Domesticirea unei palme de pământ
temeliile casei vindecate pietre sălbatice
născute pe prunduri unde curg limpezimi
apa oglindă ţiuie-n ochi şi-n urechi
ne cere ne cere o lume
cu prima strigare de nuntă
se-ntâmplă domesticirea unei palme de pământ
prin acoperirea ei cu o palmă de casă
un gol mai puţin
bărbat şi femeie vor unge
o poartă imensă de brad
cu păcura caldă lucioasă
ce nu se dă decât pe lumină
seara sudoarea prelinsă din mâna de lut
se îmbună
mână de leagăn şi floare
va pune femeia
răspândind sămânţă de lună
sub perna sa
şi-a bărbatului de noapte bună
Fugă
Drumul, viziune înfometată
Spre astrul necunoscut
Lumină a luminilor
Pe înălţimi.
Scribul aşteaptă
Hrăneşte cu sufletul său
Distanţa miraculoasă
Spre leagănul unei nopţi
De dragoste
Excitat de traiectoria
Săgeţii spre inimă
De privirea pupilelor de argint
Care ar vrea să ştie totul
Dinainte
Sosind nici prea devreme nici prea târziu
Pentru a citi în cenuşa
Din clepsidrele vântului-
Utopică poveste-
Frumoasă ca scena goală
A infinitului
Ca un velier care se îndepărtează
Deşi i-am făcut atâtea semne
De alarmă,
Inainte de a-şi dezlega parâmele
eppur si muove
mări de îndemnuri
nici-un răgaz inimii să înghețe
câtă grabă să te risipești generos
de la un capăt la altul
pământul se-alege rotund
să dăinuie
n-am descoperit decât
mișcarea de revoluție a sângelui
știu despre mine că nu sunt un om
amorțit
capul acesta în mâini
nu-i un semn de răgaz
e pur si muove
planeta luminii
mi-e gândul
Ploaie de mălai
A încăleca poneii inocenţei
A bea spuma caldă, laptele
Floricăi-vaca bună de lapte
Din cătun
A ronţăi merele acidulate
A mângâia păstrăvii sidefaţi
Sub bolovanii uriaşi
Ai râului argintat
A galopa peste snopii de cânepă
Culcaţi
În albia apei primitoare
A exploda culorile
Covoarele înflorite, limpezite
În roata bătrânei mori
A adulmeca pâinea sacră
Abia scoasă din cuptor
Bătrâna înnegurată
Îmbrăcată în negru
Varsă întotdeauna
În apa sărată
Petale de porumb
Năzdrăvanilor le e foame mereu
Mămăliga aurită şi moale
Arde fără nici o milă
Palatele gurilor lor
Fragede…
Cât încă
cât lunec pe partea arsă a palmelor
cât apa oglinzii m-ascultă
tânără femeia din unde
mângâie o pasăre flamingo şi cântă:
«nimeni nu afle ce e-n inima mea
cine ca mine astfel şi-a vrut-o»
port încet sacoşa cu pâine rotundă
limbile ceasului meu-o lingură mare
şi mică-n
tăcerea şi frica sublime
urzind suspinele-n faţa de masă neutră
ce hotar ruginit îmi rămâne în luptă
trec rufe şi vase, şi gânduri de aur
rotindu-le într-o singură lacrimă lungă
cu stânga ţin umerii păsării-n sus
dreapta apropie-ncet de ureche
farfuria adâncă…
In memoriam
Cei care sunt plecaţi
Nu-i vom mai vedea
Nu-i vom mai auzi
Poate că raspunsul lor ne va reveni
Cei care sunt plecaţi
Nu-i vom mai vedea
Nu-i vom mai auzi
Rămân întinși
Cufundaţi în gândurile lor
În acest lung anotimp
Interminabilă cetate a iernii
Poate că vin
Poate că ne revin
În vise stranii, cu ochii deschiși
Cei care sunt duși
Nu-i mai vedem
Nu-i vom mai auzi
Îi rugăm să nu se mai miște
Să fie cuminţi si solitari
În labirintul sufletelor noastre
Dichisiţi, rânduiţi, sclipitori
În încălţările și hainele noi
Pregătite de sărbătoare
Ca pentru o nuntă eternă
Între ziuă și noapte
Angela Nache-Mamier