Noutăți la raft: astăzi despre pasiune, iubire, abuzuri, violență domestică, destin și speranță

Gaynor, Hazel – Fata de pe titanic : Întoarcerea acasă

„Smucitura nu fusese chiar atât de brutală, însă Harry simțise un fel de vibrație surdă din picioare până în creștetul capului. Tocmai se întorcea în cabina lui, după ce făcuse o plimbare pe punte, să ia o gură de aer proaspăt înainte de culcare. Aflându-se într-un capăt al pasajului Scotland Road, se prinse iute de grilajul din fier al ușii liftului, ca să-și recapete echilibrul.

[…]

Rămase nemișcat un moment, resimțind în continuare vibrațiile care traversau metalul, pătrunzându-i în palme și brațe până la umeri. Îi făcură părul de pe ceafă să se ridice. Apoi toate se opriră, iar el auzi un sunet diferit, unul pe care-l cunoștea. Motoarele erau turate înapoi și asta nu putea să însemne decât că nava se oprea.

Se gândi să se ducă în sala cazanelor și să-i întrebe pe fochiști ce se întâmplă, apoi îi trecu prin minte că Bride putea să-l lămurească mai clar. Fochiștii erau nepoliticoși chiar și în cele mai bune momente ale lor, iar dacă ei erau ocupați, aveau să fie și mai puțin încântați să-l vadă.

(Hazel Gaynor)

Moyes, Jojo – Bazarul visurilor

„Dere Hampton era de obicei descris în literatura turistică drept „cel mai frumos târg medieval din Suffolk”, clădirile sale de pe lista de gradul II, de interes special, biserica din perioada normandă și magazinele de antichități oferind atracții pentru turiștii care se perindau în lunile de vară, dar și pentru plimbăreții stoici ocazionali din timpul iernii. Locuitorii mai în vârstă îi spuneau simplu „Dere” , iar cei tineri, care puteau fi de obicei găsiți în serile de vineri bând cidru ieftin și strigând unii la alții în piața orașului, „un loc mizerabil unde nu ai nimic de făcut”. Și nu era chiar lipsit de noimă. Era corect să spui că acest oraș își iubea mai mult trecutul decât viitorul, mai ales de când se umpluse de familii de navetiști forțate să părăsească Londra și periferiile din cauza creșterii prețului proprietăților și în speranța de a găsi „un loc drăguț unde să-ți crești copiii.” Clădirile înalte în stil georgian, elegante și în culori pastelate se potriveau cu casele în stil Tudor, cu ferestre micuțe și grinzi, care se aplecau peste trotuare precum corăbiile pe mări, toate așezate într-o rețea întâmplătoare de străduțe pietruite înguste și curți micuțe care porneau din piață. Erau cel puțin câte două magazine cu produse necesare traiului – măcelărie, brutărie, chioșc de ziare, feronerie – și un număr mult mai mare din cele unde găseai uleiuri pentru aromaterapie, cristale magice, pernuțe scumpe și săpunuri parfumate, de care nu prea aveai nevoie.

(Jojo Moyes)

Lungu, Simona – Întoarce-te la mine

„O iau la fugă printre oameni, încercând să-i ocolesc pe cei care dau o mână de ajutor, urcându-se pe dărâmături, căutând cu mâinile goale supraviețuitorii. Locuiesc destul de aproape, dar am impresia că nu mai ajung, că picioarele refuză să se deplaseze și trebuie să fac un efort supraomenesc pentru a înainta. Recunosc o vecină tânguindu-se pe trotuar, rupându-ți sufletul de milă, privind înlăcrimată spre fumul care iese din casa ei. Nu mă mai opresc, nu mai vreau să văd și să aud suferința altcuiva, până nu-mi văd părinții. Și ajung…

Totul se oprește. Nu mai aud, nu mai văd, nu mai simt, nu mai gândesc. Au loc la întâmplări la care eu particip doar fizic, împinsă de la spate de mătușa mea, care a apărut de undeva, cândva, forțându-mă să fac unele lucruri. Sunt un robot, o mașină fără voință, fără simțăminte proprii. Totul s-a oprit atunci și acolo, când am găsit ceea ce cândva a fost locuința mea, la care mă întorceam cu drag de fiecare dată, de oriunde veneam.

(Simona Lungu)

Culea, Natașa Alina – Nopți la Monaco

„Prima neîmplinire a copilăriei, în sfera iubirii, este și cea mai grea. Cu timpul, înveți cum să fii nefericit și cum să continui să trăiești așa. Însă atunci era doar prima lecție de viață. Totuși, îi rămăseseră cărțile, cărora le-a purtat pică o vreme, asociindu-le, natural, cu momentul ei de jale și amar.

A continuat să citească în fiecare zi. A citit cărți de geografie, ficțiune, istorie… Dar ce n-a citit? Până și despre procedeele de îmbălsămare a mumiilor la egipteni. După ce termina lectura zilnică, cu jumătate de oră înaintea plecării, deschidea atlasul și se holba în el, legănându-și picioarele pe sub masă.

(Natașa Alina Culea)

Dama de Treflă – Te iubesc se spune în șoaptă

„A zăcut minute în șir, ghemuită aproape de marginea patului, așteptând să-și facă pastila efectul. Mersese la o mulțime de psihiatri și psihologi, după ce, înainte, trecuse prin mâinile altor doctori cu diplome strălucitoare. Niște idioți cu toții. Niciunul nu știuse să îi spună ce are, de ce se simțea rău, de ce o durea în piept de fiecare dată când respira, de ce își pierduse întreaga lume culoarea sau de ce nu mai reușea să vadă și partea bună a lucrurilor. Nu le spusese, bineînțeles despre picăturile de sânge, nu spusese nimănui. Era secretul ei, vina ei, păcatul pe care trebuia să-l care în suflet întreaga viață. Apoi intrase în cabinetul Ameliei.

[…]

Altă idioată, s-a gândit, însă gândul a părăsit-o imediat ce femeia și-a ridicat privirea spre ea. Atunci a fost prima dată când cineva a văzut-o cu adevărat. Și-a dat imediat seama că în acele momente i se cotrobăia prin minte și prin suflet cu nerușinare, că ochii aceia albaștri sondau adânc după probleme cărora nu le dăduse glas, că, deși mâinile ei se aflau la vedere, pe birou, degetele îi cotrobăiau prin măruntaiele gândurilor acelora pe care le închisese într-o cutie căreia îi dăduse foc.

Cutia se făcuse scrum.

Gândurile supraviețuiseră.

(Dama de Treflă)