Noutăți la raft: astăzi despre istoria orașului Arad, eseuri filosofice, biochimie, reciclare, creație și critică literară

„Aradul merge înainte! : Capitole din istoria orașului : De la mijlocul secolului al XIX-lea până la începutul secolului XX” – Király András, Ujj János, Puskel Péter ;prefață: Horváth Levente ; recomandare: Bognár Levente ; traducere în limba română: Gabriel Roman

„Așa că la întrebarea dacă rămânem în urmă sau avansăm; tot nu putem răspunde decât că Aradul merge înainte. Să avanseze pentru că aceasta este o condiție a vieții. Din punct de vedere geografic este în măsură să se susțină numai cu prețul unei activități puternice și sporite. Dacă apare delăsarea va fi depășit cu siguranță de Szeghedinul din stânga sau Timișoara îl va întrece din dreapta. Și atunci Aradul nu va avea de ales decât să rămână cu amintirea martirilor și cu amărăciunea trecutului – oricât de prețioase ar fi acestea pentru toți ungurii, nu ar fi de ajuns să salveze Aradul care era numit „câinele de pază al maghiarilor” de la scufundarea spre standardele mai joase ale unui mic oraș de provincie. De această soartă l-ar putea feri doar spiritul progresist și treaz al locuitorilor săi. Sperăm că așa va fi.” – Edvi Lászlo (1884)

„Timpul : [lucrări premiate în „Concursul de creație literară pentru seniorii bucureșteni”, organizat de Biblioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Centrul pentru Seniori al Municipiului București]” – Biblioteca Metropolitană București

„Eu pot a fi mai tânăr într-o carte

Pe mine, Ceru-a vrut să mă învețe,

Că pot a fi mai tânăr cu o carte

Și pot să mă feresc de bătrânețe,

Iubind femei acum, și după moarte.

De-aceea ridurile nu-mi apar în versuri

Și nici apusuri n-am în poezie;

Cu Pegasul ajung în universuri,

Pe care numai muza mea le știe;

Vin zile reci, dar nu le iau în seamă,

Tic-tacu-n ceas îmi vrea apusu-aproape,

Dar pentru că iubirii îi dau vamă

Nici timpul n-are cum să mă îngroape.

Și n-are cum, că eu, fără-ncetare,

Iubesc doar flori crescute-n prag de case,

Acolo unde versu-n veci nu moare,

Că muza-mi stă între femei frumoase!” – Lică Pavel

„Testul Spengler : eseuri și portrete” – Biriș, Ioan

„În general, în preocupările mele filosofice, mi-am îndreptat efortul către problemele cunoașterii. Dar cunoașterea – cum spune Aldous Huxley – poate că e o funcție a ființei, iar ființa noastră se poate schimba în timp. Schimbările acestea vor fi sesizate, probabil, cel mai repede, prin intermediul eseurilor și portretelor, ca și în cazul volumului de față. Se spune că filosofia poate începe de oriunde. Dar în mod normal, cum credeau și Lucian Blaga sau Constantin Noica, eseul filosofic ar trebui să înceapă „de sus”, dinspre valorile metafizice, așa cum fac cei dotați cu harul cugetării și contemplării. Aceia care încearcă poarta „de jos” sunt mai aplecați către lucrurile practice, către acțiune și morală, iar poarta de „la mijloc” – sugerează același A. Huxley, amintit mai înainte – ne conduce spre zona psihologiei umane, unde întâlnim aproape tot ce este „neintelectual” în om, o zonă în care se refugiază mai toți esiștii obosiți de rațiune și care cultivă un soi de „contracultură”.” – Ioan Biriș

„Studii de istorie și critică literară” – Marica, Valentin

„Frumoase pagini de analiză, în care discursul critic se încarcă de puterea elocinței și fraza dobândește rezonațe ample (…), pagini scrise cu un deosebit simț al frazării și fericită putere de creație, împrumutând costumația omului de știință și a hermeneutului autentic.” – Mircea Tomuș

„Literarium : [lucrări înscrise în concursul de creație literară „Iubesc orașul București! Premiul Literarium”, organizat de Biblioteca Metropolitană București]” – Biblioteca Metropolitană București ; cuvânt către cititori: Ramona Ioana Mezei ; prefață: Ioan Cristescu ; postfață: Mihaela Daniela Cîrstea

„Secrete

[…]

Citește marcat, versuri în care te regăsești,

Și surprinzător, bulversat, începi să gândești,

Te-ai pierdut de mult, căzând pradă bătrâneții,

Ai uitat de mult de bucuriile vieții,

Nu te mai bucuri subtil de răcoarea dimineții,

Ce îți străpunge încet crăpăturile feței,

Prefer să mor copil în podul plin cu fân,

Decât să mor ca tine, trist, precum un copil bătrân.

Cândva vei citi asta și te vei minuna,

Un simplu copil de șaptesprezece ani, dar câtă dreptate avea.” – Mihail Tasici

„Daniela Vasiloschi și opera sa în opinia criticului literar Al. Florin Țene” – Țene, Alexandru Florin

„Gustul compoziției fabulistice, mă face să cred că talentata poetă gândește în parabole punând în unele poeme alegorii. Dar, jocul îndodeauna închide cercul. „Veșnicul joc” între prezent și viitor. Pentru poetă jocul nu este joc. Este o înlănțuire de idei filozofice în contradicție cu o activitate fundamentală în viața tuturor oamenilor pentru o dezvoltare armonioasă. Un joc este jucat și de o singură persoană. Fiecare joc are un set de reguli și un scop ce trebuie îndeplinit pentru a câștiga sau termina jocul. Regulile au un rol foarte important și trebuie respectate de către toți jucătorii, de aceea este necesar ca acestea să fie ușor de reținut și comunicate pe înțelesul tuturor jucătorilor.

Pentru Daniela Vasiloschi „Veșnicul joc” este o activitate cotidiană în cadrul jocului universului, în jocul frazelor, al verbelor, al veșnicului și interminabilului început, al asistaților numiți figuranți sau al celor care își sacrifică viața pentru o idee, iar Albitrul acestui interminabil joc este invizibil, zâmbind, probabil ironic.

O întreagă sistemă de aspect metaforic e stăpână în aceste poeme surprinzătoare, neliniștite de acest joc început în primordial, care nu se mai joacă decât în cuvintele măiestrite ale Poetei.” – Al. Florin Țene