În 1831, prefectul Aradului, baronul Orczy Lorincz II (1784 – 1861), a donat oraşului, o suprafaţă de 17 jugăre (8,5 ha.) din imensul său domeniu de vânătoare aflat în nord-vestul Aradului. Acest teren care cuprindea şi Lacul, cunoscut ulterior sub diferite nume: Waldchen, Varoşliget, Păduriţă, Crângul orăşenesc, iar azi Pădurice, a fost încredinţat spre administrare Societăţii Vânătorilor, care împreună cu populaţia Aradului, trebuia să asigure fondurile necesare amenajării lui. Au fost trasate aleile radiare pe terenul împrejmuit cu un gard, la început din lemn, apoi din fier forjat accesul vizitatorilor făcându-se dinspre actuala stradă Ştefan Augustin Doinaş. În partea opusă se afla canalul Mureşul Mort (întubat în 1980), care împreună cu Lacul, constituiau atunci limita de nord a oraşului propriu zis. În același an, tot acolo s-a amenajat poligonul de tir, aferent căruia în 1840 s-a construit un pavilion cu 14 linii de tragere, o popicărie cu două piste şi restaurante cu saloane cochete. La 11 august 1884, cu ocazia înobilării familiei Neuman, poligonul a fost vizitat de împăratul Francisc Iosif, participând şi la un concurs de tir organizat în cinstea sa. Cu timpul, parcul a devenit extrem de popular şi căutat, aici organizându-se an de an maialurile, chermezele vânătorilor, ale pompierilor, activitatea Societăţii de Tir şi a Societăţii de Patinaj. Creşterea interesului arădenilor pentru acest sport, a determinat construirea unui pavilion, de fapt o “casă elveţiană” care era folosită iarna ca vestiare pentru patinatori. În celelalte anotimpuri aici funcţiona un restaurant cu grădină de vară unde se organizau şi diferite spectacole.Din istoria acestui spațiu de agrement fac parte și evenimentele nefaste din 3 iulie 1944, când 55 bombardiere americane de tip B17 au surprins sub copaci o mulţime de cetăţeni care nu au reuşit să ajungă la adăposturile din apropiere. Câţiva arbori seculari au fost dezrădăcinaţi, aleile distruse şi terenul răvăşit. Cochetul pavilion de pe marginea Lacului a fost ruinat din temelii, zidurile sale arse, putându-se vedea până înainte de anul 1955, când locul a fost curăţat. Aceeaşi soartă au avut-o şi vechile construcţii ale poligonului de tir, care au fost distruse în întregime. Prelucrările urbanistice şi construcţiile social-culturale ridicate ulterior pe această suprafaţă au diminuat şi mai mult zona verde. Rând pe rând au fost edificate: Poligonul de tir (1950), Bazinul de înot (1956), Atelierele Uniunii Artiştilor Plastici (1970), Cartodromul (1974), Casa de cultură a sindicatelor (1980) și altele.Dar construcţiile nu s-au oprit aici, după 1990 apărând noi edificii social-culturale: Sediul Băncii Agricole, devenit în 1991 proprietatea Consiliului judeţean Arad, Autogara, Staţie de carburanţi, clădirea “D&D Instal Service” SRL și altele. Chiar și impresionantul Monument al Unirii, urma să se ridice pe această suprafață. În anul 2006, Consiliul local, a hotărât după lungi ezitări, ridicarea pe suprafaţa Păduricei a Monumentului Unirii, lucrare de mari proporţii dedicate cinstirii actului istoric de la 1 Decembrie 1918, proiect nefinalizat însă. Din fericire, în vara anului 2007, Primăria a reluat studiile privind amenajarea Păduricei, atât cât a mai rămas din ea, lucrări care au fost finalizate, dând aspectul de azi al zonei.
