„Băiatul ăsta poate să zboare? Da. Chiar asta face acest Zamperini„
22 iunie 1943. În largul Oceanului Pacific câțiva aviatori americani porniți într-o misiune de salvare plutesc în derivă de douăzeci și șapte de zile. Propriul bombardier s-a prăbușit. Pilotul e grav rănit, bărcile gonflabile în care se află soldații flămânzi și însetați se dezumflă încet iar rechinii pândesc din adâncul oceanului. Se aude huruitul unui avion. Cu ultimele puteri, soldații se agață de speranța supraviețuirii. Însă nu e prieten ci … dușman. O salvă de mitralieră se aude pe întinderea apei, iar ei se ascund sub bărci. Avionul se îndepărtează dar supraviețuitorii se bucură în zadar. Avionul revine să finalizeze ceea ce a început, rechinii îi încercuiesc așteptând…
Hillenbrand relatează, cu mult umor, cutremurătoarea poveste a lui Louis Zamperini, celebrul atlet care, la Jocurile Olimpice din Berlin din 1936, a reușit un nou record de viteză obținând în ultimul tur de pista 56 de secunde. Atunci când i-a fost prezentat, Adolf Hitler a exclamat:
„- A, tu ești băiatul cu finișul rapid!”
Louis Silvie Zamperini s-a născut în Olean, New York, SUA, la data de 26 ianuarie 1917. Al doilea fiu al unor imigranți italieni, micul Loius a fost un băiat năzdrăvan. A început să fumeze la cinci ani adunând chiștoace de țigări de pe jos, a început să bea la vârsta de opt când a golit toate paharele de vin de pe masă, a furat mâncare din vecini, s-a bătut cu copiii; adolescent fiind, a plecat de acasă rătăcind zile în șir revenind doar după ce s-a ales cu răni adânci la genunchi în urma încercării de a călări un taur. Tatăl său, Anthony, era exasperat de nebuniile fiului său dar Louisa, mama sa se regăsea în aventurosul băiat. Dorind să îl tempereze pe năstrușnicul Louie, fratele său, Pete a încercat să-l determine să practice un sport. Louis a ales să facă atletism la fel ca fratele mai mare. Fiind rapid a reușit să doboare câteva recorduri la atletism ceea ce i-a adus porecla ” Tornada din Torrance”:
„Nu cu mult timp în urmă, cea mai mare aspirație a lui Louie era să jefuiască bucătăriile vecinilor săi. De acum își fixase însă un obiectiv de-a dreptul nebunesc de ambițios: calificarea la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936. La acestea nu exista proba de o milă, așa că atleții alergau ceva mai puțin, doar 1.500 m. Era o probă a celor cu experiență, iar majoritatea participanților aveau 25-30 de ani. Favoritul în proba de 1.500 m era nimeni altul decât Glenn Cunningham, cel care stabilise și recordul mondial în proba de o milă, la 4’06’’7’’’, chiar după ce Louie stabilise recordul liceenilor americani. La Jocurile Olimpice din 1936, Cunningham avea să aibă aproape 27 de ani, iar culmea gloriei avea să o atingă la 28. Louie urma să aibă abia 19 ani.”
S-a calificat în cursa de 5.000 m pentru Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 fiind al treilea atlet din Lotul Olimpic al Statelor Unite. Deși a ajuns la final pe locul opt la JO, a reușit să se facă remarcat datorită rapidității sale. Înscris la USC (University of Southern California) Louie își petrecea zilele între cursuri și antrenamente. Se pregătea pentru Jocurile Olimpice de Vară din 1940 care urmau să fie găzduite de orașul Tokio. Din nefericire pentru Louie a început războiul iar JO au fost anulate. În 1940 s-a înrolat în armată deoarece voluntarilor li se oferea posibilitatea de a-și alege arma. El a ales Forțele Aeriene ale Armatei SUA unde era pregătit să devină bombardier. În 1942, Louie a absolvit școala de aviație ca ofițer . A servit ca bombardier pe avionul B-24 Liberators. Într-o misiune de căutare și salvare, avionul lui Zamperini, Green Hornet, a întâmpinat dificultăți mecanice și s-a prăbușit în ocean. După ce a plutit pe mare pe o barcă de salvare timp de 47 de zile, a ajuns în largul Insulelor Marshall ocupate de japonezi unde a fost capturat. Ajuns în diferite lagăre de prizonieri din Japonia, a fost torturat și maltratat în special de Mutsuhiro Watanabe, supranumit „Pasărea”, numai pentru că era un atlet american celebru. Japonezii au încercat să-l convingă să devină un „prizonier de propagandă” în schimbul unui loc confortabil și masă. Pentru că a refuzat, a fost forțat să se întoarcă în lagăr unde au continuat bătăile și degradarea, parcă mai crunt decât înainte. A fost eliberat la 5 septembrie 1945. După război a suferit mulți ani din cauza stresului posttraumatic.
În ianuarie 1998 Zamperini a alergat în ștafeta care purta torța olimpică pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din Nagano, Japonia, nu departe de tabăra unde fusese ținut prizonier. Fiind în Japonia i-a căutat pe torționarii săi pentru a se împăca. Singurul care nu a vrut să îl întâlnească a fost „Pasărea”. Louis i-a trimis o scrisoare în care îl anunța că l-a iertat. Nu a primit însă nici un răspuns. Watanabe a murit în 2003. Louis Silvie Zamperini a murit în 2014 la vârsta de 97 de ani.
Atrocitățile pe care le-a îndurat, cruzimea cu care a fost torturat, bătut și umilit nu au reușit să îl îngenuncheze pe Louie. În ciuda tuturor ororilor suferite, de la prăbușirea avionului și până la eliberare, Louis a reușit să-și păstreze demnitatea și optimismul; optimismul său de nezdruncinat a fost cel care l-a salvat. Romanul adaptat pentru adolescenți al Laurei Hillenbrand, „De neînvins”, este o poveste adevărată, o veritabilă lecție de supraviețuire, optimism, iertare și iubire.
Ecranizat în regia actriței Angelina Jolie cu Jack O’Connel în rolul lui Louis Zamperini, filmul povestește odiseea cutremurătoare a atletului „neînvins” (Unbroken: A World War II Story of Survival, Resilience and Redemption, 2015).
Dacă doriți să aflați urmarea evenimentelor din acest roman uluitor, vă invităm la secția „Împrumut Carte pentru Adulți” pentru a-l împrumuta.