Noutăți la raft: astăzi despre convivialitate, mindfulness, fericire, iubire dar și crime, drame și lăcomie

Iv cel Naiv; Pop, Sânziana; György, Gáspár – Cărticica de biniște : ghidul complet al fericirii de acasă

„O viață trăită conștient este, probabil, cea mai mare provocare și, totodată cea mai semnificativă binecuvântare. Atunci când suntem mindful, trăim aici și acum – renunțăm la călătoriile minții spre trecut sau viitor – , suntem conștienți de gândurile, emoțiile și trăirile noastre, rămânând, de asemenea, receptivi la stările interioare ale semenilor. Starea de prezență conștientă – numită și mindfulness – este , din punctul de vedere al științei, cea mai însemnată practică psihologică din viața omului modern; a mea, a ta, a tuturor celor alături de care formăm această mare familie umană” (Gáspár György)

Forden, Sara Gay – Casa Gucci

„Casa de modă Gucci și familia fondatoare au continuat să inspire și să surprindă. […]

Aldo muncea tot timpul și își lua cu greu trei – patru zile de vacanță. A făcut nenumărate călătorii transatlantice pe an, și-a păstrat apartamentele din Londra și New York, iar mai târziu și-a cumpărat o locuință cu vedere la ocean în Palm Beach, singurul loc în care obișnuia să spună că se putea relaxa. Când un prieten l-a întrebat dacă are hobby-uri, a râs. Chiar dacă vizita Palm Beach într-o duminică, găsea o scuză să meargă la magazin, ca să se uite pe niște acte sau să verifice marfa. O dată la două sau trei săptămâni, se întâlnea cu Rodolfo și Vasco în Florența ca să discute chestiuni legate de afacere.” (Sara Gay Forden)

Marly, Michelle – Mademoiselle Coco și parfumul iubirii

„Gabrielle își croise un drum în înalta societate și-și făcuse un nume. […]

Gabrielle ar fi vrut să se poată vedea pe ea însăşi. Să privească o femeie de aproximativ treizeci şi cinci de ani, care-şi ţinea strâns pălăria ce risca să-i fie suflată de vântul proaspăt de la acestă altitudine; al cărei costum de călătorie era şifonat, care înainta cu paşi nesiguri, stângaci. […]

Parfumul plutea în continuare în mintea ei, ca boarea unei amintiri. Exact aceasta era senzaţia pe care voia să o obţină cu un parfum Eau de Chanel. […] Trebuia să afle neapărat ce parfum era atât de persistent şi de îmbătător. […] Dacă reuşesc să creez propriul meu parfum care să miroasă la fel de deosebit ca parfumul batistei Marii Ducese, atunci nimic nu va sta nici în calea succesului spectacolului Le Sacre du printemps al Ballets Russes. Voi avea grijă de asta.

În clipa următoare, un zâmbet înflori pe buzele ei, căci râdea în tăcere de ea şi de visurile de mărire din gândurile ei.”(Michelle Marly)

„Bernard, Caroline – Frida Kahlo și culorile dragostei”

„Frida își privi îndelung opera, apoi luă pensula în mână, continuând să lucreze la fundalul alcătuit doar dintr-un văzduh cu nori albi, dar gândurile îi rămâneau la cele două Fride de pe pânză. Acestea sunt cele două femei care trăiesc în mine, gândi ea în timp ce aplica petele albe pe pânză. Femeia care vrea să trăiască cum îi place și femeia care duce cu ea povara tradiției și a istoriei […]

Pensula îi rămase încremenită în aer. Trebuia să se concentreze asupra tabloului, trebuia să se regăsească în cele două Fride din imagine, căci simțea că e pe cale să se piardă.

Stărui o vreme îndelungată asupra pânzei. Lipsea ceva, ceva hotărâtor. Și deodată, își dădu seama despre ce era vorba.” (Caroline Bernard)

Jelloun, Tahar Ben – Fericirea conjugală

„Într-o după-amiază caldă de vară, pictorul, obosit să-și rumege gândurile negre, închise ochii și se hotărî să treacă în revistă femeile din viața lui. Dar, mai întâi, ca într-un vis, se contopi cu orizontul și căpătă culorile soarelui la asfințit.

Ele sosiră brusc, toate împreună. Putea să le vadă fără să fie văzut. Unele purtau haine negre, altele albe, toate fiind în doliu. Totuși, el nu murise încă. Poate ele luaseră misterioasa invitație drept o ceremonie de adio? […]

Soția drăguță care încasează palme aparține trecutului. Eu, Amina, în această noapte de 1 spre 2 octombrie 2003, când am redactat acest răspuns la manuscrisul lui, am hotărât să-mi iubesc soțul în starea în care se află. Sentimentele mele nu vor mai rătăci niciodată pe străduțe care nu duc nicăieri.” (Tahar Ben Jelloun)

Moreno-Garcia, Silvia – Mexican Gothic

„A băgat mâna în buzunar și a strâns bricheta ca pe un talisman. Forma cenușie, nedefinită, o tulburare întunecată a ceții, nu s-a mișcat spre Noemi. A rămas neclintită. Poate că nu era decât o statuie. Un truc al luminii o făcea să pară că se mișcă.

Da, fără îndoială că fusese un truc al luminii, ca și haloul ce dispăruse într-o clipă. S-a pus în mișcare, dornică să-și reia drumul și să se întoarcă la conac.

A auzit foșnetul ierbii și, întorcând brusc capul, a observat că silueta dispăruse. Nu putea să fi fost o statuie.

A devenit deodată neplăcut de conștientă de un bâzâit, aproape ca acela al unui roi de albine, dar nu aidoma. Era zgomotos. Sau nu, „zgomotos” nu era cuvântul potrivit. Îl putea auzi foarte clar. Până să se întoarcă la ea, ca un ecou într-o cameră goală.” (Silvia Moreno-Garcia)