Până și moartea mă iubea când eram tânăr-Marin Dumitrescu

(Literatură română din diaspora)

Întrebarea

Într-o seară

Clară

De primăvară

M-am întâlnit cu o întrebare,

Rece și tare

Care mă doare

De mult.

Întrebarea era bătrână și cocoșată,

Nici un îmi venea să o ascult

Și dintr-o dată

A întinerit

Și s-a arcuit

Și m-a întrebat frumos

Dacă știu să merg pe jos,

Pentru că zburam

Peste tot ceea ce știam,

Și atunci i-am răspuns că sunt

Pe pământ

Și că sap în cuvânt.

Și că zborul meu e arătură

Și brazdă adâncă în aerul clar

Și că am tot pământul în gură

Și că, gânditor mă declar.

Și întrebarea s-a arcrcuit în glumă

Și s-a cocoșat și mai tare

Și s-a răsucit ca un bici lovindu-mă

Și eu m-am ascuns în căutare

Gândindu-mă.

*

Gândul

Gândul este un copac

Înfipt în creierul meu.

Un parazit care se hrănește

Cu mare parte din ceea ce ar fi trebuit

Să asimilez.

Are rădăcini care mi-au perforat

Plămânii și ficatul

Și ramurile lui ajung dincolo de Steaua Polară.

Inflorește în cosmos

Universal și frumos

Și este fecundat de toate întrebările

Și îi cade sămânța să încolțească

Sub fruntea mea pământească.

*

Logica metamorfozei

Până și moartea mă iubea când eram tânăr.

Beam cu ea seara, vise de aur și de rubine

Și nu mă durea capul și nici boala din umăr

Și uneori scriam versuri și scriam bine.

Istoriile care mi s-au povestit sunt sângeroase,

Religia este și ea plină de sânge și de durere

Și pe urmă, lipsește timp și o grămadă de oase,

Care să sprijine cu adevărat realitatea acestei ere.

Am înțeles cât se poate înțelege despre lume,

Am elaborat propria mea teorie despre univers

Am ridicat logica în picioare și i-am dat nume,

Pentru că o găsisem bolnavă și așezată invers.

Însă acum nu mă aplaudă nimeni sau nu aud,

Noaptea mă învelesc cu o plapumă rece să dorm

Și mă trezesc a doua zi în grădină verde și ud,

Pregătit să înfloresc și să mă transform.

*

Primăvară

O altă primăvară se petrece

În viața mea de până acum

Și după o trecută iarnă rece,

Înfloresc mergând pe drum.

Am găzduit în timpul meu trecut

Idealuri, nebunii adânci și vise,

N-am terminat să fiu și am început

Să construiesc mereu idei precise.

Mă declar nemuritor în fața mea

Și a celor care mă cunosc cum sunt,

Primăvăresc mereu în viața grea

Și umblu încă tânăr pe pământ.

*

Ca șarpele bun

Mi se răsucește gândul ca șarpele,

Ca șarpele bun,

Până dincolo de Părul Berenicei

Pe turla dinspre nord a nopții,

Prin tot întunericul înstelat

Și încerc să înțeleg

Cum funcționează ficatul cosmosului

Din care face parte sistemul nostru solar

Și încerc să înțeleg

Cum gândește creierul cosmosului

Din care face parte sistemul nostru solar,

Unde eu trăiesc de foarte puțin timp

Și foarte aproape de moarte

Și de unde gândul meu se răsucește ca șarpele,

Ca șarpele bun,

Până dincolo de Părul Berenicei.

Marin Dumitrescu