Proza de sâmbătă
Cum a devenit Julius Zimberlan un om fericit
Julius Zimberlan avea o maşină veche, dar care-şi făcea onorabil datoria. Da, dar vecinul Remus B. Papadopol se plimba ţanţoş cu un maserati sport ultimul răcnet. Şi Remus nu era cu nimic mai deştept, mai harnic sau mai talentat decât Julius! Ceea ce l-a făcut pe Julius să sufere.
Julius Zimberlan locuia în casa bătrânească, unde au locuit şi părinţii săi, şi bunicii şi cine ştie câte generaţii înaintea acelora. Era o casă solidă, cu o curte primitoare, cu o pivniţă rece şi cu o fântână cu apa despre care se spunea că e cea mai bună din localitate. Da, dar vecinul Sigfried Popescu-Ialomiţa, nou venit în oraş, şi-a construit o vilă numai din oţel şi sticlă. „Viitura asta”, cum vorbea despre Sigfried Popescu-Ialomiţa Julius Zimberlan, pur şi simplu nu face decât să umilească fără ruşine casa mea bătrânească, unde au locuit şi părinţii mei, şi bunicii şi cine ştie câte generaţii înaintea acelora! Ceea ce l-a făcut pe Julius să sufere profund.
Julius Zimberlan a fost, este şi va fi mereu un vandan mândru de faptul că s-a născut vandan, dar, de când cu bum-ul Republicii Democratice Vandana şi cu recesiunea parcă tot mai copleşitoare a economiei Republicii Umaniste Vandana, se uita cu tot mai multă ciudă peste gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii. Verişorul Vinicius Zimberlan (Viny pentru prieteni, însă tot un Zimberlan!), pe care evenimentele l-au plasat în partea cealaltă, câştiga de zece ori mai mult decât Julius, îşi permitea croaziere de lux, ba a apărut şi într-un tabloid (pe prima copertă!) pe puntea noului său iaht. Julius a copilărit împreună cu Vinicius (Viny pentru prieteni), au mers la aceeaşi şcoală primară, au avut aceleaşi jucării şi Vinicius n-a dat niciodată dovadă că ar fi mai breaz decât Julius. Iar acum… Julius suferea cumplit.
Într-o frumoasă zi de primăvară, când natura s-a trezit din somn, pomii din curtea primitoare au înfrunzit, iar păsărelele ciripeau, Julius Zimberlan a avut marea revelaţie: „Păi, până să se fâţâie Remus B. Papadopol cu automobilul său, am fost foarte mulţumit cu vechea sa maşină. Care-şi făcea conştiincios datoria, cu care m-am obişnuit şi pe care o iubesc ca pe o rudă apropiată. Păi, până n-a apărut vecinul Sigfried Popescu-Ialomiţa să-şi ridice vila, am fost foarte mulţumit cu casa mea bătrânească, unde au locuit şi părinţii mei, şi bunicii şi cine ştie câte generaţii înaintea acelora. Păi, până să aflu de cum trăia Vinicius Zimberlan (pentru prieteni, Viny), am fost mândru că m-am născut vandan.” Aşa că, dând dovadă de voinţă, Julius Zimberlan a izbutit să ignore bolidul maserati sport al lui Remus B. Papadopol, vila lui Sigfried Popescu-Ialomiţa şi viaţa de fiţe a lui Viny. Şi, extrapolând, Julius Zimberlan a izbutit să ignore tot ce era mai bun, mai frumos şi mai comod decât îşi permitea el să aibă. De atunci, Julius Zimberlan este fericit: „Sunt un vandan ce trăieşte asemenea glorioşilor săi înaintaşi!” se lăuda în faţa oricui şi se simţea satisfăcut.
– Tata s-a ţâcnit de tot, i s-a plâns celei mai bune prietene Vandana, fiica lui Julius Zimberlan. Îmi tot ţine predici să nu accept nimic nou. Poate pentru că s-a ţâcnit a devenit atât de senin, a concluzionat Vandana, fiica lui Julius.
Gheorghe Schwartz
