„Povești arădene de succes“ și „Palat pe strada Zrinyi“, două cărți despre istoria frumoasă a Aradului

  Astăzi, începând cu ora 12:00, în prezența publicului au fost lansate în Sala de Artă „Sabin Drăgoi“ volumele în limba română „Povești arădene de succes“ și „Palat pe strada Zrinyi. Mică monografie a Palatului Bohus din Arad“, aparținând  ziaristului, scriitorului, și deopotrivă istoricului local Puskel  Péter. Menționăm că aceste  două cărți au apărut în limba maghiară, primul volum în 2010, iar al doilea în 2017. Manifestarea a fost moderată de către dr. Doru Sinaci, care a punctat: „Acum poate și mai bine de zece ani ne plângeam de faptul că nu se scriu decât istorii paralele. Cred că în prezent, după multă muncă am reușit să scriem și istorii comune. Sunt convins că demersul de astăzi se poate înscrie în istoria frumoasă a Aradului“. Amintim că Biblioteca Județeană „Alexandru D.Xenopol“ Arad a sprijinit apariția  în limba română a celor două volume.       Puskel  Péter,autorul celor două cărți, a spus în fața celor prezenți: „Mă ocup de peste trei decenii de istoria locală și, într-un mod mai intesiv, în ultimiii 15 ani. În aceste cărți, o spun cu modestie, sunt cuprinse o mare parte din faptele și lucrurile care fac parte parte din istoria Aradului și au dat o amprentă acestui oraș. Aradul a făcut pionierat în multe domenii, care au dat faimă acestui loc. Mulțumesc Bibliotecii pentru sprijinul acordat în ce privește apariția cărților în limba română“.

 Colegul nostru Gabriel Roman, care a făcut munca de traducere, a spus: „După ce am citit cele două volume în limba maghiară, am rămas foarte impresionat, dar și foarte surprins. Am aflat o mulțime de lucruri care pentru mine erau noi, fiind foarte puțin cunoscute. De aceea, am considerat că merită să fie cunoscute și de către publicul larg. Triăm într-un oraș multicultural, care cred eu că este, a fost și rămâne un atribut forte al Aradului“. Tocmai în acest context, conf.univ. dr Sorin Bulboacă, directorul Complexului Muzeal Arad, a punctat că: „Istoria locală trebuie făcută și scrisă împreună“.Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe din partea autorului. Acesta, de altfel a și acceptat ca volumele să fie publicate pe Biblioteca digitală.

Nu în ultimul rând, Marius Stoica, managerul interimar al Bibliotecii Județene „Alexandru D.Xenopol“, a afirmat că: „Sperăm ca restricțiile să fie ridicate încet-încet. În această idee, BIblioteca este deschisă, ca întotdeauna, pentru viitoare activități. Avem la dispoziție și Grădina de lectură, unde vor putea fi organizate o serie de manifestări în sezonul cald, desigur cu respectarea normelor sanitare“.