Brașoveancă de origine, răgățeancă prin formarea profesională și arădencă prin adopție, Elena Dan a cunoscut, în orașul nostru, împlinirea în viața personală și la catedră.
Spre nedumerirea liceenilor prezenți, vineri 25 februarie în sala Artă și Multimedia a bibliotecii, dar și spre deliciul profesorilor veniți mulți la număr, profesoara a redat atmosfera interbelică la care a fost părtașă de la o vârstă foarte fragedă, siguranța, stabilitatea și normalitatea vremurilor acelora peste care tronau protectoare, fără grandomanie, figurile regale.
Și-a reamintit apoi, de zorii comunismului cu figurile lui atotguvernatoare Stalin și Lenin, de teorticienii doctrinei politice Marx și Engels, dar și de politizarea învățământului românesc.A povestit cu umor, tristețe, nedumerire cum erau vânați politic studenții de la limbi străine, cum îi surprindeau chiar și pe francezi cu frumusețea pronunției limbii lor însușindu-și-o doar după manuale, pe neauzite, cum nu aveau voie să viziteze Franța, cum, pe nesimțite, textele literare deveneau elogii ideologilor noii orânduiri.
Profesoara a vorbit cu admirație despre dascălii săi, despre dăruirea pentru studiu a studenților și despre transformarea continuă a societății românești în ceea ce cu greu se poate defini: contemporaneitatea.
Momentul Elena Dan a fost ca finalul unui an bun, o festivitate de premiere care nu i-a uitat pe cei merituoși, elevi și dascăli, o întâlnire între timpuri, cu multe, multe flori.
„Eu sunt aici tocmai pentru ca voi, elevii de astăzi, să înțelegeți cum se studia pe vremea mea” a conchis domnia sa.
 |
 |
 |
 |
Brașoveancă de origine, răgățeancă prin formarea profesională și arădencă prin adopție, Elena Dan a cunoscut, în orașul nostru, împlinirea în viața personală și la catedră.
Spre nedumerirea liceenilor prezenți, vineri 25 februarie în sala Artă și Multimedia a bibliotecii, dar și spre deliciul profesorilor veniți mulți la număr, profesoara a redat atmosfera interbelică la care a fost părtașă de la o vârstă foarte fragedă, siguranța, stabilitatea și normalitatea vremurilor acelora peste care tronau protectoare, fără grandomanie, figurile regale.
Și-a reamintit apoi, de zorii comunismului cu figurile lui atotguvernatoare Stalin și Lenin, de teorticienii doctrinei politice Marx și Engels, dar și de politizarea învățământului românesc.A povestit cu umor, tristețe, nedumerire cum erau vânați politic studenții de la limbi străine, cum îi surprindeau chiar și pe francezi cu frumusețea pronunției limbii lor însușindu-și-o doar după manuale, pe neauzite, cum nu aveau voie să viziteze Franța, cum, pe nesimțite, textele literare deveneau elogii ideologilor noii orânduiri.
Profesoara a vorbit cu admirație despre dascălii săi, despre dăruirea pentru studiu a studenților și despre transformarea continuă a societății românești în ceea ce cu greu se poate defini: contemporaneitatea.
Momentul Elena Dan a fost ca finalul unui an bun, o festivitate de premiere care nu i-a uitat pe cei merituoși, elevi și dascăli, o întâlnire între timpuri, cu multe, multe flori.
„Eu sunt aici tocmai pentru ca voi, elevii de astăzi, să înțelegeți cum se studia pe vremea mea” a conchis domnia sa.
|
|
|
|