Noutăți la raft: astăzi despre arta de a dărui fericire, libertate, liniște și timp

Secția „Împrumut carte pentru adulți” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad vă prezintă ultimele volume intrate în colecție.

„Arta de a dărui fericire” – Laffon, Martine

„O plimbare încântătoare prin grădinile lumii și ale istoriei, până în curioasa grădină a sufletului. De la jardiniera din bucătărie până la parcurile englezești, străbătând grădinile ferecate ale mănăstirilor din Evul Mediu sau pe cele ale palatelor andaluze ori raiul minimalist al grădinilor zen, Edenul secret și fragil din sufletul tău își cere eliberarea și te invită să îl cunoști. Să îl cultivi, să începi să îl iubești și, total neașteptat, să îl dăruiești pentru a-l putea umple apoi cu darurile pe care le vei primi. Ploile de aprilie aduc florile de mai. Nu judeca fiecare zi după roadele pe care le-ai cules, ci după semințele pe care le-ai plantat.” – Editura Baroque Books & Arts

„Cum să te faci nevăzut” –  Busch, Akiko

„O carte neașteptată, amețitoare și hipnotizantă, o cupolă magică de revelații ale puterii nevăzutului, în care să dispari, să te pierzi, să te amesteci cu discreția, ca să ieși apoi transformat și puternic, plin de speranță și încredere într-o existență firească, liniștită – într-un cuvânt, omenească.” – Editura Baroque Books & Arts

„Citește! Te rog, citește!” – Lovenberg, Felicitas von

„Avem nevoie de cărți mai mult ca oricând, iar cărțile au nevoie de noi. Datorăm lecturilor noastre nu numai o mare parte din ceea ce suntem, ci în primul rând recunoașterea a ceea ce suntem capabili să fim. Pentru că nu ne transpunem viața în cărți, ci o descoperim în ele, iar o carte devine cu adevărat bună doar dacă are parte de cititori buni.” – Editura Baroque Books & Arts

„Arta de a dărui liniște” –  Aïache, Véronique

„Fericirea înseamnă răgazul petrecut în liniște.” – André Maurois 

„Pisicile dau dovadă de o răbdare infinită în privința limitelor spiritului uman.” – Cleveland Amory

„Arta de a trăi bine” – Dobelli, Rolf

„Cunoaște-ți limitele competenței și oprește-te să te apuci de ceva nou, din plictiseală! Care e rolul destinului? Care e rolul banilor? Fiecare generație își pune aceste întrebări, dar răspunsurile rămân o dezamăgire. De ce? Pentru că întotdeauna căutăm un principiu unic, o doctrină unică, o singură regulă. Însă acest gral al căii unice şi simple nu există. În ultima vreme s-a petrecut o revoluție mută în domeniile gândirii. În știință, politică, filozofie, medicină, artă și psihologie, gânditorii au ajuns să priceapă că lumea este mult prea complicată pentru a o rezuma într-o idee mare sau într-un mănunchi de principii. Avem nevoie de o trusă de modele mintale pentru a înţelege ce se întâmplă și… voilá! 52 de instrumente intelectuale pentru o viaţă mai bună.” – Editura Baroque Books & Arts

„Maniere digitale” – Turk, Victoria

„Victoria Turk este senior editor la WIRED UK, unde supervizează secțiunea despre cultură, se ocupă de conținutul video al publicației și scrie atât pentru print, cât și pentru online. Înainte de a se alătura echipei WIRED a fost editor la New Scientist și la Motherboard UK, canalul de știință și tehnologie al VICE. Cât de repede trebuie să răspunzi la un e-mail? Și care e tonul potrivit? Există vreo lege care spune că fiecare mesaj trebuie să înceapă cu „Îmi pare rău pentru întârzierea cu care răspund”?” – Editura Baroque Books & Arts

„Dicționar îndrăgostit de parfumuri” – Feydeau, Élisabeth de

„Nu există eleganță fără parfum. Este accesoriul nevăzut, sublim și de neuitat, care îți anunță sosirea și îți prelungește prezența după ce ai plecat.” – Coco Chanel

