Personalități arădene – Lavinia Betea

Lavinia Betea este o personalitate profesional complexă pe care este imposibil să o dezvălui, expui și expediezi într-un răstimp de o oră, o oră și jumătate.
De aceea, încercarea de a o cunoaște pe Lavinia Betea, cu bogăția preocupărilor sale, doar în urma unei atât de fugare întâlniri, ca cea la Biblioteca Județeană, nu poate fi mulțumitoare. Diversitatea domeniilor abordate în lucrările doamnei: poezie, psihologie social-politică, jurnalistică și istorie, invită la a-i acorda timp și interes.
După profesorul Lajos Notaros, – cel care i-a făcut o prezentare atipică invitatei Personalităților arădene-, Lavinia Betea este una dintre femeile puternice ale vremii noastre.O femeie ce a pornit la un drum foarte anevoios, dintr-un mediu frust, de țară, și care a răzbit acolo unde bărbații nici măcar nu-și propun să ajungă.A răzbit și s-a impus, făcând carieră, într-o lume a bărbaților, printr-un efort demn de admirație.
Scriitorul Cornel Marandiuc a mărturisit că vede în Lavinia Betea istoricul.Acel om de stiință care reține și dă omenirii evenimentul istoric participând și cu sufletul la scrierea lui.Vorbitorul a făcut o trimitere în timp, la momentul în care cele două moațe, Lavinia Betea și Carolina Ilica au apărut la ședințele de cenaclu din Arad și a subliniat, la rândul său, admirabilul drum al fetiței de atunci spre istoricul de azi.
Invitata a răspuns întrebărilor legate de pasiunea sa de a cerceta, de impactul întâlniriilor sale cu demnitarii fostei nomenclaturi și chiar cu victimile acesteia, de așteptările lui decembrie 1989, de copilăria și proveniența sa, de viitoarele proiecte.
A răspuns tuturor întrebărilor cu discreție, calm, tact, diplomație motivându-și alegerea pentru studiul epocii comuniste prin aflarea și dezvăluirea adevărului.Asupra evenimentelor din decembrie 1989 n-a insistat, dar a concluzionat, în acord cu alți vorbitori, că s-a așteptat la altceva după instaurarea noului regim politic.
Iar despre politica de azi a țării și despre politicienii ei s-a limitat la a spune doar atât:„Dacă lucrurile merg prost astăzi, suntem și noi de vină, fiecare în parte…”

lavinia_betea01 lavinia_betea02 lavinia_betea03 lavinia_betea04