Noutăți la raft: astăzi despre conștientizare, vocație, corupție, natură și credință

Stermin, Alexandru N. – O călătorie în jurul omului

„În ochii unui biolog nu există bine și rău, există doar moduri în care oamenii se folosesc de unele capacități sau lucruri. Forța comportamentului religios este una extremă și această forță poate să construiască enorm, la fel cum poate să devasteze colosal. Din acest motiv, în analiza comportamentului religios din perspectiva unui biolog, religia poate fi caracterizată ca „apanaj evolutiv„ ori ca „accident evolutiv„. Gândindu-mă la toate acestea și traversând jungla, împreună cu Roberto, am început să mă întreb în ce fel, oare, religia în care m-am născut, creștinismul, a modelat de-a lungul timpului din punct de vedere cultural raportarea noastră la natură.” (Alexandru N. Stermin)

Levine, Robert – Geografia timpului : De ce timpul nu se măsoară la fel în toate culturile

„Ritmul vieții este scurgerea sau mișcarea timpului așa cum o resimt oamenii. Este caracterizat de măsuri (care sunt tiparele timpului de muncă și ale timpului de relaxare? există vreo regularitate a activităților sociale?), de secvențe (muncă înainte de distracție, sau invers?) și de sincronii (cât de mult se armonizează activitățile?). Dar, înainte de toate, ritmul vieții este o chestiune de tempo.” (Robert Levine)

Niculescu, Tatiana – Singur : Viața lui Mihail Serbastian

„Clădirea cu ziduri albe și porți înalte de fier, cu ferestre mari, de la care se văd salcâmii orașului, turlele bisericii Sfinții Petru și Pavel și bulevardul șerpuind spre Dunăre ca un alt fluviu, apoi mica grădină de la intrarea principală deschid drumul către liceul Nicolae Bălcescu. Iosef Hechter va evoca de-a lungul timpului anii petrecuți aici, cu amintiri întunecate, sau, dimpotrivă, cu nostalgice restituiri ale vârstei inocenței și ale „gravelor secrete ale adolescenței”, căci „a fi legat fără voie întreaga ta viață zilnică de această școală, de acest decor neschimbat, de această casă veche – sunt lucruri ce nu se șterg din memorie și a căror amintire, pentru toți cei câți le-au trăit, creează un sentiment de fraternitate.” (Tatiana Niculescu)

Drăgușin, Nicolae – Totul nou pe frontul anticorupției

„Guvernarea, ca modalitate de exercitare a puterii publice, se realizează prin intermediul a trei puteri specifice, aflate în echilibru: legislativă, executivă și judecătorească. Fiecare din aceste puteri sunt învestite cu prerogative specifice: stabilirea regulilor prin legiferare, aplicarea lor și, respectiv, aplanarea situațiilor de conflict născute la ciocnirea dintre conținutul regulii și situația de fapt. Instituțiile responsabile pentru exercitarea prerogativelor sunt parlamentul, guvernul și justiția.” (Nicolae Drăgușin)

McLain, Paula – Când stelele se întunecă

„La Eve Nichol în bucătărie capeți un sentiment ciudat, că totul e în suspensie, că e o normalitate întreruptă. Carnetul de note lăsat de Polly pe frigider, sub un magnet cu Hamburglar, o poză de vacanță, coșcovită la colțuri, în care apar Eve și Polly, amândouă purtând rochii în culori aprinse și uitându-se pieziș la soare cu aceeași bucurie îndrăzneață, cu părul sârmos al mamei fâlfâind peste o parte din zâmbetul fiicei. Fiecare obiect din încăpere ai zice că emană o încărcătură emoțională deopotrivă de intimitate și dezgolire. Borcanul de biscuiți Oreo, alături de un plic doldora de cupoane decupate. Ceasul-pisică de pe frigider, a cărui coadă se leagănă înainte și-napoi.” (Paula McLain)

Santos, Care – Voi merge pe urmele pașilor tăi

„Reina s-a interesat peste tot ce ar putea face ca să-și scape fiul de război. Își zicea că ea nu-l crescuse cu atâtea eforturi și sacrificii ca să-l dăruiască unei armate. Dar toți i-au spus să nu facă nimic, e cel mai bine, că pe front îi tratau foarte prost pe cei cu pile și băiatul ei e tânăr și deștept, o să se descurce. Avea o clientă care era nevasta unuia din Garda Civilă. S-a dus la cazarmă să încerce să discute cu ea. Că poate Josep ar putea fi mai util în spatele frontului. Dar fără succes. La parohie nu mai era nimeni. Lumea vorbea că părintele a stat ascuns cincisprezece zile în dulapul din casa unor credincioși și pe urmă fugise în haine civile, să nu-l omoare. În timpul ăsta, Josep se fălea în fața lui Mercè cu noua lui condiție de apărător al Republicii, dar în sinea lui își dorea ca Republica să aibă oameni mai convinși decât el ca s-o apere, de nu, toți or s-o sfârșească rău.” (Care Santos)