Personalități arădene – Dimitrie Muscă

0001_2
       Unul dinte cei mai populari, harnici și invidiați antreprenori de succes de azi, arădeanul Dimitrie Muscă, cel care a reușit acolo unde au eșuat miniștri și guverne românești, în cel mai hulit și important sector: agricultura, cel care a reușit să transforme miraculos un C.A.P. de Curtici în cel mai vestit Combinat Agroindustrial din România, a fost protagonistul ediției de miercuri, 16 martie, de la ora 13.00 a ”Personalităților arădene”, un prestigios proiect al Bibliotecii Județene.
Cei care au bneficiat, pe viu de sfaturi, de accesul la ”secretele” care duc spre succes, spre împlinire profesională, au fost liceeni ai Grupului Școlar de Industrie Alimentară Arad.
Fie că se școlarizează în sector agricol vgetal, animalier, comercial sau ecologic, pentru elevii arădeni, ca și pentru adulții prezenți la întâlnirea cu dumnealui, fermierul a subliniat ca prioritar în reușită: buna pregătire la clasă.S-a adresat apoi dascălilor cerându-le ca școala să le faciliteze tinerilor accesul spre ferme, spre fermele adevărate, bine gospodărite care au înregistrat deja profit.Rostul acestei experiențe este ca ei să cunoască munca concretă și să se deprindă cu exigența lucrului responsabil.Fermierul a accentuat, cum a făcut-o de atâtea ori, importanța valorizării capitalului uman, căruia ești dator, ca lider, să-i creezi condiții optime de lucru, prin asigurarea utilajelor și a mașinilor necesare, să-l respecți, să-l motivezi finaciar, ca să-i și poți cere în schimb seriozitate și implicare.
Pe liceeni i-a mai îndemnat să fie mândri de alegerea lor, pentru că agricultura va rămâne întotdeuna un segment primordial al economiei, indiferent de vremuri și de perindarea politicienilor de la putere.Îndemnul unui luptător ca cel ce manageriază cele 7.500 de ha de teren arabil arădean a fost, de asemenea, să îndrăznească șă-și pornească afaceri, să acceseze fonduri europene și să nu cedeze în fața capcanelor birocratice.
În sală, printre elevi, s-a găsit un tânăr fermieri, un licean de 17 ani, încercat deja de piedicile hârțogărești.El a fost cea mai plăcută și mare surpriză a invitatului nostru. Și a noastră.Dimitrie Muscă a avut la final un dialog particular, de mare folos pentru acest tânăr fermier curajos, bătăios cu sistemul românesc.
Așa ca de la dascăl, la elev!Mulțumim dascălului și felicitări discipolului!