Empedocle (Akragas, azi Agrigento, Sicilia, circa 490-Pelopones, circa 430 î.Hr.), filosof grec, poet de geniu, om politic, medic, orator şi preot. A scris poemele filosofice ”Despre natură ”, expresie a unei gândiri filosofice materialiste şi ‘‘Purificările”, poemă total opusă primeia, din care s-au păstrat numai 450 de versuri. A considerat că baza tuturor fenomenelor naturii o constituie patru elemente materiale necreate, indestructibile şi imuabile: focul,aerul, apa şi pământul. Empedocle explicat mişcarea elementelor prin acţiunea a două forţe contrare: iubirea şi ura, reprezentări naive ale atracţiei şi repulsiei, numind ”Iubire” principiul oricărei reuniuni şi al oricărei sinteze, şi ‘‘Ură” pe acela al oricărei diviziuni în fenomenele naturii. Aşadar Philia (iubire) şi Nikos (ura) sunt două principii care explică, prin acţiunea lor, Nikos (ura) distruge mereu opera Philiei (iubire), o subestimează, pe când Philiei (iubire), bună şi generoasă, ”miloasă”, duce la Unul. Alternanţa acţiunilor lor creează procesul apariţiei şi dispariţiei Unului şi, evident, al naturii, inclusiv a omului. Într-adevăr, Philia (iubire) şi Nikos (ura) sunt prezente în natură, în viaţă, societate, în psihicul uman. Omul este înzestrat cu sensibilitate şi inteligenţă, aceasta din urmă este în dependenţă de Philia (iubire), dar cum rezultă din comentarii ale creaţiei lui Empedocle, şi în dependenţă de o inteligenţă divină sau de o divinitate cu inteligenţă, ceea ce nu pune în cumpănă ”fizicismul” sau materialismul gânditorului, ci îl ilustrează, mai adânc, specificul. Empedocle spune că există o lume guvernată de Nikos (ura), lume prefăcută, şi o altă lume, înzestrată cu inteligenţă cârmuită de Philia (iubire), iar la mijloc între aceste principii deosebite se află Raţiunea cea dreaptă, care uneşte cele despărţite de Nikos (ura) şi armonizează cele unite de Philia (iubire). Divinitatea ar fi ”Doar spirit sacru şi suprauman aşa cum se-arată, cutreierând în gânduri iuţi întreg universul”. În privinţa sufletului, lui Empedocle i se atribuie ideea unui suflet ”ca fiind format din toate elementele (fiecare element fiind un suflet)”. Apoi, prin elemente, din care s-au născut toate, ”toate gândesc, se bucură şi se-ntristează”, ceea ce înseamnă că orice lucru conţine conştiinţă sau că întreaga lume este însufleţită. Deci: sufletul este alcătuit din principii; principiile sunt nemuritoare; aşadar, sufletul este nemuritor. Nemurirea sufletului este funcţie de nemurirea elementelor. S-a văzut în el un precursor îndepărtat al evoluţionismului şi precursor îndepărtat al evoluţionismului şi mutaţionismului, adică al teoriei potrivit căreia speciile noi apar brusc în natură (ca daliile, în 1894). ”Mic dicţionar filozofic” (1973); Cazan, Gh. Al. Introducere în filosofie : Filosofia antică , Filosofia medievală , Filosofia modernă până la Kant Editura Universitară, Bucureşti 2006;Didier, Julia – Dicţionar de filosofie, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti 2009
Invităm pe cititorii interesați de filosofie antică la Secția „Împrumut carte pentru adulți”.