Salomeea – Ana Ardeleanu

ESTE  ATÂT  DE… DUMINICĂ

încât pulpa cuvântului

nu mai încape în ciorapul de mătase

din cauza cerului tras peste ochii noştri

totul e penitenţă,

iar pe aripa pescăruşului

se prelinge marea ţesută

cu ochiuri albastre şi dese

precum o plasă de pescar

la celălalt pol

norii destabilizează seninul

şi nimeni nu dă bănuţul cu propriu-i chip

cerşetorilor

ar fi putut pune şi ei măcar o virgulă

între cuvintele de acţiune

neaşteptând totul de la îngerii pictaţi

pe Capela Sixtină

este Duminica perfectă

pentru a face curte suspinelor

pentru a relaxa culorile lăuntrice

ale margaretelor şi viorelelor

şi-ale celor care încă nu şi-au deschis bobocii

toate făcând cu mâna

din balconul câtorva picături de rouă

prelinse pe trupul temperamentului melancholic

SUFLETUL  NU  ÎMBĂTRÂNEŞTE

este semnul tău de recunoaştere în univers

observat din toate unghiurile de toate rasele

versurile sale trec vămile

plătindu-le în arginţii descoperirilor geniale

care şi-au făcut din rostul excepţional un stindard

dacă ar fi să-i întrebăm pe înţelepţii vremii

cu sufletul la fel de bun şi ispititor

precum o vodka pentru alcoolicii anonimi

precum o simfonie pentru melomani

sau o ambrozie pentru femeile magnifice

deci dacă ar fi să punem o întrebare discretă discretă

despre viitor şi despre cei ce sapă în stânca sa

calificaţi şi iscusiţi muncitori de lume nouă

desenatori de zboruri senine pentru vulturul pleşuv

ingineri de lumină şi sunet ai marilor labirinturi

experţi ce pot evita alunecările de teren şi cutremurele

care ar putea face ţăndări sufletele casante

răspunsul ar veni precum o cometă

mândră de rolul său

dacă răspunsul e melodios ca un cântec de ciocârlie

sufletul se încântă

dacă nu

toată povestea îşi ia bagajul de mână şi apune

tot atât de săracă

precum a sosit pe lume

SALOMEEA

cântam cum pasărea în burg

iar salomeea însăşi dănţuia

era în mine un nesfârşit amurg

ce vremurile apuse bântuia

pe tava lumii capul unui mort

părea-ntristat de-nfăptuirea vană

îl cumpăram ca dar pentru un ort

şi-l dam eternităţii de pomană

iar salomeea-n mine dănţuia

pe vatra unei melodii curgând

prin oasele ce marea le spăla

extatic cum un curtezan de rând

şi eu băteam în tamburina grea

ritmuri de alerte îndrăcit-confuze

iar salomeea-n mine dănţuia

cum fluturele prin lumini difuze

Ana Ardeleanu