Originar dintr-o veche familie de preoţi şi învăţători din Semlac, Gheorghe Ionescu (1852-1919), după absolvirea studiilor juridice, s-a stabilit prin căsătorie în casa socrilor, oameni cu stare din Hălmagiu. În 1897, împreună cu întreaga familie, s-a mutat la Ciuci (Vârfurile), unde a fost ales notar cercual.
Teritoriul notariatului din Ciuci fiind întins pe şapte comune, în subordine funcţionau mai mulţi angajaţi, cauzele fiind numeroase mai ales în sectorul juridic. De asemenea notarul încheia contractele de vânzare-cumpărare, moştenire, încasa impozitele şi era ofiţer al stării civile.
În scurt timp Gheorghe Ionescu, a devenit o personalitate binecunoscută, prin faptul că deşi se găsea în slujba statului, el întreţinea în mod indirect, legături cu cercurile politice româneşti. Atmosfera naţionalistă era întreţinută şi în familie, prin cultul pentru valorile României, promovat de asociaţiile culturale şi biserică.
Faima notarului o răspândeau şi cele două fiice mai mari Melania şi Lucreţia, a căror apariţii fermecătoare la întrunirile naţionaliste stimula avântul tineretului, cu deosebire a celui oțelit de la Tribuna, în frunte cu Octavian Goga. Au învățat maghiara și germana la Kloster-ul maicilor Notre Dame din Timișoara, fără a fi neglijată nici școala românească din Sibiu condusă de Partenie Cosma și subvenționată de Banca Albina.
În toamna anului 1918, după citirea de către deputatul român Alexandru Vaida – Voievod, în Parlamentul maghiar, a Declaraţiei de rupere a Transilvaniei de Ungaria, evenimentele s-au precipitat, în țară instituindu-se haosul. Au fost semnalate tulburări și la Vârfurile, conflicte determinate pe de o parte de sătenii nemulţumiţi de împărţeala prunelor rechiziţionate pentru armată, iar pe de alta, de prezența trupelor maghiare, care circulau pe Valea Crişului Alb cu trenul blindat. Armata, după ce a ocupat gara, în 16 februarie 1919 a intrat în comună, unde notarul Ionescu, tocmai oficia o căsătorie. Deşi oamenii au fugit, mirele George Crainic a fost grav rănit, iar soldaţii intrând în cancelarie, l-au somat pe notar să le predea toţi banii casieriei. Tot în acea perioadă a fost prins în jurul gării tânărul de 18 ani Crainic Pavel (Ionuțu Șarii) și aruncat în cazanul locomotivei, casa preotului Nicolae Baltă jefuită, iar fiica mai mică a lui Gheorghe Ionescu, arestată pentru a fi transportată la Seghedin. A fost eliberată la intervenția generalului francez Vix, refugiindu-se la Budapesta.
În urma acestor evenimente, Gheorghe Ionescu, a plecat la casa fiicei sale Lucreția din capitala Ungariei. După o lună, auzind că trupele maghiare au fost scoase din defileul Crişului Alb, şi-a propus să se strecoare peste linia frontului pentru a se întoarce acasă, îndrăzneală care i-a fost fatală. După ce a stat o vreme ascuns prin Ketegyhaza (Ungaria), a fost descoperit și arestat ca spion român, deferit curţii marţiale din Mezotur (Ungaria) şi condamnat la moarte, sentinţă dată în 24 aprilie 1919 şi executată public, prin împuşcare în aceeaşi zi.
Prin grija ginerelui său, Eugen Barbul, la 1 septembrie 1919, corpul neînsufleţit a fost exhumat şi reînhumat, cu cinstea cuvenită la 4 septembrie, în cimitirul Eternitatea în Grădina familiară H/II. Monumentul funerar este alcătuit din două stele, din marmură neagră, mormântul fiind limitat cu grilaj metalic. Pe placa din dreapta este incizat textul: Gheorghe Ionescu / notar în comuna Ciuciu (Vârfurile) / martir al întregirii neamului condamnat/la moarte de curtea marţială ungurească / împuşcat la 24 april 1919/în oraşul Mezotur pe marginea / mormântului săpat de el însuşi / mucenic al neamului / jerfa răzbunării maghiare / posteritatea te va proslăvi ca pe un erou al biruinţii noastre / toate marile biruinţi au sânge la / temelia lor de aceea martirii sunt adevărații întemeietori de țară / Octavian Goga.
În semn de pietate, primăria arădeană a numit o stradă din municipiu Martirul Gheorghe Ionescu, nume înscris și pe Crucea Martirilor Arădeni, monument instalat astăzi în Parcul Mihai Eminescu din Arad.
