ESTE ATÂT DE… DUMINICĂ
încât pulpa cuvântului
nu mai încape în ciorapul de mătase
din cauza cerului tras peste ochii noştri
totul e penitenţă,
iar pe aripa pescăruşului
se prelinge marea ţesută
cu ochiuri albastre şi dese
precum o plasă de pescar
la celălalt pol
norii destabilizează seninul
şi nimeni nu dă bănuţul cu propriu-i chip
cerşetorilor
ar fi putut pune şi ei măcar o virgulă
între cuvintele de acţiune
neaşteptând totul de la îngerii pictaţi
pe Capela Sixtină
este Duminica perfectă
pentru a face curte suspinelor
pentru a relaxa culorile lăuntrice
ale margaretelor şi viorelelor
şi-ale celor care încă nu şi-au deschis bobocii
toate făcând cu mâna
din balconul câtorva picături de rouă
prelinse pe trupul temperamentului melancholic
SUFLETUL NU ÎMBĂTRÂNEŞTE
este semnul tău de recunoaştere în univers
observat din toate unghiurile de toate rasele
versurile sale trec vămile
plătindu-le în arginţii descoperirilor geniale
care şi-au făcut din rostul excepţional un stindard
dacă ar fi să-i întrebăm pe înţelepţii vremii
cu sufletul la fel de bun şi ispititor
precum o vodka pentru alcoolicii anonimi
precum o simfonie pentru melomani
sau o ambrozie pentru femeile magnifice
deci dacă ar fi să punem o întrebare discretă discretă
despre viitor şi despre cei ce sapă în stânca sa
calificaţi şi iscusiţi muncitori de lume nouă
desenatori de zboruri senine pentru vulturul pleşuv
ingineri de lumină şi sunet ai marilor labirinturi
experţi ce pot evita alunecările de teren şi cutremurele
care ar putea face ţăndări sufletele casante
răspunsul ar veni precum o cometă
mândră de rolul său
dacă răspunsul e melodios ca un cântec de ciocârlie
sufletul se încântă
dacă nu
toată povestea îşi ia bagajul de mână şi apune
tot atât de săracă
precum a sosit pe lume
SALOMEEA
cântam cum pasărea în burg
iar salomeea însăşi dănţuia
era în mine un nesfârşit amurg
ce vremurile apuse bântuia
pe tava lumii capul unui mort
părea-ntristat de-nfăptuirea vană
îl cumpăram ca dar pentru un ort
şi-l dam eternităţii de pomană
iar salomeea-n mine dănţuia
pe vatra unei melodii curgând
prin oasele ce marea le spăla
extatic cum un curtezan de rând
şi eu băteam în tamburina grea
ritmuri de alerte îndrăcit-confuze
iar salomeea-n mine dănţuia
cum fluturele prin lumini difuze
Ana Ardeleanu