Noutăți la raft: astăzi despre psihologia pozitivă, metabolism, bitcoin și bioterorismul

Secția „Împrumut carte pentru adulți” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad vă prezintă ultimele volume intrate în colecție.

„De la mania lalelelor la fenomenul bitcoin : O istorie a averilor câștigate și pierdute în piețele de mărfuri” – Dennin, Torsten

„Profesorul de economie Torsten Dennin sintetizează în mod excelent ultimele patru secole de istorie a piețelor financiare și de mărfuri, cu reperele lor importante. Cartea nu se concentrează doar asupra evenimentelor extreme, ci descrie în detaliu suișurile și coborâșurile de-a lungul timpului – speculații, câștiguri și pierderi ce determină destine individuale –, rezumate cronologic în peste patruzeci de capitole, care fascinează ca un adevărat serial TV palpitant.” – Editura Meteor Press

„Psihologia carierei” – Negovan, Valeria

„Prin caracterul informațiilor pe care le conține (predominant teoretic, de tip manual universitar) cartea Psihologia carierei își configurează ca arie de adresabilitate în primul rând categoria specialiștilor, actuali sau viitori (respectiv studenți), în domeniile în care cariera este obiect de cercetare și intervenție în relație cu complexa constelație care este viața omului contemporan. Inițiativa de a sistematiza și articula informațiile pe care le oferă literatura de specialitate cu privire la semnificațiile conceptelor asociate noțiunii de cariera este justificată de chiar evoluția acestui concept, de la impunerea lui în psihologie până la statutul de concept-pivot al unei ramuri aplicative a psihologiei (psihologia carierei) și, în plus, de aprecierea că asemenea informații pot oferi, mai ales tinerilor, sugestii utile cu privire la gestionarea și autogestionarea resurselor psihice de dezvoltare personală și profesională prin, și în, carieră.” –Editura Meteor Press

„Honjok : Arta de a trăi singur” – Healey, Francie

„Honjok este termenul sud-coreean pentru cei care aleg să ia parte singuri la activități și care îmbrățișează solitudinea. Un honjok respinge presiunile și așteptările societății și sărbătorește faptul de a fi un individ unic. Această carte extrem de stilată vă invită să vă gândiți la ocaziile pe care vi le poate aduce un trai honjok. Evaluează cât de mult timp în solitudine vă este necesar și vă poartă într-o călătorie de autodescoperire pe măsură ce aflați mai multe despre adevărata voastră persoană și despre cum să construiți sinele interior. O viață honjok vă oferă darul timpului-pentru-mine: mai mult timp ca să o luați mai încet, să faceți o pauză și să descoperiți acte de solitudine care declanșează bucurie și vă permit să fiți liberi și să fiți percepuți așa cum sunteți cu adevărat ca indivizi.” – Editura Litera

„Viaţa şi importanţa grăsimii în organism : Organul cel mai puţin înţeles şi rolul acestuia” –  Tara, Sylvia

„Metabolismul nostru este mult mai complicat decât o simplă aritmetică de genul o calorie ingerată, o calorie consumată. Nu suntem niște mașini care ard calorii. Suntem sisteme complexe care cuprind biologie, hormoni, genetică și procesare individuală, pe bază de bacterii, a nutrienților. Dacă vrem să controlăm grăsimea, este evident că avem nevoie de o înțelegere mai profundă. Poate că, începând să ne înțelegem „inamicul”, ne vom da seama că nu e în întregime nociv. Noi cercetări arată că grăsimea secretă hormoni esențiali, facilitează numeroase funcții corporale, ne ferește de boli și ne poate chiar ajuta să trăim puțin mai mult. Grăsimea pare să fie atât de importantă, încât celulele stem sunt capabile s-o creeze independent de hrana ingerată – o funcție observată în cazul unor țesuturi vitale precum mușchii, oasele și creierul.” – Editura Meteor Press

„Bioterorismul : Introducere în problematica bioterorismului : Origini, manifestări, cauze, substrat economic și financiar. Vol. 1” – Hideg, Cătălin Robertino; Golea, Daniela Georgiana

„Bioterorismul, flagelul mileniului III, comportă consecințe semnificative la adresa securității naționale și globale. Așa cum s-a demonstrat, fără echivoc, în contextul pandemiei de SARS-COV-2, o criză în domeniul sănătății publice, fie ea de sorginte naturală sau provocată de intervenția factorului uman, poate avea un impact incalculabil – variabil ca extindere spațio-temporală – pe mai multe paliere, respectiv cel societal, financiar, economic, politic, inclusiv de securitate națională. În acest context, lucrarea de față reprezintă efortul conjugat al unui antreprenor cu experiență în domeniul politicilor de securitate națională cu o vastă activitate de cercetare, ce a vizat cu precădere managementul securității naționale și globale. Rezultatele cercetării s-au concretizat într-o captivantă lucrare științifică, atât pentru critica de specialitate cât și pentru publicul larg, prin prisma unei abordări multidisciplinare.” – Referent științific, Dr. Ec. Andreea Florina Radu (Consilier Afaceri Europene, Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională)

„Cum să îmbrăţişezi un arici : 12 metode pentru a relaţiona cu un adolescent” – Wilcox, Bradley Ray (1959-); Robbins, Jerrick

