Recenzie “Pastila roşie” de Daniel Nica

 Eseu despre moralitate şi fericire


                                „[…] Volumul de faţă are foarte multe de oferit cititorilor săi deschişi la minte, cu sau fără instrucţie filosofică prealabilă.”
Lect. Dr. Cristian Iftode, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti

 

Autorul volumului Pastila roşie. Eseu despre moralitate şi fericire (Ed. Trei, 2015) este Daniel Nica (n. 1983)  doctor în filosofie şi cadru didactic asociat la Facultatea de filosofie, Universitatea din Bucureşti. Absolvent de filosofie şi de teologie, Daniel Nica a urmat cursurile de master şi apoi doctoratul la Facultatea de filosofie, Universitatea din Bucureşti. În timpul doctoratului, a fost invitat la Universitatea din Oxford ca academic visitor. Este membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată din 2009 şi, până în prezent, a fost implicat în mai multe proiecte ale centrului. A publicat diverse lucrări ştiinţifice, precum şi volumele: Etică fără principii? Generalism şi particularism în filosofia morală (2013).

Titlul acestui volum „Pastila roşie” fiind o metaforă inspirată din celebrul Matrix, un film care înfăţişează un viitor distopic în care maşinile au preluat controlul asupra oamenilor şi îi ţin închişi într-un simulacru al lumii reale. Personajul principal din film este prins în această pânză iluzorie, dar simte cumva că lumea în care trăieşte ar putea fi o nălucire. Fiind vizitat de câţiva luptători ai lumii reale, care îi confirmă presimţirea şi îl supun unei alegeri. Dacă alege pastila de culoare albastră, va uita de întâlnirea cu ei şi se va întoarce la viaţa iluzorie din Matrix, dar dacă alege pastila roşie, va fi deconectat şi va rămâne în realitatea viitorului, o lume întunecată şi primejdioasă, unde ultimii oameni liberi duc un război disperat dar optimist contra maşinilor.

În urma acestui film, „pastila albastră” şi „pastila roşie” au devenit simboluri ale culturii pop, reprezentând alegerea între o viaţă de iluzii fericite şi o existenţă uneori incomodă, dar întotdeaua conştientă.

 Acestă carte porneşte de la convingerea că – noi tăim într-o lume plină de iluzii şi adevăruri prefabricate. Dintre acestea, două astfel de adevăruri vor fi chestionate pe parcursul cărţii, cu speranţa că putem gândi lucrurile şi altfel decât suntem obişnuiţi. Primul este acela că moralitatea înseamnă sacrificiul libertăţii şi al împlinirii de sine. Al doilea este că fericirea înseamnă ignoranţă. „Pastila roşie” pe care o propune autorul în acest volum, se doreşte un antidot pentru aceste două dogme ale omenirii civilizate. Speranţa din care se nasc aceste pagini este că putem gândi fericirea ca luciditate şi morala ca libertate.

  1. De la fericire la principii. Naşterea şi amurgul fericirii

„Durerea de acum este o parte a fericirii de atunci.” Replică din filmul Shadowlands (1993)

„Ce este moral şi ce e imoral?”- interogaţia fundamentală a eticii. Acest ideal terapeutic al gândirii greceşti făcea ca filosofia să fie o căutare neliniştită a liniştii ultime, obţinută conjugarea contemplaţiei cu exerciţiul purificării. Miza veritabilă a disciplinei filosofice şi implicit sarcina capitală a eticii era împlinirea de sine sau fericirea. În acest fel întrebarea despre cum arată o viaţă împlinită se convertea în întrebarea cum se poate ajunge la fericire?; Pentru Aristotel, fericirea nu poate fi câştigată decât prin activitatea raţiunii şi exerciţiul virtuţilor morale. În cazul omului virtuos, virtuţiile sunt strâns legate unele de celelalte, având o unitate indisolubilă. Toate virtuţile omului se împletesc în alcătuirea unui caracter (ethos) armonios, virtuţile nu au sens în afara caracterului, iar caracterul nu are sens în lipsa virtuţiilor. Etica modernă este impregnată de o viziune atomistă asupra acţiunii morale. Această manieră de a gândi conduita câştigă precizie şi obiectivitate în evaluare, însă pierde o mare parte din motivaţia de a fi moral.

2. De la fericire la principii (continuarea) Instaurarea şi domnia principiilor morale

„Puţine dintre elementele ce caracterizează starea actuală a cunoaşterii umane sunt mai departe de aşteptările noastre şi mai semnificative pentru situaţia de înapoiere […], decât infimul progres înregistrat în soluţionarea controversei privind criteriul moralităţii. J.S.Mill despre filosofia morală

Omul modern şi omul contemporan concep moralitatea ca o formă de renunţare sau concesie; un sacrificiu dureros al plăcerilor, înclinaţiilor şi instinctelor. A fi moral înseamnă a-ţi anihila pasiunile. Spre deosebire de aceştia, omul antic înţelegea moralitatea ca o „educaţie a afectivităţii”.

