Primii zece ani trec mai greu
(fragment)
Mă gândesc la crimă ca la o ultimă soluţie. Ceea ce mă nelinişteşte însă e faptul că el ştie. Cum a aflat, nu-mi pot imagina, de spus, n-am spus nimănui. Şi, totuşi, noaptea, când se strecoară alături de mine în pat, mă priveşte într-un mod ciudat înainte de-a stinge lumina, cuta i se adânceşte pe frunte şi, deşi mă ia apoi în braţe şi adoarme de parcă nu s-ar petrece nimic, îmi dau seama că mi-a citit intenţiile. Cu toate acestea, nu-mi reproşează niciodată ceva. Poate e modul lui de a mă pedepsi, pentru că nimic nu mă scoate mai tare din sărite decât nepăsarea şi lipsa de reacţie. Ipoteticele titluri din ziare: „Şi-a incendiat soţul”, „Şi-a ucis bărbatul cu un topor” sau „L-a împuşcat şi l-a privit cum se stinge până la sosirea poliţiei” sunt însoţite de scenarii puţin probabile, având în vedere că încă nu m-am hotărât cum s-o fac. Aş prefera să dispară, să nu fiu nevoită să iau o asemenea decizie, să plece undeva departe, să nu mai aud de el niciodată. Dar el se-ncăpăţânează să rămână, e teritoriul lui şi, dacă îmi displace, să plec eu. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, de la începutul anului (şi suntem abia în iulie) s-au înregistrat peste 22.000 de divorţuri. Conform aceloraşi statistici, majoritatea divorţează între al 5-lea şi al 9-lea an de căsnicie. Noi suntem în al 10-lea. Când nu te încadrezi în tipare, situaţia poate scăpa oricând de sub control. O ceartă poate porni din cât de puţin. Chiar din simplul motiv de-a te trezi sub altă pătură decât cea sub care te-ai culcat. Cu toate că-n fiecare seară îmi aleg, invariabil, pătura roşie, iar el, pe cea albastră, dimineaţa le găsim inversate. Care e legătura dintre vechimea căsniciei şi migraţia de noapte a păturilor, n-aş putea spune cu certitudine, dar una sigur există. Mai ales că generează discuţii interesante, de genul:
-De ce mai demult încăpeam sub o singură pătură şi acum nu?
-Simplu. Pentru că te-ai îngrăşat.
-Şi tu nu????
-La o femeie se vede.
În urmă cu 10 ani schimbul acesta de replici n-ar fi avut loc. Poate era mai bine dacă ne-am fi căsătorit din interes. E demonstrat ştiinţific că o căsnicie bazată pe interes rezistă mai mult decât una din dragoste. Conform cercetărilor, atracţia sexuală durează cel mult 2 ani. E drept că alte cercetări arată că dragostea durează 3 ani, ceea ce la o primă vedere ar putea părea o contradicţie. În privinţa interesului, în schimb, toţi cercetătorii cad de acord, el rămâne pe viaţă. (…)
Apoi deodată bomba zilei la telefon: mama e hotărâtă să bage divorţ. Microbul se răspândeşte în familie. Va lua legătura cu un avocat. Apoi se va muta într-o garsonieră. Nu poate trăi alături de un desfrânat. Dar prima dată îi va crăpa capul. La vârsta lui să aibă o amantă! E un fapt neîndoielnic, a primit un telefon de la soţul târfei, unul Ionescu. De frică, tata s-a încuiat în baie. La ameninţarea mamei că va sparge uşa şi-i va smulge inima, tace mâlc. Încerc s-o liniştesc, mama nu mă ascultă însă, nici soacră-mea nu ascultă, tocmai se tânguieşte la telefonul lui Andrei. Nu ştiu pentru ce ne mai sună, dacă oricum fac doar ce doresc ele. Vocile lor suprapuse aduc cu ale unor crete ascuţite ce scrijelesc o tablă. Nu se mai înţelege ce spun, iese doar un sâsâit şi un şuierat. Ar trebui să fiu mulţumită că toată discuţia se desfăşoară doar la telefon. Când sunt nervoase, devin înspăimântătoare, dezlănţuite, adevărate gorgone. Ochii le iau foc, buzele lor împrumută culoarea sângelui, părul li se ridică vâlvoi, toţi împietresc în faţa lor când îşi scot ghearele.
Se pare că socru-meu e criţă, cânta când a picat în troaca cu mâncare pentru porci, ultimele versuri au fost: „Plângeau soţia şi copiii,/ Iar noi vomam pe lângă gard”. Să meargă Andrei repede s-o ajute să îl care cu roaba în casă.
-Nu mă aştepta, nu ştiu când vin.
Nu mai am nimic de zis. Îl urmăresc cum pleacă prin vizor.
A mai rămas maică-mea. Printre ţipete, o anunţ că lucrez la un roman, din care va face şi ea parte. Nu, nu este personaj principal.
-Oricum, nici eu, nici taică-tău nu putem citi ce scrii tu.
Deci totuşi mă ascultă. Vorbeşte în numele amândurora. Oare asta înseamnă că deja s-au împăcat?
Ca prin vis, îmi aduc aminte ce mutră a făcut Carmen când am surprins-o în baie, şoptind la telefon:
-Nu-l mai suport, în fiecare seară se-nchide în cameră cu un litru de ţuică, bea, pute, sforăie, ocupă tot patul, iar m-a lăsat gravidă, nu mai rezist. E trecut de miezul nopţii. Rotiţele se-nvârt, vrând-nevrând. Şinele se termină. Ăsta e sfârşitul. Sau doar începutul.
Livia Ciupav Sfârâilă