„Se știe că perioada adolescenței este una dificilă atât pentru copii, cât și pentru părinții care au impresia că totul le scapă de sub control. Adolescenții par la fel de plini de țepi și de neprietenoși precum aricii, însă trecând dincolo de această aparență agasantă, părinții pot ajunge treptat, în 12 pași de bază, să deprindă principiile și atitudinile ce ii pot ajuta să stabilească o relație bună cu copiii lor. Cei doi autori își împărtasesc propriile lor experiențe de adulți și de adolescenți, cu sinceritate și umor, dau sfaturi simple și de bun simț, de mare folos oricui e dispus să ia aminte, oferă soluții raționale, la îndemâna oricui. Și ne ajută astfel să ne depășim iritarea, lipsa de răbdare, temerile și îndoielile și să învățăm o lecție prețioasă, și anume că adolescența e o perioada cheie în evoluția noastră, una minunată, de care trebuie să ne bucurăm din plin împreună cu copiii noștri, sprijinindu-i pentru a depăși adversitățile și a-și construi stima de sine.” – Editura Meteor Press

„Psihologie pozitivă aplicată în educație” – Negovan, Valeria

„Cartea Psihologie pozitivă aplicată în educație, ca tentativă de sistematizare și articulare a contribuțiilor psihologiei pozitive la dezvoltarea cunoașterii omului, are scopul de a configura un necesar suport pentru specialiștii care încearcă să înțeleagă partea luminoasă a existenței principalilor actori ai mediului instructiv-educativ (elevi, profesori, instituții, politici) ca importantă pârghie în pregătirea (fortificarea) lor pentru permanenta (și înscrisă chiar în condiția umană) confruntare cu partea ei întunecată.” – Editura Meteor Press

„Cruciadele” –  Pernoud, Régine

„Gata de luptă” – Ollerton, Matthew

„Maria, o regină în război”- Bulei, Ion

„Sub aripi de înger” – Brădescu, Mihai

„Proiecte globale 2045” –  Estulin, Daniel 

„Bunul doctor din Varșovia” – Gifford, Elisabeth

„Scurtă istorie a românilor” – Pop, Ioan-Aurel

„Apropo de nimic : Autobiografie” – Allen, Woody

„John Rain : Pactul asasinilor” –  Eisler, Barry Mark

„Atentate și crime politice în istorie” – Manea, Mihai

„Drumul spre iad : Europa 1914- 1949” – Kershaw, Ian

„Primul Război Mondial : O scurtă istorie” –  Stone, Norman

„Mediamorfoze VI : Jurnalism în zonele de conflict” – Negoiță, Cătălin

„Luminile pierdute din St. Kilda : [Speranța regăsirii]” – Gifford, Elisabeth

„KGB : Adevărata istorie a serviciilor secrete sovietice” –  Lecomte, Bernard

„Pământul nelocuibil : Viața după încălzirea globală” – Wallace-Wells, David

„O viață secretă : Colonelul Kuklinski. Trădător sau patriot” – Weiser, Benjamin

„Dacă ar fi știut … : [Primul volum din trilogia Familia Cahill]” – Jackson, Susan Lisa

„Aproape moartă : [A doilea volum din trilogia Familia Cahill]” – Jackson, Susan Lisa

„M-ai trădat : [Al treilea volum din trilogia Familia Cahill]” – Jackson, Susan Lisa

„Fier și sânge : Creșterea și decăderea Imperiului German : 1871-1918” – Hoyer, Katja

„Bitcoin : libertate, finanțe, viitor” – Ajiboye, Timi; Gladstein, Alex; Buenaventura, Luis

„O privire spre Asia : Amintirile unui ambasador” – Isticioaia-Budura, Viorel, ambasador

„Confesiunile unei suspecte de crimă : [roman]” – Patterson, James Brendan; Paetro, Maxine

„Oglinda de apă : Biografia unei primăveri în plină iarnă : Roman” – Țene, Alexandru Florin

„România comunistă : (1948-1985) : O analiză politică, economică și socială” – Shafir, Michael

„În pat cu regina : 900 de ani de regi ticăloși, amanți virili și politică de alcov” –  Herman, Eleanor

„Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice : (1970-1989)” – Popa, Cosmin

„Miliardari în bitcoin : o poveste adevărată despre talent, trădare și răscumpărare” –  Mezrich, Ben

„De vorbă cu criminalii în serie : Cei mai diabolici oameni din lume își spun povestea” – Berry-Dee, Christopher

„Limbajul militarilor americani în timpul războiului din Vietnam : elemente de analiză psiholingvistică” – Topală, Dragoș Vlad

„O femeie lipsită de importanță : Povestea neștiută a spioanei americane care a ajutat la câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial” –  Purnell, Sonia

„Verbum : Antologie : [Scrie! Vino! Prezintă! Publică!]. vol. 3” – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Cercul de scriere creativă Verbum ; [Coordonator: Luiza Pop]

„Monarhia Habsburgică : (1848-1918) : Dezvoltarea economică, administrația și sistemul juridic, forța armată. Volumul 1” –  coordonarea și îngrijirea ediției în limba română: Rudolf Gräf ; traducere de Iosif Marin Balog, Loránd Mádly și Nicolae Teșculă ; cuvânt-înainte de Ioan-Aurel Pop

„Începuturile serviciilor de informații : Orientul Apropiat Antic, Persia, Grecia, Roma, Bizanț, Imperiile Musulmane Arabe, Imperiul Mongol, China, Cnezatul Moscovei” – Dvornik, Francis

În luna lui Gustar, vă invităm la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad deoarece – așa cum scria Beecher-Ward, Henry – „Soarele nu strălucește doar pentru câțiva copaci și câteva flori, ci spre bucuria întregii lumi”.