“Cerul a obosit deasupra ta.
Hai, Nichita…”
Uneori, cerul obosea deasupra poetului, iar oboseala se trăgea în pleoape, carne şi-n sânge, amorţind lutul. Şi-n toată această stare de oboseală fizică treze rămâneau mereu, ca într-o continuă veghe, într-o continuuă stare de gestaţie, spiritul şi cuvântul.Şi ele năşteau şi se năşteau unul pe altul, unul prin altul, la nesfârşit într-o minunată uimire, cu dor, până când „fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine”, până când limba românească devine patrie, a poetului şi a „respirărilor” sale, până când limba românească devine duminică, până când el – poetul devine „cină pentru vii”, cină pentru „vorbirea” românească.
Versuri în interpretarea poetului, versuri citite de profesori la sediul Bibliotecii Judeţene şi expoziţie de carte – Nichita Stănescu – la filiala „Aurel Vlaicu”, ieri, 31 martie 2014.
Visul vieţii mele este să fiu cina la care stă vorbirea ţării mele când îi este sete de un vin şi de un viu.” (Nichita Stănescu, Respirări)