Personalități Arădene – scriitorul Gheorghe Schwartz

Cel de-al 101-lea. Anabasis

E un lucru cert că, astăzi, tinerii, ( ca şi cei mai puţin tineri!) nici nu citesc şi nici nu sunt interesaţi de acea categorie de artişti încăpăţânaţi, tenace şi visători desigur, numiţi scriitori!Spun încăpăţânaţi pentru că aşa m-a învăţat domnul Gheorghe Schwartz.Pe acest scriitor şi-ar fi dorit mult o tânără arădeancă, Simina Dragoş, să-l întâlnească la Biblioteca Judeţeană!. Un lucru mai puţin obişnuit, nu-i aşa?Din păcate, deocmdată n-a reuşit.

Despre condeier, a se citi om de litere, de cultură! s-a scris mult, s-a şi se vorbeşte laudativ, la suprlativ, dar, păstrând nota sa de autoironie, îl citesc foarte puţini.Paradoxal, dar explicabil pentru că, aşa cum afirmă Tudorel Urian în volumul„Ispita Evului Mediu”, arădeanul este un autor”pour les connaisseurs” sau, mai liniştitor, un autor pentru posteritate, după cum ne atenţiona, în glumă, dar foarte serios, confratele dumnealui, Horia Ungureanu.

Este citit puţin, pentru că Gheorghe Schwartz se adresează cititorului iniţiat, cunoscător, erudit, călit (!!!) constant, la focul lecturii. Necitit pentru că Schwartz scrie cu stil, cu determinare şi împotriva tendinţelor şi reţetelor actuale, cu totul surd la cerinţele marketingului ucigător de valoare. Fidel şi egal cu sine.

„Gheorghe Schwartz îşi continuă viziunea sa romanească aproape nebunească, dacă nu genială, departe de zgomotul şi lăcomia succeselor perisabile, într-o competiţie doar cu sine însuşi şi cu marile repere ale literaturii lumii.” (Ion Zubaşcu – Istoria lumii într-o carte)

În compensaţie, (cât de reconfortant!-ar replica domnia sa!) pe cât de greu accesibil ca scritor, însingurat ca un alergător de cursă lungă, constrâns de propriu-i culoar, pe cât de necitit, pe atât de fermecător este personajul Schwartz.

Pare sobru, inabordabil şi reţinut.Cu şansa de-ai fi în preajmă însă, barierele cad, iar omul se descoperă (rezervat!):calm, cald, fără ifose de vedetă, (nici o legătură cu vedetismul!) cu umor, binevoitor şi răbdător cu ignoranţa.

Aşa s-a manifestat şi la Biblioteca Judeţeană în postura de personalitate.A răspuns răbdător şi bucuros tuturor întrebărilor, care s-au referit la scris, la nefericitele experienţe trăite de scriitor la porţile diverselor edituri, la cariera didactică, la perioada din Bonn, la cea din televiziune, la politică şi la ratarea din vară.

Dar reacţiile sale ca şi răspunsurile au venit natural, bogat nuanţate, cu umor şi autoironie, prezentându-şi propriile eşecuri ca pe o parte firească şi amuzantă a existenţei.Cum îi stă bine unui scriitor de elită.

În rest, Schwartz rămâne, în pofida nerecunoaşterii sau recunoaşterii noastre, unul dintre acei minunaţi „frumoşi nebuni” , cu un fermecător discurs literar, (ca şi cel de toate zilele, de altfel ), consemnaţi de Istoria Literaturii Române.

Plus, o prezenţă şarmantă!. Spunem asta pentru a fi şi mai superficiali şi mai expeditivi!

{gallery}26_09_2012{/gallery}

Cel de-al 101-lea. Anabasis

E un lucru cert că, astăzi, tinerii, ( ca şi cei mai puţin tineri!) nici nu citesc şi nici nu sunt interesaţi de acea categorie de artişti încăpăţânaţi, tenace şi visători desigur, numiţi scriitori!Spun încăpăţânaţi pentru că aşa m-a învăţat domnul Gheorghe Schwartz.Pe acest scriitor şi-ar fi dorit mult o tânără arădeancă, Simina Dragoş, să-l întâlnească la Biblioteca Judeţeană!. Un lucru mai puţin obişnuit, nu-i aşa?Din păcate, deocmdată n-a reuşit.

Despre condeier, a se citi om de litere, de cultură! s-a scris mult, s-a şi se vorbeşte laudativ, la suprlativ, dar, păstrând nota sa de autoironie, îl citesc foarte puţini.Paradoxal, dar explicabil pentru că, aşa cum afirmă Tudorel Urian în volumul„Ispita Evului Mediu”, arădeanul este un autor”pour les connaisseurs” sau, mai liniştitor, un autor pentru posteritate, după cum ne atenţiona, în glumă, dar foarte serios, confratele dumnealui, Horia Ungureanu.

Este citit puţin, pentru că Gheorghe Schwartz se adresează cititorului iniţiat, cunoscător, erudit, călit (!!!) constant, la focul lecturii. Necitit pentru că Schwartz scrie cu stil, cu determinare şi împotriva tendinţelor şi reţetelor actuale, cu totul surd la cerinţele marketingului ucigător de valoare. Fidel şi egal cu sine.

„Gheorghe Schwartz îşi continuă viziunea sa romanească aproape nebunească, dacă nu genială, departe de zgomotul şi lăcomia succeselor perisabile, într-o competiţie doar cu sine însuşi şi cu marile repere ale literaturii lumii.” (Ion Zubaşcu – Istoria lumii într-o carte)

În compensaţie, (cât de reconfortant!-ar replica domnia sa!) pe cât de greu accesibil ca scritor, însingurat ca un alergător de cursă lungă, constrâns de propriu-i culoar, pe cât de necitit, pe atât de fermecător este personajul Schwartz.

Pare sobru, inabordabil şi reţinut.Cu şansa de-ai fi în preajmă însă, barierele cad, iar omul se descoperă (rezervat!):calm, cald, fără ifose de vedetă, (nici o legătură cu vedetismul!) cu umor, binevoitor şi răbdător cu ignoranţa.

Aşa s-a manifestat şi la Biblioteca Judeţeană în postura de personalitate.A răspuns răbdător şi bucuros tuturor întrebărilor, care s-au referit la scris, la nefericitele experienţe trăite de scriitor la porţile diverselor edituri, la cariera didactică, la perioada din Bonn, la cea din televiziune, la politică şi la ratarea din vară.

Dar reacţiile sale ca şi răspunsurile au venit natural, bogat nuanţate, cu umor şi autoironie, prezentându-şi propriile eşecuri ca pe o parte firească şi amuzantă a existenţei.Cum îi stă bine unui scriitor de elită.

În rest, Schwartz rămâne, în pofida nerecunoaşterii sau recunoaşterii noastre, unul dintre acei minunaţi „frumoşi nebuni” , cu un fermecător discurs literar, (ca şi cel de toate zilele, de altfel ), consemnaţi de Istoria Literaturii Române.

Plus, o prezenţă şarmantă!. Spunem asta pentru a fi şi mai superficiali şi mai expeditivi!

{gallery}26_09_2012{/gallery}