ORFEU
Calcă o pădure din Shakespeare
Calcă o pădure din Shakespeare pe urmele mele
bătându-mi frunze în tâmple. Ofelii zvâcnind
de sub amurg îmi amestecă gândurile
şi viaţa mi se umple de ţipete.
Aş vrea să cadă lumini
şi cortine.
Să se dezgolească maxilarul sudat
care fumegă blând toate aceste fantome.
O platformă de bezne sub picioarele noastre.
Ape limpezi şi netede în care trupul
nu se cufundă. Bâlbâială grea de otrăvuri
cu peşti iuţi ca scânteile, deodată murind.
Aş vrea trupul tău
să se deschidă palid ca marmura albă,
să sune de clopotele ce pier,
de funinginile ce cântă.
Bărbia ta pe umărul meu.
Pasul tău mare ivit pe nisipuri.
Apele, scoicile, pietrele,
gura mi-o umplu.
Ochii mei fug biciuind
cerul adânc.
***
Soarele
pe tronul amurgului
***
Curgi prin viață
cu un râu plin de pești
în pustiu
***
Vioara simfonică
a lui Paganini
***
Sânii ei sângeră
maci
***
Beat de iubire
ca un păgân în fața altarului
unei zeițe
***
Fluviul tăcut
al durerii
***
Să spargi paharul
din care îți bei
amintirile
***
Bătrânețe.
Te dor
articulațiile universului.
***
Eminescu, sara
cu gene ostenite
sufla în lumânare
tu, dimineața
cu gene răscolite de nesomn
pornești calculatorul
***
Un singur gând
un singur pământ
o singură dragoste
pierdută
***
Lacrima spală
nebuniile vieții
***
Cântul
sfâșie sufletul
***
Salcia
îți plânge
pe umeri
***
Să mor de zece mii de ori
și să renasc tot pe atâta
să-ți sorb ai trupului fiori
în umbra serii, coborâta
***
Pace mondială
în cimitir
***
Noaptea putredă
a trădării de frate
***
Sirena lui Roaită
în foșnetul gregar
al iluziei
***
Explodează în floare cireșul
și moartea trece pe drum
***
Versul toacă mărunt
la mânăstirile sufletului
***
Scriind
îmi ling zgura fierbinte
pe buze
***
Pâinea trupului tău
aburește
la ospățul cuvintelor
***
Insomnie
noapte cu greieri
murind
***
Îmi tace gândul
îmi tace mintea
vorbește pustiul
***
Legat de catarg
ascult sirene
tăcând
***
Morții
i se aliniază tăcuți
morții
***
Îngerul nopții
cântă la pianul
cu toate clapele negre