Rugă de toamnă
O noapte tristă zăvorâtă-n clipe
Tușește printre frunzele hoinare,
Cerul strănută-ntruna ploi cu gripe
Și timpul tot se chinuie să zboare.
Nătânge umbre rătăcind prin noapte
Pașind prin colb de întuneric sumbru,
Mi-ascultă gândul din povești necoapte
Și-mi pune pe adresa vorbei timbru.
Cuvintele se scutură de spaimă
Icoanele încep să imi vorbească,
Cu voci pierdute ce abia îngaimă
Mă-ndeamă să-mi las vocea să zâmbească.
În cărți pătrund cu lăcomia minții,
Și printre slove-mi regăsesc chemarea
Spre rugăciuni, ca să m-audă sfinții
Că-i rog, la cer să-mi schimbe programarea.
Și dacă pot, să mai oprească timpul
Cât necuratul se mai odihnește,
Ca să mă spăl pe ochi cu anotimpul
Fiindcă Domnul, încă mă iubește.
Ștefan Doroftei Doimăneanu
