La sfârşitul secolului al XIX-lea, unul din cele mai întinse parcuri domeniale din părțile Aradului, era cel de la Utviniş (comuna Zimandul Nou). Ferma sistematică înfiinţată acolo în urmă cu aproape 150 de ani, de Sigismund Lovasz şi modernizată de Robert Zelensky, era una din cele mai prospere din zonă. Colonia adăpostea peste 100 de angajaţi permanenţi, specializaţi ca şi crescători – îngrijitori de animale, rândaşi, cultivatori de tutun, in, cânepă, sfeclă de zahăr și cereale. .
În 1895, gospodăria cuprindea şi 120 jugăre (60 ha) de pădure, în interiorul căreia au fost ridicate construcţiile şi amenajările necesare activităţii social – economice: conacul, o capelă catolică, locuinţe pentru lucrători, adăposturi pentru animale, depozite, ateliere, o livadă şi sera. Curtea imensă era plină de acareturi şi utilaje, reparate şi pregătite din timp pentru munca specifică sezonului.
În scop agremental, cinegetic şi economic, întinsa suprafaţă a pădurii, a fost prelucrată diferenţiat. În apropierea conacului, a fost săpat un mic eleşteu, peisajul fiind îmblânzit prin trasarea aleilor, amenajarea peluzelor cu flori, plantarea de arbori şi arbuşti ornamentali. Cea mai mare parte din suprafaţa forestieră, a fost transformată în pădure parc, cu alei abia schiţate. Sau mărturie câţiva copaci seculari, relicve ale unei păduri falnice altă dată. Specific Utvinişului era prezența chiparosului de baltă (Cupressus serpenvirens), specie identificată cu goferul biblic din care Noe împreună cu fiii săi şi-a construit cea mai celebră ambarcaţiune din lume, Arca care-i poartă numele. Acest conifer, poate fi lesne recunoscut prin tulpina dreaptă, înaltă de 25 – 30 m cu coroana îngustă, piramidală, foarte densă, frunze scurte, solzoase şi omogene de culoare verde închis. Conurile mici de culoare cafenie de formă sferică sunt apărate de solzi colţuroşi în formă de scut cu un ghimpe mic. Deşi, la Utviniş, a fost plantat în scop decorativ, arborele nu impresionează prin forţă sau prin putere ci prin culoarea lui inconfundabilă şi supleţea trunchiului.
După 1944, pădurea a intrat în fondul silvic al statului, iar celelalte bunuri ale fermei în administrarea IAS Utviniş. Conacul a fost demolat din temelii, astfel încât astăzi nu i se mai cunoaşte nici măcar amplasamentul. La marginea pădurii, a fost amenajată o tabără pentru copii, iar pe lângă ferma specializată în cultura cerealieră şi creşterea bovinelor s-au edificat locuințe, instituţii de învăţământ, unităţi comerciale şi aşezăminte culturale. Mai recent, pe fosta popicărie s-a construit o biserică ortodoxă, iar în apropriere s-a amenajat un cimitir.
În prezent pădurea Utviniş cu o suprafaţă de 41,1 ha, apare ca un ecosistem aflat într-o avansată stare de degradare, datorat mai ales exploatării iraționale. Etajul superior al pădurii, atât cât mai există este alcătuit din exemplare de frasin, stejar, maclură, salcâm, frasin american, simbovină, mălini, nuc american, stejar roşu, tei, ulm de câmpie, arţar american, jugastru, salcie, oţetar, taxodium, paltin de munte, dud, plop alb, carpiniţă, mălin. Subarboretul este prezent prin exemplare de iasomie, liliac, cununiţă, păducel, porumbar etc. Situaţia este agravată de seceta prelungită, determinată mai ales de scăderea continuă a nivelului apei freatice ca urmare a exploatărilor intensive a straturilor acvifere din preajmă. Drumurile desfundate trasate haotic, prin pădure, prost întreţinute şi folosite atât de căruţe cât şi de atelaje grele trase de tractoare, pentru extragerea lemnului de foc, dau întregului peisaj, o notă dezolantă. Arborii de mari dimensiuni sunt din ce în ce mai rari, spaţiul fiind invadat de stratul arbuştilor şi a păturii erbacee. Urmele lor se pot vedea peste tot sub formă de cioturi putrezite acoperite de muşchi şi vegetaţie ierboasă. Chiparosul de baltă, altădată abundent pe aceste locuri, aproape că a dispărut,văduvind peisajul de prezenţa sa nobilă .
Ţinând cont de existenţa acestor elemente valoroase în pădurea din Utviniş, de evoluţia sa istorică şi potenţialul său ecologic, cultural, social şi chiar economic, ar trebui găsite posibilităţi pentru redarea zonei, altădată o cunoscută pădure-parc, în circuitul public, cultural-turistic şi de agrement.
