Secția ”Împrumut carte pentru adulți” vă prezintă ultimele volume intrate în colecție.
”Mi s-a părut extrem de interesantă compararea atitudinii a două personaje „pereche”, în sensul că la un interval oarecare de timp au ocupat aceeași funcție/poziție socială în plan ierarhic, dar s-au comportat diametral opus.
Între 1936 și 1940, primarul de atunci al comunei Cervenia, Vasiliu, s-a implicat major, ca efor, în strângerea de fonduri necesare ridicării și amenajării Preventoriului.
Considera acest demers o datorie de onoare, incontestabilă, întrucât asigura localnicilor protecție sanitară, tratarea maladiilor în cele mai bune condiții. În 2002, primarul aceleiași comune Cervenia emitea adresa nr. 575, somând spitalele inaugurate în urmă cu 60 de ani – și care își onoraseră cu brio angajamentele preventiv – curative – să predea unui terț particular terenul, dar și edificiile, lipsindu-și concetățenii de asistență medicală. Cu alte cuvinte, zădărnicea efortul predecesorului ce se dedicase misiunii salvatoare.
Diferența de mentalitate între cei doi, morala trec granița ”regretabilului accident” și, din nefericire, atestă o nouă „stare de spirit„ cu orizont limitat și mercantilism de ultimă speță.
Raportându-ne acum, la aproximativ același interval de timp, constatăm în rândul ierarhiei bisericești absolut același model comportamental.
Între 1936 și 1940, Patriarhul Nicodim, în calitate de efor suprem al Așezămintelor Brâncovenești, s-a implicat nemijlocit și a implicat parohiile ortodoxe în colectarea de fonduri destinate construirii Preventoriului din Cervenia.
Din listele de subscripții publicate sistematic, de la momentul punerii pietrei de temelie până la inaugurare, rezultă o acțiune sistematică, fără sincope de alimentare, cu impact bugetar decisiv. După 1990, Patriarhul Teoctist, pus în situația de a gira inițiativele reînfințatei Eforii Domnița Bălașa și, implicit, de a garanta reafirmarea patrimoniului brâncovenesc, recuperat, a ales „valoroficarea„ la piață!! […]
Cum să-i lămuresc că nu se cade să calci în picioare strădania înaintașilor, că onoarea nu-i o bagatelă, iar viciul o virtute?” (fragment)
Cuvineanu, Petru Nicolae, ing. – Pagini din istoria tramvaiului arădean: 1869 – 2015
”Istoria orașelor importante și a marilor aglomerări urbane este legată, începând cu secolul al IXI-lea, de dezvoltarea continuă a unei rețele de transport de care beneficiază locuitorii în mod eficient și cu oportunități punctuale. Nivelul de dezvoltare a comunității depinde semnificativ de anvergura rețelei de transport pusă la dispoziția locuitorilor și în care administrațiile locale au rol major în a o dezvolta și dota corespunzător cu mijloace de transport.
În general, încă de la inițiere s-au avut în vedere mijloace de transport de capacitate și cu facilități de operare convenabile. Aradul cunoaște încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, o dezvoltare economică deosebită, enumerăm aici o puternică activitate agro-industrială, exemplificând faptul că în anul 1863, capacitatea morilor se ridica la cca. 440 t de făină pe zi; tot având ca bază producțiile de cereale de pe mănoasele terenuri din Câmpia de vest, se dezvoltă și o industrie a spirtului ce, în anul 1851, prin fabrica fraților Neumann, producea cca. 1300 l. de spirt/zi, ajungând, în anul 1871, la o producție de 12700 l. spirt/zi. În continuare se înființează în anul 1870, Fabrica de mașini unelte Hendl. Statistiile oficiale arată că în perioada 1869- 1870, funcționau cca. 5700 de antreprenori, existând cca. 600 de funcționari și 12000 de muncitori.” (ing. Petru Nicolae Cuvineanu)
Manolescu, Mircea – Taina pădurii Stuparu
”Despre căpitanul S.S. Karl Hermel nu s-ar fi putut spune că era ceea ce numim de obicei un om laș. Nu, desigur. Unatac în linia întâi, spre exemplu, în care te duci spre adversar cu arma în mână, înconjurat de camarazi l-ar fi speriat mult mai puțin, sau poate chiar deloc.
Cu puțini ani în urmă Hermel fusese un destoinic pilot de vânătoare într-o escadrilă Luftwaffe și în această calitate luase parte la destul lupte aeriene, reușind chiar să doboare singur două avioane inamice în ciocniri de la egal la egal.
Dar într-una din generoasele nopți ale lui ianuarie 1942, în Normandia fiind, a suferit un șoc psihic care l-a marcat pe viață.
În seara aceea se culcase devreme și, ca totdeauna când era obosit, somnul nu se lăsă prea mult așteptat. Dormea profund și fără griji în dormitorul cald și plăcut, dar se trezi brutal la realitate azvârlit fiind pur și simplu pe geam afară de suflul unei bombe care făcuse jumătate din baracă țăndări. (fragment)
”Optimiștii spun că e musai să vezi într-o nenorocire și partea ei luminoasă și să o folosești. Ai naibii, cam au dreptate: dacă nenorocirea nu te-a lovit în plin și i-ai supraviețuit, e chiar o datorie să o storci de tot ce are mai bun în ea. Se poate? Sigur că da! Sunt și dovezi, începând cu Iov și terminând cu lumea literară românească. Cum povestea lui Iov se știe – iar dacă nu, o veți (re)citi chiar între aceste coperte – , am să vă reamintesc că pandemia ce a lovit întreaga lume, inclusiv țara noastră, a avut și niscai efecte benefice. Nu doar pentru că poluarea a scăzut, fiindcă industriile au cam pus lacătul pe porți, iar planeta și-a mai încetinit nițel cursa spre punctul de fierbere, nu doar că oamenii au stat pe acasă și s-au cunoscut mai bine, atât pe sine, cât și între ei, nu doar că spălatul mâinilor, des și apăsat, a devenit un sport național, ci mai ales întrucât a crescut fulminant creativitatea. În toate domeniile, dar în special în arte. Iar în literatură, cu asupra măsură. Am aflat asta de la mai mulți editori, care mi-au mărturisit că nu prididesc să citească și să publice manuscrisele pe care autorii români le-au așternut în pandemie, iar acum doresc cu ardoare să le trimită în lume, sub formă de cărți, ca să facă întoarcerea semenilor la normalitate (iar cititul e, firește, normal, mai ales în România) mai plăcută. (Lia Alb)
Vă așteptăm la bibliotecă pentru a împrumuta volumele propuse.