„Romane celebre – ecranizări superbe”

cei trei muschetari

De două ori pe an, la  Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” se desfăşoară proiectul „Romane celebre, ecranizări superbe”. Realizat în parteneriat cu şcolile arădene, proiectul este coordonat de bibliotecara Gabriela Mureşan  şi  de profesorul Cristian Miclean de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”.
Scopul acestuia este  să apropie elevii de lectură printr-o filieră mai accesibilă şi mai plăcută: filmul.Contribuţia elevilor în desfăşurarea proiectului decurge în trei faze succesive. În prima fază ei vizionează un film, în faza a doua realizează un eseu schimbând  finalul filmului, iar în faza finală are loc  premierea lucrărilor.
Toate manifestările au loc la bibliotecă.
Pelicula de la care au pornit să lucreze, de data aceasta,  elevii din clasa a VII -a B a profesorului Cristian Miclean de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”  este  „Cei trei muchetari” – ecranizarea  romanului scris de Alexadre Dumas tatăl.
Vineri, 9 ianuarie 2015, la ora 12.00, în Sala „Concordia” vor fi premiaţi următorii elevi: Victor Toma (Premiul I), Mara Ungurean (Premiu pentru originalitate), Mihai Bock (Premiu de popularitate), Alexandru Tomuţa (Premiu pentru originalitate), Andrei Breha (Premiu pentru inventivitate).