(Literatură română din diaspora)
Întrebarea
Într-o seară
Clară
De primăvară
M-am întâlnit cu o întrebare,
Rece și tare
Care mă doare
De mult.
Întrebarea era bătrână și cocoșată,
Nici un îmi venea să o ascult
Și dintr-o dată
A întinerit
Și s-a arcuit
Și m-a întrebat frumos
Dacă știu să merg pe jos,
Pentru că zburam
Peste tot ceea ce știam,
Și atunci i-am răspuns că sunt
Pe pământ
Și că sap în cuvânt.
Și că zborul meu e arătură
Și brazdă adâncă în aerul clar
Și că am tot pământul în gură
Și că, gânditor mă declar.
Și întrebarea s-a arcrcuit în glumă
Și s-a cocoșat și mai tare
Și s-a răsucit ca un bici lovindu-mă
Și eu m-am ascuns în căutare
Gândindu-mă.
*
Gândul
Gândul este un copac
Înfipt în creierul meu.
Un parazit care se hrănește
Cu mare parte din ceea ce ar fi trebuit
Să asimilez.
Are rădăcini care mi-au perforat
Plămânii și ficatul
Și ramurile lui ajung dincolo de Steaua Polară.
Inflorește în cosmos
Universal și frumos
Și este fecundat de toate întrebările
Și îi cade sămânța să încolțească
Sub fruntea mea pământească.
*
Logica metamorfozei
Până și moartea mă iubea când eram tânăr.
Beam cu ea seara, vise de aur și de rubine
Și nu mă durea capul și nici boala din umăr
Și uneori scriam versuri și scriam bine.
Istoriile care mi s-au povestit sunt sângeroase,
Religia este și ea plină de sânge și de durere
Și pe urmă, lipsește timp și o grămadă de oase,
Care să sprijine cu adevărat realitatea acestei ere.
Am înțeles cât se poate înțelege despre lume,
Am elaborat propria mea teorie despre univers
Am ridicat logica în picioare și i-am dat nume,
Pentru că o găsisem bolnavă și așezată invers.
Însă acum nu mă aplaudă nimeni sau nu aud,
Noaptea mă învelesc cu o plapumă rece să dorm
Și mă trezesc a doua zi în grădină verde și ud,
Pregătit să înfloresc și să mă transform.
*
Primăvară
O altă primăvară se petrece
În viața mea de până acum
Și după o trecută iarnă rece,
Înfloresc mergând pe drum.
Am găzduit în timpul meu trecut
Idealuri, nebunii adânci și vise,
N-am terminat să fiu și am început
Să construiesc mereu idei precise.
Mă declar nemuritor în fața mea
Și a celor care mă cunosc cum sunt,
Primăvăresc mereu în viața grea
Și umblu încă tânăr pe pământ.
*
Ca șarpele bun
Mi se răsucește gândul ca șarpele,
Ca șarpele bun,
Până dincolo de Părul Berenicei
Pe turla dinspre nord a nopții,
Prin tot întunericul înstelat
Și încerc să înțeleg
Cum funcționează ficatul cosmosului
Din care face parte sistemul nostru solar
Și încerc să înțeleg
Cum gândește creierul cosmosului
Din care face parte sistemul nostru solar,
Unde eu trăiesc de foarte puțin timp
Și foarte aproape de moarte
Și de unde gândul meu se răsucește ca șarpele,
Ca șarpele bun,
Până dincolo de Părul Berenicei.
Marin Dumitrescu