Secția ”Împrumut Carte pentru Adulți” vă propune spre lecturare ultimele volume intrate în colecție.
Povestea slujitoarei, thriller-ul SF al scriitoarei canadiene Margaret Atwood premiat cu trofeul Arthur C. Clarke și premiul Governor General – este o distopie literară sumbră, răscolitoare, o adevărată capodoperă a genului:
Un thriller vast, un studiu psihologic, o joacă cu cuvintele. Cartea lui Atwood nu este doar autoironică, dar și ambivalentă chiar și față de cele mai oribile personaje ale sale
The New York Times
Prin romanul Testamentele, Atwood ne oferă o continuare a poveștii slujitoarei. Lumea din noua republică americană Galaad nu s-a schimbat în cei cincisprezece ani de la dispariția lui Offred. Societatea este în continuare împărțită între comandanții care formează elita și cei care o slujesc. Femeile sunt în continuare înspăimântate, persecutate, abuzate și terorizate. Tulburătoarea poveste este relatată din perspectiva celor trei protagoniste: Mătușa Lydia, femeia care educă slujitoarele din Galaad, Agnes Jemima, o adolescentă naivă din clasa conducătoare și Daisy, fiica lui Offred.
Pentru a afla destinul celor trei personaje feminine vă invit să împrumutați acest roman SF antrenant, trist și răscolitor de la secția Împrumut Carte pentru Adulți.
După „Un bărbat pe nume Ove”, „Britt Marie a fost aici” – ambele ecranizate – și „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, Frederik Backman revine cu două romane a căror temă este de actualitate – “Scandalul” și „Noi contra voastră” – unde ne prezintă viața locuitorilor dintr-un orășel suedez aflat în declin. Echipa de juniori a orășelului Björnstad se pregătește pentru finala campionatului de hochei. Aici sportul este un mod de viață nu numai un simplu joc. În lipsa investițiilor economia scade, locuitorii părăsesc orășelul, școlile sunt tot mai puține iar câștigarea acestui campionat ar asigura atragerea investitorilor pentru dezvoltarea orașului. Temele dezbătute de Backman sunt teme sociale universale: economie în declin, agresiune, rasism, lipsa educației, interese politice, influența economicului în sport, diferențe de clasă socială și inegalitate de șanse între sexe. Locuitorii orășelului sunt uniți printr-un țel comun: asigurarea supraviețuirii. Un incident petrecut la reuniunea organizată după câștigarea semifinalei, îi pune pe locuitori întro dilemă: să spună adevărul sau să mușamalizeze totul.
…Ce poate să ne dea sportul ăsta? Ne dăm viața pentru el, sperând să primim ce în schimb? În cel mai bun caz câteva victorii. […] Tot ce ne dă sportul ăsta sunt clipe…
Pentru a afla ce alegeri fac protagoniștii romanului vă invităm să lecturați aceste două romane pe care le găsiți la secția Împrumut Carte pentru Adulți.