Păsările
Păsări răzlețe brăzdează cerul
Și țipă, fără să știu de ce.
Iar țipetele lor sunt înfiorate.
De aș putea țipa și eu astfel
Când mi se duce viața.
///////
Frumusețe
Din nou îmi apari, zeiță.
Fiica sfîntă a zărilor limpezi.
Dulce răscruce.
Roua răsare înlănțuind degetele tale de aur
Zvelte făpturi se iubesc
Aruncîndu-ți în față blestemul.
Brațele tale sînt încărcate cu fructe,
De o rotunjime perfectă, stranie
Și totuși încă nu pot dezlega taina
Acelor fructe la care am rîvnit,
Atît de adînc este cuvintul care le numește.
/////////
Structura nopții
Cum aș putea trăi fără tine energie întunecată.
Tu oare refuzi spațiul cu ostentație,
Lipsa ta de întindere tremură deasupra prăpastiei,
Soclu îmbrățișat pe dinăuntru.
Ce anume vestește
Sângele dumnezeirii tale, noapte implacabilă.
Rouă profundă.
Stau pe loc și pieptul îmi este o cruce
Exercițiul trecerii prin gratiile ireale.
Trecere ireală.
Exercițiu plin de sînge.
Racoare ireală.
Lumină, tu, ce ai învins în mine lupta și nemurirea,
învingător crud.
Lipsa ta de sens, frumusețea lipsei tale de sens,
Putreziciunea din ochiii tăi imenși, o lume putredă.
Rigorile tale.
Mai am speranță să te înving, dar zidul tău stă neclintit
și plin de pace.
/////////
Sala
Zăbovind în sala uriașă a palatului
Scăldîndu-mi-se chipul în cleștarul oglinzilor
Un lanț de mătase atîrna
De lampa cu sute de brațe
Ce lumina încăperea.
Și blînd m-am apropiat, cu sfială,
Lanțul se clătina de-o boare dulce.
De-o pală de vînt parfumată.
Iar eu am ghicit în forma suavă a mătăsii
Rotunjimea însetată a gîndului meu.
Angela Marinescu