Laurul (Ilex aquifolium), este un arbust frecvent în zonele tropicale și subtropicale, cu un areal larg de răspândire dar fragmentat. Prezența acestei specii în România este semnalată într-un singur loc, numit Dosul Laurului, aflat pe teritoriul satului Zimbru, comuna Gurahonț. Stațiunea se află pe versantul sud-estic, din masivul Runcu, spre Valea Luștilor, la o altitudine de 630 metri. Este adăpostită într-un luminiș cu o suprafață de aproximativ 0,8 hectare, înconjurată de o pădure de fag bine închegată și umedă, într-un climat mai blând, ferit de vânturi și îngheț. Înalt de 3-5 metri arbustul crește intens până la 50 de ani, apoi foarte lent. La bază planta își dezvoltă ramuri flexibile lungi, ce se întind pe sol și drajonează formând desișuri prin care nu se poate pătrunde. Frunzele de culoare verde închis, sunt dispuse altern, lungi de 3-8 cm au marginile ondulate și țepos ascuțite. Înflorește în luna mai, cu flori mici, grupate, fructificând bace sferice care la coacere, în august, se înroșesc.Planta a fost menționată pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIX -lea de botanistul arădean L. Șonkai, ca vegetând acolo sub forma unor grupuri răzlețe locul reprezentând limita vestică al arealului său natural. Drept urmare, în 1938, prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr 645, stațiunea cu o suprafață de 32,2 hectare a fost declarată Monument al naturii și pusă sub protecția legii. În 1995, rezervația a primit un nou statut de zonă protejată în administrarea și ocrotirea ocolului Silvic Gurahonț.Datorită importanței științifice, tema a fost cercetată și dezbătută și citată în numeroase lucrări de specialitate de botaniștii: Alexandru Borza, Emil Pop, Nisor Lupei și Aurel Ardelean.
