elemente din materiale similare.

Corespunzător proiectului statuia a fost amplasată la 2/3 din lungimea pieţei, în partea estică, la intersecţia sa cu axul străzii Ecaterina Teodoroiu, conferindu-i o maximă vizibilitate și dinspre strada Vasile Goldiş, de la o distanţă de 350 m.

 Pentru soclu, s-au folosit elementele din granit iniţiale, restaurate și completate cu andezid de Harghita  suprapuse pe  12 rânduri consecutive, cu retrageri succesive pe o înălțime de 7,20 m. Întregul monument, a fost edificat din 84 bucăţi de granit gri suedez, dispuse pe 12 nivele. Primele două sunt dispuse cu trepte largi, de formă octogonală cu laturile inegale.

La nivelul IV (L-82 cm), au fost plasate medalioanele din bronz cu figurile celor tresprezece generali. Ansamblul statuar inferior se sprijină pe nivelul al V-lea, iar forma octogonală în plan a soclului, se transformă într-o suprafaţă dreptunghiulară. Începând cu nivelul al IX-lea soclul este format dintr-un singur rând din blocuri de granit (foto 26)

În fundalul statuii, spre strada Ecaterina Teodoroiu, au fost amplasate, pe raza de 14 m, cinci module de gard, de protecţie, identice cu cele iniţiale, alcătuite din stâlpi şi soclu de granit gard, din fier forjat şi turnat. Monumentul este iluminat pe timpul nopţii, încadrat în spaţiul verde, al Parcului Rconcilierii, alături de Arcul de Triumf al Revoluţiei Române de la 1848.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

•