„ Tatăl meu a fost foarte fericit când m-am născut. Atât de fericit încât s-a îmbătat și a fost beat o săptămână întreagă. Intermitent, nașterea mea a fost celebrată și în următorii 21 de ani. ”
(John Fante într-o scrisoare adresată editorului său H.L. Mencken)
Romanul cu accente autobiografice – Întreabă praful – este povestea lui Arturo Bandini, alter-ego-ul scriitorului John Fante. Considerat romanul Los Angeles-ului, acesta este primul roman care a portretizat perioada dificilă care a urmat Marii Depresiuni și oferă o perspectivă a orașului de după criza economică mondială care a debutat în vara anului 1929. Criza s-a declanșat în SUA producând „un declin drastic al productivității, o rată deosebit de gravă a șomajului și o deflație acută în aproape toate țările lumii.” Marea Criza a avut un impact social și cultural uriaș în SUA, fiind considerată cea mai mare calamitate de la Războiul Civil încoace.
John Fante s-a născut la data de 8 aprilie 1909 în Denver, SUA, în familia unor imigranți italieni. Fiu al lui Nicola Fante și al lui Mary Capolungo, a crescut într-o familie unde lipsurile materiale, prejudecățile și incompatibilitatea dintre părinții săi l-au marcat profund, acestea devenind teme predilecte în romanele sale. A urmat cursurile unor școli catolice din Boulder, Colorado și s-a înscris la Universitatea din Colorado la care a renunțat în 1929 pentru a se dedica marii sale pasiuni, scrisul. La începutul anilor 1930 s-a mutat în Los Angeles și s-a concentrat asupra operelor sale. Editorul prestigioasei reviste American Mercury, H.L. Mencken, a acceptat să îi publice nuvela „ Altar Boy” în 1932.
S-a căsătorit în 1937 în Reno, Nevada, cu poeta Joyce Smart pe care a cunoscut-o la începutul aceluiași an. Începând cu anii 1950, Fante și-a câștigat existența ca și scenarist, printre scenariile sale numărându-se și acela al comediei-dramă „ Full of Life” (Plini de viață) (1957) bazat pe romanul său omonim, nominalizat pentru cea mai bună comedie americană la premiile WGA din 1957.
Diagnosticat cu diabet în 1955, după dureroasa luptă cu această cumplită boală, scriitorul moare la 8 mai 1983. Intrat într-un con de umbră, John Fante a fost redescoperit în anii 1990.
La începutul anilor 1930, Fante a început să lucreze la romanul „Drumul spre Los Angeles”, acesta fiind, cronologic, al doilea roman din saga care va deveni tetralogia Bandini. Cartea descrie lupta unui tânăr pentru a scăpa de părinții aflați în conflict, de prejudecăți și sărăcie și de a deveni un mare scriitor american. Deși ulterior a primit critici favorabile, acest prim roman a fost respins în unanimitate, iar Fante nu l-a văzut niciodată tipărit. A fost publicat abia în anul 1985, la doi ani după moartea autorului.
În următorul roman, primul tipărit, „ Așteaptă până la primăvară, Bandini„ acțiunea se desfășoară în Roklyn, Colorado și ne prezintă familia Bandini: un tată zidar șomer, o mamă religioasă și un adolescent al cărui vis este acela de a-și depăși condiția de imigrant sărac.
Al treilea roman din serie – Întreabă praful (Ask the Dust, 1939),- este unanim recunoscut drept capodopera literară a lui Fante. Cartea ne prezintă povestea devenirii scriitorului aspirant Arturo Bandini, a drumului sinuos pe care acesta îl parcurge spre maturizarea profesională și emoțională, a relației unui tânăr scriitor cu editorul său și a iubirilor neîmpărtășite.
„Vise de pe Bunker Hill” (1982) este ultimul roman din serie și a fost scris spre sfârșitul vieții autorului. Din cauza complicațiilor bolii, Fante nu a mai reușit să îl scrie singur fiind nevoit să îl dicteze soției sale, Joyce.
