În inima științei se găsește un echilibru esențial între două atitudini aparent contradictorii – o deschidere către idei noi, indiferent de cât de bizare sau de contraintuitive ar putea fi, și cea mai nemiloasă și sceptică analiză a tuturor ideilor, vechi sau noi. În acest fel se face distincția dintre adevărurile profunde și absurditățile înrădăcinate.
Carl Sagan
Secția ”Împrumut Carte pentru Adulți” vă propune spre lecturare ultimele volume de psihologie, istorie și medicină intrate în colecțiile bibliotecii noastre.
Collen, Alanna – Doar 10 % uman
„Un studiu pe oameni a descoperit că obezitatea se răspândește într-un mod care imită o boală contagioasă chiar și la nivel individual. Analizând dificultățile și conexiunile sociale a peste 12.000 de oameni pe parcursul a 32 de ani, cercetătorii au descoperit că riscul unei persoane de a deveni obeză este strâns legat de creșterea în greutate a celor apropiați. De exemplu, dacă soțul unei persoane a devenit obez, riscul persoanei respective de a deveni ea însăși obeză a crescut cu 37 %. Destul de corect, am putea crede – probabil pentru că soții au aceeași dietă. Dar același lucru este valabil și pentru rudele adulte, dintre care majoritatea nu locuiesc împreună. Mai surprinzător, dacă prietenul apropiat al unei persoane a devenit obez, atunci riscul persoanei respective de a-i urma exemplul a crescut cu 171 %. Prin umare, problema nu părea să se rezume la alegerea prietenilor cu o greutate similară – acești oameni erau apropiați înainte de a crește în greutate. Vecinii care nu au fost considerați prieteni au fost scutiți de riscul crescut de obezitate, ceea ce face să pară mai puțin probabil ca deschiderea unui restaurant fast-food sau închiderea unei săli de sport din apropiere să ducă la creșterea în greutate în rândul grupurilor sociale.”
(Alanna Collen)
McKeown, J.C. – Curiozități medicale
„Chiar dacă mai mult de jumătate din scrierile lui au fost pierdute, Galen rămâne încă autorul cu cele mai multe cărți care au supraviețuit din Antichitate. El marită cu vârf și îndesat reputația pe care și-a construit-o, și anume de mare vorbăreț. (vezi pag. 60).Instinctul lui de a dori să se facă perfect înțeles îl face să scrie excesiv de mult. Există și excepții,totuși. El dedică câteva pagini la începutul cărții Funcțiile părților corpului uman argumentării faptului că este imposibil din punct de vedere fizic ca centaurii să existe sau să funcționeze cum trebuie. Jumătatea umană se hrănește diferit de cea cabalină și imaginați-vă un centaur urcându-se pe o scară, vâslind, scriind, citind ș.a.m.d. Dar, din moment ce această secțiune pare a fi o ocazie rară în care Galen încearcă să aibe umor, cred că ar trebui să fim recunoscători că există. (J.C. McKeown)
Bayliss, Andrew J. – Spartanii
„Educația spartană a fost unică în lumea antică, fiind organizată de stat și obligatorie pentru toți cetățenii. Xenofon a pus la modul cel mai clar în contrast sistemul spartan, guvernat de stat, cu cel din alte state grecești, unde copiii erau încredințați unor tutori sclavi și dascăli particukari, iar Aristotel (384-322 î.H.), deși în mod normal nu s-a dovedit un susținător al Spartei, lăuda faptul că în Sparta copiii cetățenilor bogați și cei ai cetățenilor săraci erau crescuți într-o manieră identică. Doar moștenitorii imediați ai celor două tronuri spartane erau exceptați de la ceea ce Plutarh numește „antrenamentul în respectarea regulilor.”
Educația spartană ar fi putut fi numită agōgē (de la verbul grecesc agein, „a conduce”), termen care, a observat un istoric modern, „denotă un amestec de educație și antrenament”.
(Andrew Bayliss)
Covey, Stephen R. – Cele 12 pârghii ale succesului
„Principiile și legile naturale sunt absolute, incontestabile și întotdeauna relevante. Acest adevăr e temelia unei existențe de succes. Excelența primară înseamnă, mai presus de toate, o viață axată pe principii. În acest capitol, vom afla cum ajungi în acest punct central.
Cheia excelenței primare e să ne axăm pe principii. Nu deținem controlul asupra lumii în care trăim; asupra principiilor, da. Devenim aroganți în momentul în care credem că deținem controlul. Da, s-ar putea să ne controlăm acțiunile, dar nu și consecințele acestora. Acestea sunt controlate de principii – de legile naturale. Construcția caracterului și calitatea vieții au funcția de a ne alinia credințele și comportamentele la principiile universale. Aceste principii sunt impersonale, externe, factuale, obiective și evidente în sine, și operează indiferent dacă ne dăm sau nu seama de ele sau dacă ne supunem sau nu lor.
(Stephen Covey)
- Brownworth, Lars – Lupii mărilor: O scurtă istorie a vikingilor
- Coman, Oana Andreia – Farmacologie pentru medicina dentară
- Covey, Stephen R. – Cele 7 deprinderi pentru o căsnicie reușită : Cum să faci din relația ta o prioritate într-o lume agitată
- Diamond, Jared – Arme, virusuri și oțel : Soarta societăților umane
- Frale, Barbara – Templierii: Istoria secretă a celui mai faimos ordin cavaleresc din Evul Mediu
- Kaldellis, Anthony – Curiozități bizantine
- Kerrigan, Michael – Istoria întunecată a Rusiei : Masacre, corupție și crime în patria-mamă
- Lungu, Mihail Petru – Manual de urgențe medico-chirurgicale pentru școlile sanitare postliceale și asistenții medicali
- Mason, Roger – Terapii naturale pentru diabetul zaharat : Vindecarea tulburărilor glicemice fără medicamente
- McChesney, Chris – Cele 4 discipline ale execuției : Cum să-ți atingi obiectivele de importanță vitală
- McKeown, J. C. – Curiozități grecești: Povești stranii și fapte surprinzătoare din leagănul civilizației occidentale
- McKeown, J. C. – Curiozități romane: Povești stranii și fapte surprinzătoare din istoria celui mai mare imperiu al lumii
- Nadeau, Kari – Stop alergiei alimentare! : Primul program de prevenire și de diminuare a alergiilor cu ajutorul imunoterapiei
- Nair, Viaya – Preveniți cancerul, accidentul vacular cerebral, infarctul miocardic și alte afecțiuni letale : Cum să previi și să combați cauza ascunsă a celor mai devastatoare boli
- Ralph Lewis, Brenda – Istoria întunecată a papilor : Vicii, crime și corupție la Vatican
Vă așteptăm la bibliotecă pentru a împrumuta volumele propuse.