Noutăți la raft: astăzi despre fericire, sănătate mintală, emoții, iubire și iertare

Thubten, Gelong – Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit : meditația în secolul 21

„Segmentul emoțional al vieții noastre este cel care, cel mai adesea, ne derutează și ne tulbură – pare a fi cel care conduce jocul. Nu ne planificăm emoțiile, asta e sigur, nu decidem să simțim sau nu emoții: ele par a veni de niciunde, iar când emoțiile sunt negative, sfârșesc prin a ne afecta starea de bine. Meditația nu este menită să ne scape de trăiri. Unii cred că practica meditației i-ar putea transforma în mașinării lipsite de viață, or, scopul meditației este acela de a spori inteligența emoțională, de a ne permite să acceptăm emoțiile fără a ne lăsa conduși de ele. Primul pas de făcut este să ne împrietenim cu ceea ce ne sperie în noi.”

(Gelong Thubten)

Howell, Daniel – Noaptea în care am învins gândurile negre

„Am devenit pur și simplu o mașinărie. Bagă totul sub covor. Îngroapă totul. Capul la cutie, ascunde dovezile, mergi înainte, ocupă-te de toate mai târziu. „Într-o zi” misiunea mea va avea succes: o să ajung la suprafața libertății financiare pentru a-mi garanta independența și voi putea să trag prima oară aer în piept. După ce am irosit cea mai mare parte a vieții dintre douăzeci și treizeci de ani în această stare de neobosită vânătoare/fugă, să fi venit oare un moment – după ce am publicat prima carte și după ce tocmai finalizasem un turneu mondial de comedie făcând spectacole de la Stockholm la Los Angeles – în care, în sfârșit „mă realizasem”? Am făcut inventarul lucrurilor pe care le aveam – și rafturile erau goale. Viața era cenușie, cam ca tot sertarul meu cu ciorapi. Chiar și după ce „obținusem” ceea ce aveam, nu dețineam capacitatea emoțională să mă bucur de lucrurile respective. Însă acest moment inițial, recunoscând cu adevărat că pur și simplu nu eram în regulă, mi-a oferit o scânteie de speranță – m-a făcut să simt pentru prima oară că aveam voie să mă gândesc la viața mea și să încerc să o îmbunătățesc.”

(Daniel Howell)

Hellinger, Bert – Constelațiile familiale: Terapie pentru suflet

„Un copil a cărui mamă a decedat la nașterea lui se simte întotdeauna vinovat față de ea, fiindcă mama a plătit cu moartea pentru viața lui. Dacă acum copilul ispășește, de exemplu, simțindu-se rău, adică refuzând să se bucure de viață, chiar cu prețul morții mamei, ori dacă, pentru a ispăși, își ia viața, nenorocirea mamei va spori. Copilul nu respectă viața pe care i-a dăruit-o mama lui și nu se bucură de ea, așa cum nu recunoaște dragostea și nici disponibilitatea mamei sale de a-i oferi totul. Moartea femeii va fi zadarnică. Mai rău încă, această moarte, în loc să aducă viață și fericire, provoacă o nenorocire în plus și, în loc de o singură moarte, vor fi două.”

(Bert Hellinger)

Dr. Shefali – Cartea femeilor care merită mai mult

”Egoul se naște când uiți de sine. El se dezvoltă atunci când eul este ignorat, negat, suprimat și anihilat în favoarea unei forțe din exterior – în general, vocile altora, în special ale celor apropiați, cultura în care am fost crescuți sau sistemul de credințe care ne-a acaparat imaginația.

Nu cunosc pe nimeni care să fi evitat înlocuirea eului autentic cu o altă personalitate, masca în spatele căreia eul lor real se află în stare de adormire. Asta li se întâmplă mai ales fetițelor, din cauza patriarhatului general în care trăim, în care băieților li se permite să „fie băieți”. Fetițele însă sunt antrenate încă de mici să se potrivească unui model rigid.”

Dr. Shafali Tsabary

Bernstein, Gabrielle – M-am vindecat când mi-am îmbrățișat emoțiile

„Când vorbesc despre demnitate și merit, nu vorbesc despre a fi demn de bani, de dragoste în cuplu sau de o avansare în carieră. Vorbesc despre faptul de a fi demn de iubire. La începutul recuperării mele terapeutice, psiholoaga mi-a explicat că în spatele tuturor blocajelor și al fricii mele se aflau sentimentele de a fi de neiubit și inadecvare. A durat un moment până am înțeles ce-a vrut să zică. La început am vrut să o contrazic pentru că îmi construisem o viziune despre viața mea care mă convinsese că sunt necesară și iubită. Pe măsură ce orele de terapie s-au adunat, am putut să privesc lucrurile mai atent. Am putut vedea că sub toate acreditările mele, dragostea fanilor și percepția despre sine aparent pozitivă era o fetiță traumatizată care credea că nu este demnă de iubire. Am început să observ momentele în care efectiv îmi spuneam cu voce tare: „Sunt doar un nimic”. Înainte, băgam aceste momente sub covor. Dar cu cât le-am scos mai mult la lumină, cu atât mi-a devenit mai evident că sufăr într-adevăr de rana care rezidă din esența mea, cea prin care mă simțeam de neiubit și inutilă.”

(Gabrielle Bernstein)