„Speranță fără optimism” – Eagleton, Terry

„Dar ce e speranța? O emoție? O formă de forță interioară? Și ce o deosebește de dorință? Oare speranța poate schimba viitorul? Optimismul. Sau lentila roz prin care se poate privi lumea. Speranță fără optimism printre secole de erudiție, de la Regele Lear la Kierkegaard, de la D’Aquino, Wittgenstein și Sfântul Augustin la Kant, de la Walter Benjamin la Ernst Bloch. Optimismul este efectul veseliei, de aceea îi lipsește o bază solidă susținută de rațiune, atât de esențială pentru speranță. Speranța nu este o stare de spirit sau o condiție biologică, ci o perspectivă morală asupra vieții. Wittgenstein afirmă că un câine nu poate spera. E drept, câinele se așteaptă că stăpânul lui se va întoarce, dar nu speră, pentru că speranța depinde de limbaj. Terry Eagleton e de părere că această teorie e pornită de la frica de câini care îl stăpânea pe Wittgenstein, dar e de acord că speranța este o funcție a limbajului. Există pilule care stimulează optimismul, dar ele nu generează speranță. Banalitatea optimismului se regăsește, de pildă, în convingerea tâmpă că totul se va termina cu bine pentru că ești optimist, ca și cum totul ar trebui să se termine cu bine pentru că ești albanez.” – Editura Baroque Books & Arts

„Arta de a dărui libertate” – Aïache, Véronique

„Un demers sclipitor și alert pentru o libertate autentică, la care râvnim fără să ne gândim o clipă că de fapt o avem, și am avut-o dintotdeauna, dar nu am știut cum arată, nici ce să facem cu ea și nici unde să o căutăm, când, în realitate, ea se află atât de aproape. Mai precis, în fiecare alegere pe care o facem. Iar dacă alegerea este bună, libertatea va căpăta aripi. … Din asta se alcătuiește viața. Din mici alegeri anodine și din mari alegeri justificate. Și într-un caz, și în celălalt, chiar dacă sufletul se luptă fără încetare cu conștiința, și simțul datoriei te îngenunchează, alegerea, oricare ar fi ea, poate fi considerată singura libertate pe care o ai, dar numai în respectul de sine și pentru cei din jur.” – Editura Baroque Books & Arts

„Dinastiile luxului” – Kerlau, Yann

„Moda nu este ceva ce există numai în rochii. Moda este în aer, pe stradă, moda are de-a face cu idei, cu felul în care trăim și, de fapt, cu ceea ce ni se întâmplă.” – Coco Chanel

„A doua șansă” – Hellberg, Åsa

„Creierul fericit” – Burnett, Dean

„Defecte perfecte” – Nord, Coralia

„Guerlain” – Feydeau, Élisabeth de

„Arta minimalismului” – Wong, Regina

„Timpul simplității” – Loreau, Dominique

„Sagrada Familia” – Hensbergen, Gijs van

„Arta de a dărui timp” – Aïache, Véronique

„Ravenna : capitala imperiului” – Herrin, Judith

„Geanta, un amor de-o viață” –  Loreau, Dominique

„Chanel” –  Meyer-Stabley, Bertrand; Maache, Lynda

„Politețea : Un dicționar nostalgic” – Rouvillois, Frédéric

„Odorama : Istoria culturală a mirosului” – Kukso, Federico

„Frumoasă a fost această viață. Totuși.” –  Ormesson, Jean d’

„Întoarcerea la tine însuţi : calea către o viaţă fericită” – Osho

„Împărătese în purpură : Pe tronul Bizanțului medieval” –  Herrin, Judith

„Fericire : Sau ceea ce contează cu adevărat în viață” – Beck, Hanno; Prinz, Aloys

„Cum să schimbi lumea : Mecanismele prin care poți influența oamenii și cursul evenimentelor” – Centola, Damon

„Harta cunoașterii : O istorie în șapte cetăți sau cum au fost pierdute și regăsite ideile Antichității” – Moller, Violet

În luna lui Cuptor, vă invităm la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad deoarece – așa cum scria Cicero – „O viață fericită constă în liniștea minții”.