Ziua a șasea
Mie dragostea îmi trece prin inimă,
și inima bate repede-repede,
dar tu nici nu auzi bătaia
și îți vezi mai departe de treburile tale,
tulburând cu frumusețea ta universul.
Și a fost dimineață și a fost seară: ziua a șasea.
În ziua a șaptea m-am odihnit
și m-am întrebat dacă am făcut bine că te-am făcut,
pentru că magnoliile deja erau geloase pe tine
și au venit la mine cu o petiție, cu un protest,
cum că aș fi nedrept și aș fi dat cuiva
prea multă frumusețe…
Da, magnoliile și florile de cireș,
zăpăcitele narcise și florile de cais,
crinii imperiali și sfioasa rochiță a rândunicii
au ieșit în stradă să protesteze,
pentru că tocmai ei i-am dat atâta frumusețe…
Până și mâna Maicii Domnului
a venit la mine și s-a plâns, ea,
care este minunea minunilor…
Vezi câte revolte ai iscat în Împărăție,
câte mișcări de stradă?
Numai rândunicile s-au îmbrăcat în frac în cinstea ta
și zboară în zig-zag cu gândurile mele prin cer;
și țipă cât pot de tare ca să nu audă lumea
ce gândesc despre tine, seara,
când sunt singur printre stelele nopții
și te privesc în secret cum dansezi printre fiare și licurici…
Cum dansezi ca o apă, ca valurile mării…
Și tu iarăși îmi spui că nu te iubesc, împielițato!
.
Apariții
Sub streaşina glasului tău
mă întorc seara în grădină, mamă,
în grădina smintită de cireşii înfloriţi şi de vrăbii.
Nu mai cuprinzi lucrurile…
Umbli prin camere, măsori singurătatea.
Între fotoliu şi pat, singurătatea.
Cana cu apă a rămas neatinsă,
ceasul a împietrit în perete.
Şi făpturile din albumul cel vechi
au dat năvală în casă.
Ele umblă zălude prin camere,
măsoară singurătatea.
Iată-l pe bunicul în hainele lui de paradă
şi cu medaliile pe piept. Cu toate medaliile,
ca să-ţi alunge tăcerea şi teama.
Iată fecioara, care are chiar mâinile tale.
Şi care aleargă pe câmp după fluturii amiezii.
Fecioara cu aripi de fluture.
Şi copilul, care prinde pentru tine
soarele cocoţat în cireş.
Toate au dat năvală în odaie,
de parcă lacrima nu ţi-ar fi de ajuns.
Uneori, tu mă trezeşti din somn
şi îmi arăţi noaptea bătută în cuiele de argint. –
O călătorie pentru care nu sunt nici acum pregătit.
Şi pentru care nu voi fi niciodată.
Copacii din grădină se dau cu capul de pereţii casei.
Şi eu mă închid în camera mea.
Nici n-am văzut când m-am lovit de cana cu apă.
De cana cu apă, din care se vede bine că a băut cineva…
Întotdeauna se întâmplă ceva peste puterile mele.
Ceasul din perete mă strigă toată noaptea cu bătăile lui.
Şi inima aleargă ca o nebună pe-afară,
prin grădina smintită de floarea de cireş şi de vrăbii.
Nici nu mai ştiu dacă vrea să ia în braţe pădurea
sau să îngroape totul în cenuşă.
.
Din întunericul dens…
Eu vin din întunericul dens, din liniştea rece.
Poate voi găsi un loc aici, la masa ceaiului verde.
Aici, în mansarda plină de cărţi,
printre spaimele şi tăcerile tale. Un loc
printre versurile poetului care şuieră luna pe cer.
Clinchetul clopotului de bambus
este lacrima ta, devenită dintr-o dată sonoră.
Eu am plătit cu ultimii bani
zăpăcitele de vrăbii din fereastră ca să te facă să râzi.
Eu ştiu că îmbrăţişarea îţi va ridica privirile din podele.
Deja, lucrurile pe care le atingi au început să viseze,
ziua deja a luat chipul tău.
Poate că nu ţi-am spus până acum,
dar trupul meu a întinerit într-o singură noapte.
Eu sunt cireşele pe care le porţi la urechi.
Sunt inelul din deget.
Încă puţin şi voi sparge tăcerea.
Încă puţin şi îţi voi da foc printre cearşafuri.
.
Cuib
Ciripitul tău îmi bate dimineaţa în fereastră.
El risipeşte întunericul ce mă acoperă.
El taie de la rădăcină iarba neagră a singurătăţii.
Picioarele tale deja au dat iama printre cearşafuri,
deja au intrat victorioase în noua zi.
Eu cred că m-am născut pentru tine, vrabie!
Lasă-mă să-mi fac cuibul aici, în grădina cu stele!
Să nu uiţi: eu sunt un om de iubit!
Pentru îmbrăţişarea ta am rămas în viaţă.
Pentru tine am renunţat să-mi iau zilele!
.
Manuscris
Ea se scrie în mine petală cu petală.
Şoaptă cu şoaptă.
De când am început să culeg petalele atingerii tale,
cartea de dragoste pe care o amân de atâta vreme
se scrie singură. Şoaptele şi mâinile tale sunt aici,
printre pagini! Este adevărat, încă nu am aflat
dacă vreun cititor a dat de braţele goale printre file;
de săruturile roşii sau de cireşul copilăriei.
Încă nu am aflat dacă cineva a auzit ciripitul vrăbiilor.
Sau bătăile inimii.
Şi totuşi uneori devin transparent,
uneori prietenii mei văd prin mine
toate săruturile roşii, geana fiecărui surâs.
Ei deja te zăresc printre cuvintele mele şi bătăile inimii.
Ei deja văd prin mine toate manuscrisele,
toate poemele pe care ţi le-am scris
şi pe care ţi le voi scrie de aici înainte.
Desigur, prinţesa s-a scris în mine petală cu petală.
Ea umblă desculţă şi fără cămaşă prin inima mea.
Gândurile mele sunt albastre.