Noutăți la raft: astăzi despre optimism, generozitate, prietenie, iubire și destin

Ahern, Cecelia – Perfecți

„În copilărie, îmi plăcea nespus să vin aici, împreună cu soră-mea, Juniper, în sezonul căpșunilor. La finalul zilei, aveai mai multe căpșuni în burtă decât în coș, dar acum nu mi se mai pare același loc magic. Acum, plivesc buruienile acolo unde, altădată, îmi cream o lume imaginară.

Știu că, atunci când bunicul folosește astfel de fraze în timp ce lucrează, se referă, de fapt, la mine, de parcă ar fi inventat vreo terapie prin agricultură, și, cu toate că are doar intenții bune, vorbele lui nu fac decât să evidențieze realitatea.

Eu sunt buruiana.”

(Cecelia Ahern)

Ahern, Cecelia – Pasărea Liră

„Primele pene care îi cad masculului atunci când năpârlește sunt acelea două rafinate, subțiri ca niște fire, în formă de liră, din coadă: sunt exact cele două pene care ies în evidență pe deasupra cozii înfoiate a păsării liră, formând un unghi ascuțit față de penajul principal, în timp ce micuța înaripată se arată în splendoarea ei…

După ce procesul de năpârlire al cozii se încheie, timp de mai multe săptămâni, masculul poate fi ușor confundat cu pasărea femelă. În această perioadă, masculul stă, mai mult sau mai puțin izolat. Nu mai cutreieră ca de obicei și nu prea i se mai aude cântul … Nu mai dansează și rareori glăsuiește … Mai mult, înfățișarea lui are un aer trist și abătut. Studiile aprofundate și îndelungate au condus la concluzia că masculul din genul Menur este o creatură mândră și vanitoasă, care, atunci când este lipsită de maiestuozitatea sa, se simte rușinată și deprimată, și preferă să rămână mai mult ascunsă.

Ambrose Pratt – Trilurile păsării liră”

(Cecelia Ahern)

Ahern, Cecelia – Post – Scriptum

„Să-mi petrec timpul cu Paul este remediul ideal pentru păienjenișul personal de confuzie în care mă găsesc, deoarece sunt în stare să discut aceste gânduri cu el. El vrea să știe, vrea să audă. Cei de la club au nevoie de mine, mă doresc, iar când le povestesc despre Gerry și readuc la viață amintirile despre scrisorile lui, nu trebuie să-mi măsor vorbele, nu trebuie să mă opresc sau să cer scuze, așa cum fac cu familia și cu prietenii dacă mă simt luată de val, sunt prinsă într-o buclă temporală sau dau înapoi. Cei de la club vor să audă ce am de spus despre Gerry și despre scrisori, vor să audă despre viața mea cu Gerry, vor să audă că mi-e dor de el și felul în care mi-l amintesc. Mă ascultă și poate că în mintea lor înlocuiesc imaginea lui cu a lor, pe mine cu cei csre le sunt dragi, imaginându-și cum va fi torul după ce ei nu vor mai fi. E locul în care mă simt în largul meu să vorbesc despre el, să-l readuc la viață.

Mă pot cufunda bucuroasă în această lume.

(Cecelia Ahern)

Ahern, Cecelia – Jocul trecutului

„Cumpăr o bilă transparentă cu o inimă roșie înăuntru. Are inserții spiralate de un roșu-închis, ca un tirbușon, ca picăturile de sânge prinse într-o bulă de aer. Mă tocmesc din greu și îi plătesc aproape jumătate din cât îmi ceruse. Tot e prea scumpă, însă nu e o bilă pentru mine, ci pentru Gina, reprezintă cine sunt eu cu adevărat. Înseamnă mai mult decât ceremonia de ieri și cuvintele care n-au fost spuse din inimă. Înseamnă ceva pentru mine. Este cel mai înfricoșător și curajos lucru pe care mi-am propus să-l fac în viața mea de adult. Îi voi da această inimă, inima mea, și îi voi spune cine sunt. Cu cine s-a măritat.”

(Cecelia Ahern)