3.De ce să fim morali? Motivaţia morală în „lumea dezvrăjită”

„Fiecare conştiinţă trebuie să aleagă între adevăr şi repaus. Nu le poate avea pe amândouă. Ralph Waldo Emerson

Omul este liber şi se defineşte prin alegerile sale. Nimeni nu poate să ne scape de povara libertăţii şi tocmai aceasta este sensul responsabilităţii infinite pe care o avem, aceasta este sensul angajamentului etic al individului aflat într-o lume lipsită de semnificaţie. (Sartre)

Lecţia vechilor greci este o lecţie comunitară. Şi chiar dacă racordarea binelui individual la binele colectiv pare azi utopică, tema solidarităţii şi a angajamentului comun rămâne, în egală măsură, valabilă, oricât de secularizată e vremea de azi. Revenind la Sartre, vedem că problema alterităţii se impune şi pentru o conştiinţă atee: „Eu nu pot să obţin niciun adevăr despre mine decât prin medierea celuilalt. Celălalt este indispensabil pentru existenţa mea, şi la fel pentru orice cunoaştere pe care aş avea-o despre mine. […] În această lume omul are de hotărât ce este el şi ce sunt ceilalţi.”

4. De ce să fim morali? (continuare) Provocarea Amoralistului

„Orice îndoială trebuie să se termine undeva. Ludwig Wittgenstein

         Amoralistul se poate gândii la unii oameni, dar nu la toţi.( B.Williams); Însă a te gândi la problemele unora presupune deja un angajament etic. A-l face sensibil şi la problemele altor semeni nu înseamnă a-l muta pe amoralist  la un alt nivel cu totul diferit de cel la care se situează acum, ci a-i extinde imaginaţia şi capacitatea sa de înţelegere. Tema prieteniei (phyilia) din etica aristotelică are multe de spus în acestă privinţă. Amoralistul nu este atât de mult prizonierul impulsurilor sale pe cât îi place lui să creadă acest lucru. Concluzia este că amoralistul nu este cu adevărat amoral.

5. De ce să ne pese de ceilalţi? Critica egoismului psihologic    

Oamenii nu sunt aşa de răi cum par în filme.” Comentariu anonim

Egoismul psihologic este o „teorie” factuală, adică o doctrină despre cum sunt oamenii, se referă la alcătuirea „reală” a indivizilor, descrie omul. Egoismul , la fel ca altruismul, este o posibilitate care ne stă la dispoziţie. Nu există o natură umană eminamente egoistă. A crede că altruismul este posibil înseamnă a crede că omul este responsabil. Nu există nicio limită absolută care să împiedice bunăvoinţa faţă de semenii noştrii.

6. De ce să ne pese de ceilalţi? (continuarea) Critica egoismului normativ

„Eroarea principală şi răul egoismului nu stau în absoluta conştiinţă de sine şi în absoluta autoevaluare a subiectului, ci în faptul că, acordându-şi o semnificaţie absolută, refuză ceilalţi aceeaşi semnificaţie.” V.Soloviov

Egoismul normativ este o teorie etică despre cum trebuie să fie oamenii, vorbeşte despre conduita lor ideală, le prescrie o reţetă a comportamentului.

7. De ce să ne pese de noi înşine? Desăvârşirea personală ca descoperire de sine

„Principala sarcină a omului în viaţă este să se nască pe sine însuşi, să devină ceea ce este în potenţă.” Erich Fromm

Autorul Daniel Nica numeşte „desăvârşire personală” acel tip de împlinire de sine care este înţeleasă prin prisma celor trei coordonate: împăcarea cu sine, proiect personal şi autodepăşire. Omul nu este actualizat de natură, ci se auto-actualizează, potrivit alegerilor pe care le face pe parcursul unei vieţi.

8. De ce să ne pese de noi înşine? (continuarea) Desăvârşirea personală ca invenţie de sine

„Viaţa nu este despre a te găsi pe tine însuşi, ci despre a te crea pe tine însuţi.” George Bernard Shaw

Mesajul nietzscheean este că omul care s-a creat pe sine însuşi percepe ca o succesiune ordonată de evenimente. Viaţa sa nu a fost trăită la întâmplare. „Fiecare acţiune din trecutul său este o condiţie necesară pentru ceea ce este el astăzi.” (Nehamas)

Autorul a încercat să conceapă morala ca libertate şi fericire ca luciditate. Pastila roşie pe care ne-o propune în acest volum, nu este adevărul universal, ci o suită de maniere de a gândi altfel decât în mod obişnuit, ne ajută să reflectăm asupra conceptelor despre moralitate şi fericire.

Vă recomand acestă carte captivantă pe care o găsiţi spre împrumut la secţia Împrumut carte pentru adulţi!