În „Întreabă praful ” îl întâlnim din nou pe Arturo Bandini care locuiește într-un hotel sărăcăcios din Bunker Hill, Los Angeles, la limita subzistenței. Având resurse financiare limitate, nu și-a mai plătit chiria de câteva săptămâni. Proprietăreasa l-a amenințat cu evacuarea dacă nu-și plătește chiria restantă. Trăind zile în șir doar cu portocale, pe care le cumpăra ieftin de la un japonez, Arturo se zbate să supraviețuiască: „Zile de sărăcie lucie, cer albastru fără nici urmă de nor, o mare de albastru zi după zi, cu soare plutind pe suprafața ei. Zile în care eram sătul – sătul de griji, sătul de portocale. Le mănânc în pat, le mănânc la prânz, le păstrez să am și mai târziu, la masa de seară. Portocale, douăsprezece la cinci cenți. Soare pe bolta cerului, suc de soare în stomacul meu. Japonezul din piață m-a văzut venind, japonezul ăla cu un surâs ca de glonț, și s-a întins după o pungă de hârtie. O persoană generoasă, îmi dădea cincisprezece, uneori douăzeci la cinci cenți.”
Publicată într-o revistă de către ,,marele” J.C. Hackmuth, povestirea „Cățelul care a râs” de care este foarte mândru ,,cel mai bun lucru cu care mă puteam lăuda la viața mea”, nu impresionează pe nimeni în pensiunea mizerabilă în care locuiește. Singura persoană care o apreciază este Judy Palmer, o adolescentă de 14 ani care îl caută pe autor pentru a-i cere un exemplar. Extrem de încântat, o roagă pe Judy să-i citească povestirea cu voce tare, fiind emoționat până la lacrimi:,, … fetița mi-a citit povestea cu o vocișoară plăcută și drăguță, care m-a făcut ca, după primele paragrafe, să-mi dea lacrimile. Era ca un vis, glasul unui înger îmi umplea camera și n-a durat mult și a început să plângă și ea, continuând să citească cu noduri în gât și sufocându-se de emoție…”
Corespondează cu editorul său și, într-un moment de neagră disperare, îi scrie o scrisoare lungă de 40 de pagini: ,, O scrisoare remarcabilă, punctată cu un umor subtil. Hackmuth ar găsi-o foarte amuzantă. Îl va impresiona, cu atât mai mult cu cât eu sunt același autor ce a scris și Cățelul care a râs.”
Rătăcind prin oraș intră într-un bar să bea o cafea: „Cu ultima monedă de cinci cenți, intrasem să-mi iau o cafea. Un local ca pe timpuri, cu rumeguș pe jos, cu nuduri grosolan pictate pe pereți. Era un local în care se adunau bărbații în vârstă, fiindcă berea era ieftină și acră, iar trecutul rămăsese neschimbat…„
Aici o întâlnește pe chelnerița de origine mexicană, Camilla Lopez, de care se îndrăgostește și pe care vrea să o cucerească. Dar Camilla este, la rândul său, îndrăgostită de colegul ei, barmanul Sam. Sam însă nu îi acordă nici o atenție, ba mai mult, o disprețuiește în mod fățiș. Deși Arturo și Camilla se tachinează reciproc, se jignesc și se ceartă, suferința împărtășită îi unește. Arturo este persoana la care apelează Camilla în cele mai grele momente ale vieții ei.
Magistral scrisă, această poveste a fost ecranizată în 2006 cu Colin Farrel și Salma Hayek în rolurile principale. Filmul nu se ridică la înălțimea cărții, de aceea vă recomand să citiți cartea și apoi, dacă doriți, să vizionați filmul în regia scenaristului Robert Towne.
Vă invităm la secția „Împrumut Carte pentru Adulți” pentru a împrumuta acest roman fenomenal.