Noutăți la raft: astăzi despre obsesii, anxietate, maturizare, sensibilitate, prietenie, loialitate și război

Napolitano, Ann – Un loc în cer

„Frații își citesc cu ușurință gândurile; adesea, părinții lor descoperă, uluiți, că Jordan și Eddie au purtat o întreagă discuție și au luat o hotărâre pe mutește. Întotdeauna au acționat ca un tot unitar și au făcut totul împreună. Totuși, în ultimul an, Jordan a început să se îndepărteze. Felul în care rostește acum numele fratelui său înseamnă: Încă sunt aici. O să mă întorc întotdeauna.

Eddie îi trage ușurel un pumn în braț fratelui său și o ia la fugă înainte.

Jane pășește cu grijă. Simte furnicături în mâna căreia mezinul tocmai i-a dat drumul.” (Ann Napolitano)

Rees, Tracy – Timpul soarelui

„Chloe s-a trezit cu sentimentul acela minunat al primei zile de vacanță. Dormea întotdeauna foarte adânc în aerul sărat de mare. S-a așezat pe pat și și-a îmbrățișat umerii; adora aceste câteva momente când era singură și nu se putea întâmpla nimic. Megan încă dormea, cu părul ei frumos, negru și des, răsfirat pe pernă, cu gura plină ca un boboc de trandafir ușor deschisă.

Chloe și-a tras pe ea un pulover peste cămașa de noapte și s-a dus la fereastră. De acolo se vedea curticica din spatele casei, unde Susan cultiva plante în ghivece și atârna rufele la uscat pe o frânghie care traversa toată lungimea curții. De-a lungul zidului din fund erau aracii pentru fasolea cățărătoare, iar în colț se vedea o tufă de coacăze.” (Tracy Rees)

Hannah, Kristin – Insula luminii

„La dreapta ei, peisajul era parcă desprins dintr-un tablou de Monet, tot numai iarbă aurie și copaci verzi pe fundalul unui cer argintiu. La dreapta ei se afla plaja Bottleneck Bay, iar dincolo de ea se zărea cocoașa împădurită a insulei Shaw. Bărci de pescuit, cenușii și bătute de vreme, zăceau cu chila înfiptă în plaja cu pietriș, uitate de proprietarii lor cu mai mult de o generație în urmă. Câteva iahturi elegante – deținute în principal de cei câțiva californieni care erau suficient de curajoși încât să achiziționeze o casă de vacanță pe această însulă mult prea tăcută unde apa potabilă nu era niciodată un bun dat, iar curentul electric venea și pleca odată cu vântul – se legănau alene în apele ușor umflate” (Kristin Hannah)

Ng, Celeste – Mici focuri pretutindeni

„Petrecerea de Halloween avea să se întindă până dimineața, la trei și un sfert, și să se soldeze cu câțiva participanți căzuți în nesimțire pe covorul oriental din camera de zi. Lexie avea să se furișeze în casă la două și jumătate, Trip, la trei, pentru ca în ziua următoare să doarmă amândoi până după prânz. Mai târziu, Lexie avea să se scuze față de Pearl cu o mărturisire șoptită: ea și Brian se tot gândiseră la asta de o vreme, și noaptea aceea păruse cea mai potrivită și … nu știa de ce, dar voia să spună cuiva; nici măcar Serenei nu-i spusese încă – arăta cumva diferit?” (Celeste Ng)

Jenoff, Pam – Fiica ambasadorului

„Mă strecor pe unul dintre culoarele înguste și mă uit hămesită la rafturile pline ochi. Când am ajuns la Paris cu câteva săptămâni în urmă, de cărți îmi era cel mai dor: de rafturile prăfuite ale bibliotecii colegiului de la Magdalen, de abundența tarabelor de pe strada Portobello. Apoi, într-o zi, am dat din întâmplare peste această librărie. Cărțile deveniseră un lux pe care puțini parizieni și-l permiteau în timpul războiului și auzeai povești oribile despre oameni care le ardeau ca să se încălzească sau care foloseau paginile ca hârtie igienică. Totuși, unii le aduseseră în astfel de locuri, unde le vânduseră pe câțiva franci ca să cumpere pâine.” (Pam Jenoff)

Martin, Madeline – Ultima librărie din Londra

„Interviul lui Viv era la Harrods, facilitat parțial de Colin, ținând cont că lucra acolo de câțiva ani, și, de asemenea, de scrisoarea ei de recomandare. Deși poziția ei era într-adevăr de invidiat, Grace nu ar fi putut să simtă niciodată așa ceva față de prietena ei. Și, oricât de mult și-ar fi dorit să nu părăsească liniștea reconfortantă a casei, zâmbetul lui Viv era atât de entuziasmat, încât Grace îți dădu sezma că nu putea să o refuze.

Viv fu gata atât de repede, încât coborî scările în același timp cu doamna Weatherford, ambele purtând pălării fixate cu ace și tocuri elegante, al căror zgomot se auzea pe suprafața lemnului lustruit.” (Madeline Martin)