Recenzie “Ipoteza fericirii” de Jonathan Haidt

Armonia dintre ştiinţa modernă şi vechea înţelepciune

O carte captivantă scrisă de autorul Jonathan Haidt (n. 19 oct. 1963, New York) doctor în psihologie socială, profesor timp de 16 ani la University of Virginia. Este autorul a două cărţi de succes, The Hppiness Hypothesis: Finding Modern Truth in Ancient Wisdom (2006) şi The Righteous Mind: Why Good People Are Divided by Politics and Religion (2012; Mintea moralistă: De ce ne dezbină politica şi religia?; Humanitas, 2016).

Cartea “Ipoteza fericirii” este o incursiune în dezvoltarea morală a omenirii şi despre obstacolele pe care ni le aşezăm în calea propriei fericiri, şi a celor zece Mari Idei, având unsprezece capitole, fiecare capitol reprezintă o încercare de a evideţia o idee care a fost descoperită de mai multe civilizaţii de-a lungul istoriei, de a aborda din perspectiva oferită de ştiinţa actuală şi de a extrage din ea lecţii care încă sunt valabile pentru viaţa din zilele noastre. Acestă carte este oarecum despre originile psihologiei moderne pozitive în înţelepciunea antică şi despre aplicaţiile acesteia în prezent.

  1. Sinele divizat : Trebuie să percepem că mintea este divizată în părţi care se află uneori în conflict.  Corespunde metaforei călăreţului  pe spatele unui elefant, partea conştinentă şi raţională a minţii are control limitat asupra acţiunilor elefantului ne influienţează felul în care percepem tentaţiile, slăbiciunile şi conflictele interioare.  În prezent datorită psihologiei moderne pozitive, cunoaştem cauzele acestei diviziuni, precum şi câteva modalităţi de a-i ajuta pe călăreţ şi pe elefant să colaboreze mai bine.
  2. Cum ne răzgândim: În acest capitol se vorbeşte despre motivele pentru care elefantul tinde să fie mereu îngrijorat şi pesimist în cazul celor mai mulţi dintre noi şi despre cele trei instrumente ce poate folosi călăreţul pentru a-l reorienta. A percepe un lucru dintr-o perspectivă „filozofică” înseamnă a accepta o nenorocire fără a plânge şi chiar fără suferinţă. Stau dovadă cei trei filozofi antici Socrate, Seneca şi Boethius, datorită calmului, stăpânirii de sine şi curajul de care au dat dovadă în timp ce îşi aşteptau execuţia.
  3. Reciprocitatea cu vârf şi îndesat:  Ce ţie nu-ţi place nu face semenului tău. Asta e întreaga Tora, restul este explicaţia acestui princiupiu – rabinul Hillel sec.I d.Cr.; Pe parcursul acestui capitol autorul ne explică felul în care am ajuns să adoptăm reciprocitatea drept monedă de schimb socială şi cum o putem cheltui cu înţelepciune.
  4. Greşelile altora: Dacă vom şti cum ne funcţionează mintea şi de ce vedem lumea prin lentila distorsonată a binelui şi a răului, vom putea lua măsuri pentru a ne diminua prezumţiozitatea şi frecvenţa conflictelor cu alţii care sunt la fel de convinşi de justeţea propriei perspective.
  5. Căutarea fericirii:  Nu căuta ca întâmplările să se desfăşoare aşa cum vrei, ci doreşte ca evenimentele să se petreacă în mod obişnuit şi astfel cursul veţii îţi va fi liniştitEpictet; Budismul şi stoicismul ne învaţă cum că goana după bunuri materiale sau încercarea de a face lumea să fie aşa cum vrem noi este precum o goană după vânt. Cercetările recente în psihologie ne arată că merită să lupţi pentru unele lucruri, iar fericirea vine în parte din afara noastră, dacă ştim unde să căutăm. Ipoteza fericirii: F(fericire)= P(punct biologic fix) + C(condiţii; ţel adecvat pentru acea starea de flux şi implicare; iubirea)+ V(voluntariat)
  6. Iubirea şi ataşamentele: Cel care se preţuieşte doar pe sine şi caută numai folosul propriu nu poate trăi fericit; trebuie să trăieşti şi pentru aproapele tău, dacă vrei să trăieşti pentru tine.”– Seneca; Omul este o specie ultrasociabilă, animată de emoţii ce ne permit să iubim, să ne împrietenim, să împărtăşim şi să ne întrepătrundem viaţa cu alţii. Ataşamentele şi relaţiile  din păcate ne pot aduce şi dureri, dezamăgiri. În cuvintele unui personaj din piesa Cu uşile închise a lui Jean Paul Sartre, „iadul sunt ceilalţi”. Dar şi raiul.
  7. Foloasele adversităţii: Ce nu mă omoară mă face mai puternic”- Nietzsche Capitolul de faţă discută ceea ce am putea numii ipoteză a adversităţii”, conform căreia oamenii au nevoie de cumpene, de eşecuri şi poate chiar de traume pentru a atinge cel mai înalt grad de forţă, împlinire şi dezvoltare personală.
  8. Fericirea virtuţii: Pentru antici, moralitatea era un fel de înţelepciune practică. Peterson şi Seligman afirmă că există 24 de trăsături de caracter pozitive, fiecare aducând la una dintre cele şase virtuţi de nivel superior.
  9. Divinitatea cu sau fără Dumnezeu: Capitolul acesta se referă la vechiul adevăr pe care persoanele foarte religioase îl conştientizează, dar care de multe ori sunt omise gânditorilor seculari; prin acţiunile şi prin gândurile noastre ne deplasăm în sus sau în jos într-o dimensiune verticală.
  10. Originea fericirii: Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm acestă armonie dintre relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.
  11. Concluzie. Despre echilibru: Sprijinindu-ne pe o înţelepciune echilibrată antică şi modernă, orientală şi occidentală, chiar şi liberală şi conservatoare putem alege direcţii în viaţă. Nu putem pur şi simplu alege o destinaţie şi apoi să mergem direct acolo: călăreţul nu are atâta autoritate. Asimilând marile idei şi marile descoperiri ştiinţifice ale umanităţii, putem antrena elefantul ne putem înţelege capacităţile şi limitările şi putem trăi cu înţelepciune.

Vă recomand lecturarea acestei cărţi pe care o puteţi împrumuta de la secţia Împumut carte pentru adulţi!