Semn memorial pentru aniversarea Centenarului Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918; Arad, Calea Romanilor; Bronz, marmură albă; Autor Camil M. Păcurar, 2018.
Există documente care relevă faptul că masoneria a influențat pozitiv întreaga mișcare națională pentru Unirea cu România a părților locuite majoritar de români, din fostul Imperiu Austro – Ungar. În acest cntext, la 24 noiembrie 2018, pe Calea Romanilor din Arad, a fost inaugurat primul Monument Masonic Centenar Român. Ansamblul sculptural realizat de Camil M. Păcurar este alcătuit din patru triunghiuri: trei verticale din bronz, așezate pe al patrulea, după o veche simbolistică masonică. Această formă geometrică ce include cifra trei, este interpretată pe de o parte ca o expresie a divinității, armoniei, proporției, echilibrululi, iar pe de altă parte, conține un puternic mesaj istoric unionist: trei provincii românești și trei arădeni corifei protagoniști ai Marii Uniri. Lucrarea oferă spectatorului inițiat și asemuirea deschiderii celor trei triunghiuri, cu o coroană sau floare de crin, forme care transmit simbolul regalității, respectiv, al purității. Cele patru piese triunghiulare, sunt așezate pe suprafața orizontală a unui bloc din marmură fasonată, de formă pătrată, marcată într-un triunghi cu semnătura autorului Camil M. Păcurar și cifra MMXVIII adică 2018. Cu prilejul inaugurării, inițiatorul și finanțatorul monumentului, dr. Ciprian Emanuel Cristea, Mare maestru și Suveran Mare Comandor, a oferit personalităților prezente monede aniversare, care cuprind pe una din fețe inscripția Marea Lojă Regională Sever Frențiu a României – loja de ritualistică Comparată și Cercetări Masonice și imaginea capului de lup care-și înghite coada, ca simbol al renașterii permanente. Pe verso, alături de inscripția Monumentul Masonic Centenar Român, moneda este ilustrată cu imaginea monumentului și textele: Orientul Arad, 24 noiembrie 2018 / 1918 – 2018



