În 1849, când armata și revoluționarii maghiari sunt înfrânți de trupele austro-ruse, urmează o perioadă grea pentru reformiștii maghiari.
După capitularea armatei lui Görgey din 1849 la Șiria nu întârzie represaliile împotriva reformiștilor revoluționari maghiari de către Imperiul austriac.
Sute de soldați și civili dintre adepții lui Kossuth au fost condamnați la moarte sau la închisoare.
Anii de după revoluție (1850-1859), denumită absolutismul lui Bach din istoria Ungariei istorice, reprezintă perioada în care toată aparatura politică și administrativă se sprijinea pe armată, pe funcționari și pe aristocrația austriacă. Guvernarea se făcea în mod absolutist, prin decrete emise direct din Viena. Are loc dublarea funcționarilor cu funcționari austrieci, înființarea rețelei de informatori, desființarea structurii comitatelor, limba oficială devine germana etc.
Aceste măsuri se loveau de rezistența reformiștilor maghiari, care protestau ori deschis ori pasiv sau prin influențe din exil. Protestele nu rămâneau fără represalii iar persoanele incomode ajungeau în vestitele închisori ale imperiului din Kufstein, Teresienstadt, Josephstadt, Arad, Sibiu, Komárom etc.
O scrisoare dintre aceste închisori se află în posesia Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” din Arad la Secția Colecții Speciale.
Această scrisoare nu este una obișnuită, nu are expeditor și nici destinatar, în loc de plic se află într-o mapă vișinie legată elegant, inscripționată cu litere aurii:
Scrisoarea deputatului parlamentar arădean, Náray Imre, scrisă în închisoare din Josefstadt/donația d-lui dr. Mülek Lajos.(fără a specifica cui îi este donată)
Scrisoarea se compune din două părți: scrisoarea propriu-zisă (16 pag.) și o listă cu deținuții aflați în închisoarea din Josefstadt în februarie 1853, de dimensiuni mai mici (11×18 cm, 12 pag.) Scrisoarea este datată 1 martie 1853, are 24×29 cm și a fost scrisă în limba maghiară cu cerneală neagră. E posibil ca aceasta să fie un fragment dintr-o scrisoare mai lungă. Caligrafia este ușor lizibilă iar hârtia s-a conservat foarte bine. Scrisoarea poartă ex librisul (sub formă de ștampilă) Palatului Cultural din Arad.
Fortăreața și împrejurimile ei care se numesc Josefstadt se găsesc astăzi în orașul Jaroměř din nord-estul Cehiei, la confluența râului Elba cu pârâul Metuje, fiind construită în 1780-1787.
Deținutul politic arădean Náray Imre (1818-1882), cândva notar la Curtea de Casație și Justiție, subprocuror în 1848, locotenent major în garda națională în timpul revoluției, își execută detenția în această închisoare alături de alți patru arădeni.
Subiectul acestei scrisori, cu o valoare documentară deosebită, este viața deținuților din fortăreața-închisoare Josefstadt. Pe parcursul celor 16 pagini aflăm programul zilnic, descrierea celulelor, igiena, alimentația, programul în așa zisul timp liber (lucru manual, sculptură, pictură, învățarea limbilor etc.), viața religioasă, spălatul, aprovizionarea, personalul de supraveghere etc.
Putem deduce că regimul de detenție este diferit față de regimul răufăcătorilor ordinari având în vedere că aici sunt închiși deținuți politici proveniți din elita societății, elita militară și lumea ecleziastică a vremii. Cei 10 hoți din armata imperială erau separat de ceilalți 190 de prizonieri politici de diferite nații, majoritatea maghiari din regiunile Ungariei istorice dar găsim și români, italieni, polonezi, sârbi, evrei. În lista deținuților alcătuită pe trei coloane, Náray Imre specifică după nume, anii de condamnare, rangul/funcția pe care o avea deținutul (colonel, maior, ofițer, procuror, avocat, judecător, prefect, primar, călugăr, preot, medic, jurnalist etc.) precum și localitatea de unde provine respectivul.
Din Arad figurează cinci deținuți, Náray Imre, avocatul Biró Imre, Balás Albert, Nagy Sándor și Schneider Ferdinand, condamnați fiecare pentru 2 ani. Alături de ei erau preotul Gheorghe Petcu (din Timişoara), Simion Pop (din Maramureş) şi deputatul de Caraş, E. Murgu.
Ultimele rânduri din epistolă relevă faptul că aceasta a fost scrisă și trimisă în secret, deoarece Náray Imre cere destinatarului să menționeze în scrisoarea de răspuns doar că: a primit scrisoarea datată cu 1 martie.
După ispășirea pedepsei viața acestor deținuți era pecetluită, majoritatea nemaiprimindu-și rangurile și funcțiile înapoi, cum este și cazul lui Náray.
Náray Imre s-a născut la Pécs la 11 mai 1818. Studiile primare şi le face în oraşul natal iar în 1841 se mută la Arad. Un an mai târziu devine aici notar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apoi subprocuror (1848). În timpul revoluţiei este locotenent major în garda naţională şi corespondent al ziarului Hirlap a lui Kossuth. După eliberare i se retrage dreptul de a profesa ca avocat şi este obligat să trăiască sub permanentă supraveghere. Forţat de împrejurări, Náray Imre începe să studieze medicina, fiind interesat mai ales de homeopatie. Lucrările sale din acest domeniu vor atrage aprecierea Societăţii Homeopatice din Leipzig, devenind membru al acesteia. În 1881 reuşeşte să reintre în politică şi este ales deputat. Moare la Arad la 17 septembrie 1882.
Náray, preşedinte, la un moment dat, al Baroului din Arad şi al Asociaţiei de Tir, a fost în timpul vieţii una din cele mai cunoscute personalităţi publice arădene. Cum reiese din ziarul Aradi közlöny, Asociaţia de Tir a înaintat în 1896 autorităţilor locale propunerea ca podul de la Pădurice să poarte numele fostului lor preşedinte.
În afară de lucrările sale din domeniul homeopatiei, Náray a contribuit cu numeroase articole la Magyar gazda/Gospodarul, Borászati lapok /Revista viticolă şi la alte publicații ale vremii.
Donatorul acestei scrisori este dr. Mülek Lajos, fără să se știe însă cui donează, în această frumoasă mapă, scrisoarea. El se naște la Arad la 30 noiembrie 1850 iar în anul 1875 își deschide un birou de avocatură în orașul nostru.
Care este legătura dintre cele două nume, Náray și Mülek, rămâne de dezbătut de către cercetătorii preocupați de istoria Aradului.
Vă invităm să accesați documentul digitizat din biblioteca digitală