În activitatea complexă a lui Nicolae Ștefu (1855 – 1914) din domeniul școlii, publicisticii și a muzicii se regăsesc dimensiunile valorice ale învățătorului arădean, cu rol de netăgăduit în educarea și culturalizarea românilor în perioada de până la Unire.
Născut la Cladova dintr-o familie de țărani cu ceva stare, după parcurgerea claselor primare în satul natal și gimnaziale la Lipova și absolvirea studiilor preparandiale în Arad, (1876), a funcționat ca învățător la Șiria și Cuvin, iar din toamna anului 1890, timp de două decenii, la Școala primară confesională ortodoxă din Arad – Pârneava.
Activitatea sa în învățământ se caracterizează printr-o remarcabilă perseverență pentru instruirea poporului din care făcea parte. Înțelegând că rolul său nu era doar de simplu învățător s-a integrat în ampla mișcare culturală și politică a românilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea atât prin condei cât și prin limbajul muzicii. În scurt timp își câștigă reputația în întreaga lume muzicală transilvană ca excelent organizator, compozitor și dirijor de coruri, publicând colinde și alte piese în ziarul Tribuna poporului, în fascicole, broșuri sau calendare.
De asemenea Nicolae Ștefu se remarcă ca factor activ în domeniul publicisticii. Îmbrăcând aspecte variate, scrierile sale, concretizate în articole și poezii, apăreau în diferite ziare ale vremii. În calitate de redactor, sub pseudonimul Nicu Stejărel, a condus o bună parte a presei satirice din Arad.
A murit în 1914, la vârsta de 59 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Pomenirea din Pârneava pe aleea vechi românească orientată pe direcția est – vest, paralelă spre nord cu aleea principală. Ultima sa dorință, adresată unui grup de prieteni și admiratori aflați la patul său de suferință a fost de ordin național și tradițional: Când o fi să mor, să mă îngropați așa cum sau îngropat strămoșii noștri, cu carul cu boi, având cârpe cernite, în coarne, iar pe spatele lor tricoloru românesc – cât de lat, iar pe laturi țărani cu sfeșnice cântând cântările morților.
Obeliscul din marmură albă cu fotografia în porțelan a lui Nicolae Ștefu și a soției Emilia a fost ridicat pe un soclu mozaicat în 1976 de către nepoții săi. Textul explicativ este inscripționat în relief și are următorul cuprins: Nicolae Ștefu / (Nicu Stejărel) / 1855 – 1914 / învățător, publicist, / animator cultural / Emilia Ștefu / 1869 – 1956 / Georgina Ștefu / 1897 – 1913 / Ridicată de nepoții / Georgina și Vasile / Homescu
