Artistul arădean IOAN KETT GROZA s-a născut în anul 1941, pe data de 3 august şi a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, promoţia 1966.
Cunoscut ca pictor, grafician, caricaturist, artistul se distinge cu uşurinţă în peisajul artistic şi arhitectural al Aradului prin tuşa deosebit de personală aplicată tabloului creativ contemporan, ca şi prin apariţia pe străzile oraşului său.

Adeptul suprarealismului oniric, pictorul IOAN KETT GROZA deschide pin fiecare lucrare câte o fereastră spre fantezie, neuitând să ia cu el, alături de motivele clasice, spiritul ludic şi umorul. Domnia sa „exploatează, cu o reală bucurie, libertatea gestului şi îi valorizează accidentele” observă pictorul Onisim Colta.
Semnatar a numeroase expoziţii de pictură şi grafică, personale şi de grup, din ţară şi de peste hotare, prezent în colecţii de stat şi particulare din România, SUA, Maroc, Finlanda, dar şi Germania, Turcia şi Suedia, deţinătorul unor premii ca Premiul pentru pictură suprarealistă al UAP Arad (1999), Ioan Kett Groza va fi invitatul programului Personalităţi arădene de joi, 30 septembrie, ora 13.00 al Bibliotecii Judeţene.