Povara libertății (fragment)
( Duminică 24 decembrie 1989)
La scurt timp după miezul nopții, liniștea ce se așternuse asupra Combinatului Chimic din Vladimirescu, a fost întreruptă de zgomotul unui elicopter care se rotea la înălțime mică prin fața clădirii de birouri, iluminând cu reflectorul ferestrele. Brusc s-a întrerupt curentul în tot perimetrul, iar aparatul se opri la punct fix deasupra terenului aflat în beznă. Pe ușa glisantă se desfășură spre sol o frânghie pe care au coborât două siluete, apoi a treia cu o raniță imensă în spate, reușind cu greu să se descurce.
-Încolăcește frânghia cu picioarele, frânează măi! Strigă primul ajuns pe sol care ținea de frânghie dirijându- l pe tehnicianul echipei.
-Ăsta cade, abia se ține! Comentă alert celălalt în timp ce lua poziția de tragere în genunchi cu fața spre clădire. Cei doi l-au așteptat ajutându- l cu bagajul, apoi s-au îndreptat în fugă spre tancul de amoniac trebăluind de zor prin preajma lui. Fulgerări de lanternă decupau imagini neclare pentru cei din clădire. Vântul se înteți șuierând printre palele elicei care se roteau încet, biciuind la fiecare tură fulgii răzleți care estompau imaginea, iar strigătele celor trei se auzeau în valuri, mai ridicate sau coborâte. Reflectorul elicopterului continua să-i orbească pe cei din clădire, rotindu-se fără încetare.
-Depărtați-vă de geam, ăștia vor trage! Strigă unul dintre ofițerii care au lucrat cândva la escadrila de IAR 330 din Timișoara, deci cunoștea pericolul pe care-l reprezenta printre altele armamentul de bord. Devenise aproape paranoic agitându- se și aștepta ca în orice clipă să se deschidă focul asupra lor. Dinspre șosea s-au observat farurile unui autovehicul care a intrat pe drumul către clădire și se apropia încet, spre marea bucurie a militarilor din pază care știau că le vin ajutoarele cerute de la Cetate.
-Să nu tragă nimeni! Se auzi vocea fermă a ofițerului mai mare în grad, pe care- l cunoșteau cu toții ca secretar de partid, undeva.
-Eu am arma pregătită, trag? Insista caporalul sperând că va primi aprobarea.
-Ești surd? Nu! Veni un răspuns furios când ofițerul întâlni privirea speriată a gradatului. Se gândi că cel în cauză nu a auzit ordinul, ori era bulversat de situația cu amoniacul, știa el că în caz de explozie ar fi dezastru, fără a înțelege credea ofițerul, ce însemna acest lucru. Dar de fapt caporalul lucrase în Combinat și știa că eliberarea masivă în aer a gazului în caz de defecțiune, putea provoca o explozie, iar un procentaj mic în aerul inspirat producea moartea în maximum o oră. Deci pentru locuitorii Aradului constituia un pericol real. Între timp inginerii chimiști se agitau pe la geamurile clădirii.
-Vrem arme! Strigau aceștia îngroziți de pericolul care-i pândea pe arădeni. Ofițerii ignorau asemenea cereri, considerând că lucrurile ar fi scăpat de sub control și s-ar fi instalat haosul.
-Liniștiți-vă, ne vin ajutoare! Interveni cu voce ridicată cpt. Ailiesei, chimistul, punând ca de obicei accent pe menținerea calmului. Toți priveau pe geam la ușoara fulguire care estompa imaginea din preajma tancului de amoniac. Acolo s-au întețit strigătele și lăsând la o parte ceea ce intenționa să facă, echipa celor trei teroriști o luă la fugă spre elicopterul care cobora la sol, între timp turația palelor devenise un vuiet asurzitor.
-Urcă primul! Răcni cel mai înalt din echipă către cel din mijlocul formației. Acesta nu-i răspunse, mărind pasul.
-Arma a rămas acolo! Urlă din răsputeri tehnicianul care ducea cu cu greu ranița agățată de umăr. Uitase că arma rabatabilă era înghesuită printre lucruri, dar cel care comanda echipa, fiind convins că totul este în regulă, își roti energic brațele ca un fel de ,,Pas alergător”, încurajându-l. Ușile nu apucară să se închidă când elicopterul se desprinse de sol făcând un tur înclinat, ca de salut către cei din Combinat și dispărând în noapte. Curentul a revenit în mod ciudat ceea ce l-a determinat pe ofițerul mai mare în grad să exclame cu convingere:
-Cineva dintre noi a făcut asta, un om ,,vândut”! îi scăpase fără control remarca incriminatoare ce putea să-l coste.
Ocupanții clădirii scoși din beznă, au observat că autovehiculul sosit era un camion militar încărcat cu luptători de la gărzi în uniforma specifică, dar fără arme, și câțiva militari înarmați.
Alexandru Ioan Chiș