Paludariul Lunca Mureșului: ecologia unui micro-ecosistem acvatic și terestru

Proiectul organizat în cadrul Clubului Naturalistului Arădean de la Makerspace este adresat tinerilor interesați să descopere ecologia habitatelor acvatice și a zonelor umede, precum lacurile, râurile sau mlaștinile. Obiectivul principal este studiul microhabitatelor și al sistemelor semi-închise, cum ar fi acvariul și terariul, prin combinarea acestora într-un paludariu.

Paludariul creat în acest proiect modelează un mini-ecosistem cu animale și plante specifice Luncii Mureșului, combinând zone acvatice și terestre într-un mediu controlat, simulând interacțiunile dintre aceste habitate așa cum există ele în proximitatea orașului în ariile naturale urbane de pe lângă râul Mureș.

Participanții observă, măsoară și gestionează evoluția de-a lungul timpului și interacțiunile dintre ecosistemele terestre și acvatice într-un mediu controlat, învățând despre echilibrul ecologic, biodiversitate și gestionarea resurselor naturale. Proiectul oferă o oportunitate practică de a înțelege complexitatea habitatelor umede și importanța conservării acestora.

În zona acvatică, care este constituită dintr-un acvariu mai mic integrat într-unul mai mare, sunt prezente specii precum Asellus aquaticus (crustacee acvatice), melci acvatici, precum și plante acvatice cum ar fi Ceratophyllum demersum, Lemna trisulca și rădăcina plantei Lysimachia nummularia și Veronica beccabunga. Aceste specii contribuie la echilibrul ecologic al microhabitatului acvatic.

În zona terestră, reprezentată de acvariul mai mare, sunt incluse specii de isopode terestre, colembole (insecte mici), partea aeriană a plantei Lysimachia nummularia și Veronica beccabunga, diferite tipuri de mușchi. Această zonă este acoperita cu panouri transparente de plexiglas și oferă un mediu umed datorat evaporării apei din acvariul mai mic fiind ideal pentru aceste specii, simulând un ecosistem terestru.

Ambele zone, atât acvatică cât și terestră, au un strat de pământ acoperit cu frunze uscate, bucăți de scoarță de copac și alte structuri vegetale și minerale care servesc drept hrană și adăpost pentru locuitorii paludariului, contribuind la susținerea proceselor biologice și adăugând un element estetic specific acvaristicii și teraristicii prin aquascape și hardscape.

Paludariul este influențat de următorii factori externi: sursa de lumină artificială care este montată deasupra lui, lumina naturală și artificială spontana din sala Makerspace și temperatura ambientală. De asemenea, evoluția paludariului poate fi influențată de importul și exportul de organisme și elemente abiotice care pot fi adăugate în timp.

Obiective pe termen lung:

  • Documentarea evoluției de-a lungul timpului prin:
    • Observații
    • Înregistrări foto-video
    • Măsurarea periodică a condițiilor din interior: temperatură, umiditate, pH, duritate apă etc.
  • Îngrijirea micro-ecosistemului și a organismelor.

Obiective privind construcția paludariului:

  • Să fie reprezentativ pentru Lunca Mureșului
  • Să îmbine habitat terestru cu habitat acvatic
  • Să prezinte organisme macroscopice și microsocopice
  • Să fie ușor de îngrijit
  • Să prezinte un design interesant cu referire la aquascape
  • Să fie protejată/securizată zona acvatică

Bibliografie

Animale

Isopode:

Melci acvatici:

Lipitori:

Viermi:

Colembole

Organisme microscopice:

Plante/alge

Plante emergente:

Plante acvatice:

Epifite:

  • Mușchi

Alge microscopice

Sursa plantelor și animalelor: iaz privat

Substrat și elemente abiotice

Sursă de lumină

2 becuri spot LED smart Phillips WiZ Tunable White, PAR16, 4.7W, 345lm, 6500K

Cronologie

Coordonator: Marius Stoica, tel. 0787331362