„Eheeeii, departe-i capătul uliţii de maistru…”
Îi spunea Domnului Tekeres Emerik, maistrul său, pe vremea când acesta era doar un debutant în meşteşugul ceasornicăriei!Capătul „uliţii” ce duce spre perfecţiune este de obicei îndepărtat, dar nu de neatins.
În acest context, drumul invitatului nostru a fost şi el unul anevoios, cu multe hopuri, insuccese, dar şi cu satisfacţii.Deşi pare puţin plauzibil unul dintre testele de demult într-o ceasornicărie, dar şi de astăzi după câte am înţeles!, este testul măturatului, a observării dibăciei mâinii celui mai experimentat, a „furtului” meseriei.Şi abia după însuşirea acestor cerinţe, te poţi considera candidat la meserie.
Tributar oraşului Topliţa, oraşul uceniciei sale, meşterul Tekeres a pornit în cunoaşterea meseriei la vârsta de 14 ani.Cooperativa Munca din Topliţa şi-a „recuperat” investiţia pentru şcolarizare, prin contractul de 5 ani semnat de şcolar cu UCECOM-ul.După încheirea contractului învăţăcelul a fost trimis să-şi continue studiile la Galaţi, timp de 2 ani.La Galaţi a făcut practică la Munca Colectivă, pentru că doar practica investea ucenicul cu încredere. Aşa cum e normal!
În anul 1970 a ajuns la Arad unde s-a angajat la Fabrica de ceasuri Victoria. După o probă de lucru, invitatul nostru a fost angajat la Cooperativa Precizia.
Pe vremea aceea un reparat de ceas costa între 60 şi 100 de lei.Echipa meşterului Tekeres ajungea la 10 ceasornicari.Toţi aveau de lucru, învăţau unul de la altul, se ajutau, iar ceasornicăria nu însemna doar demontarea şurub cu şurub a mecanismului interior al ceasornicelor, ci şi curăţarea lor, sudarea, refacerea completă a carcaselor sau a pieselor.
Şi ca atunci înainte de 1995, când maestrul Tekeres s-a pensionat, ceasornicarii Aradului au arătat respect şi fidelitate faţă de breasla lor, prin prezenţa numeroasă la bibliotecă, alături de colegul dumnealor.
În cazul acesta, mitul dezbinării şi a pizmei între membri unei bresle rămâne un mit.Spre onoarea ceasornicarilor!
{gallery}24_10_2012{/gallery}
„Eheeeii, departe-i capătul uliţii de maistru…”
Îi spunea Domnului Tekeres Emerik, maistrul său, pe vremea când acesta era doar un debutant în meşteşugul ceasornicăriei!Capătul „uliţii” ce duce spre perfecţiune este de obicei îndepărtat, dar nu de neatins.
În acest context, drumul invitatului nostru a fost şi el unul anevoios, cu multe hopuri, insuccese, dar şi cu satisfacţii.Deşi pare puţin plauzibil unul dintre testele de demult într-o ceasornicărie, dar şi de astăzi după câte am înţeles!, este testul măturatului, a observării dibăciei mâinii celui mai experimentat, a „furtului” meseriei.Şi abia după însuşirea acestor cerinţe, te poţi considera candidat la meserie.
Tributar oraşului Topliţa, oraşul uceniciei sale, meşterul Tekeres a pornit în cunoaşterea meseriei la vârsta de 14 ani.Cooperativa Munca din Topliţa şi-a „recuperat” investiţia pentru şcolarizare, prin contractul de 5 ani semnat de şcolar cu UCECOM-ul.După încheirea contractului învăţăcelul a fost trimis să-şi continue studiile la Galaţi, timp de 2 ani.La Galaţi a făcut practică la Munca Colectivă, pentru că doar practica investea ucenicul cu încredere. Aşa cum e normal!
În anul 1970 a ajuns la Arad unde s-a angajat la Fabrica de ceasuri Victoria. După o probă de lucru, invitatul nostru a fost angajat la Cooperativa Precizia.
Pe vremea aceea un reparat de ceas costa între 60 şi 100 de lei.Echipa meşterului Tekeres ajungea la 10 ceasornicari.Toţi aveau de lucru, învăţau unul de la altul, se ajutau, iar ceasornicăria nu însemna doar demontarea şurub cu şurub a mecanismului interior al ceasornicelor, ci şi curăţarea lor, sudarea, refacerea completă a carcaselor sau a pieselor.
Şi ca atunci înainte de 1995, când maestrul Tekeres s-a pensionat, ceasornicarii Aradului au arătat respect şi fidelitate faţă de breasla lor, prin prezenţa numeroasă la bibliotecă, alături de colegul dumnealor.
În cazul acesta, mitul dezbinării şi a pizmei între membri unei bresle rămâne un mit.Spre onoarea ceasornicarilor!
{gallery}24_10_2012{/gallery}