Sărbătoritul zilei (1/2): Richard Yates

Richard Yates (3 februarie 1926, Yonkers, New York, S.U.A. – 7 noiembrie 1992, Birmingham, Alabama, S.U.A.)

Romancier, autor de proză scurtă, scenarist, profesor și jurnalist american.

Richard Yates a fost fiul lui Vincent Yates, director general de vânzări și a lui Ruth, o permanentă aspirantă în arta sculpturii. Părinții săi au divorțat pe când acesta avea doar trei ani. A fost crescut de mama sa în sărăcie, în lipsă aproape constantă de bani, cu datorii și cu frecvente mutări în diferite orașe. Inițial, Richard Yates a fost interesat de jurnalism, iar mai apoi de scris, încă din perioada școlarizării sale în Avon, Connecticut. După ce a părăsit Avon s-a alăturat armatei și a servit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Franța și în Germania. După întoarcerea sa la New York, a lucrat ca jurnalist, ca scriitor independent (scriind și discursuri pentru senatorul Robert F. Kennedy) și ca scriitor de publicitate pentru Remington Rand Corporation. Ulterior a predat cursuri de scriere creativă în cadrul mai multor universități americane, printre care s-au aflat: Columbia University, Boston University, University of Iowa, Wichita State University, University of Southern California și University of Alabama. A scris, de asemenea, și trei scenarii de film.

Richard Yates a fost un titan al singurătății, depresiei și melancoliei, autorul fiind socotit ca aparținând „Epocii anxietății” („Age of Anxiety”) din literatura americană de la mijlocul secolului al XX-lea. În cariera sa de scriitor, Yates a publicat nouă cărți: șapte romane și două colecții de proză scurtă. Dintre ele cea mai importantă este chiar cea de debut: „Revolutionary Road” (1961, finalist al „National Book Award” în 1962), devenită o operă „clasică” a literaturii americane. Alte două lucrări remarcabile sunt: „Parada de Paște” („The Easter Parade”, 1976), roman foarte bine recepționat de către critici și excepționala colecție de povestiri „Eleven Kinds of Loneliness” (1962), care i-a adus comparții cu James Joyce.

Majoritatea cărților lui Yates reflectă etape de viață, episoade și momente de reper autobiografice. Deși a fost apreciat de către critici, autorul dedicându-se pe cât de mult posibil artei scrisului, „răsplata comercială” a lui Yates a fost destul de mică, el suferind în urma vânzărilor slabe a cărților sale. A fost adesea nevoit să încaseze bani în avans pentru următoarea lucrare, să predea cursuri de scriere, să compună discursuri sau scenarii. Yates a călătorit destul de mult de-a lungul vieții sale (în Iowa, Kansas, Los Angeles, New York, Boston, Alabama) în trebuința de a plăti pensia de întreținere a copiilor săi, chiriile pentru locuințele sale temporare și pentru a avea necesarul pentru a scrie următoarea carte. Pe parcursul aproximativ ai ultimilor 30 de ani, alcoolismul, fumatul excesiv și boala bipolarității i-au aruncat viața în haos, perioadă în care a avut două căsnicii (cu două fete din prima și o fată din a doua căsătorie) și mai multe relații romantice eșuate, fiindu-i afectate numeroase relații de prietenie și care l-au supus internării în instituții de cură mentală. A murit în anul 1992, în Birmingham, Alabama, de bronhopneumopatie obstructivă cronică și în urma unor complicații ale unei operații minore.

Despre „Revolutionary Road”:

„Frank şi April Wheeler s-au considerat întotdeauna un cuplu deosebit, dar, după ce au adus pe lume doi copii, au ajuns să se împace cu o existenţă convenţională într-o suburbie din Connecticut. Tânjind după o viaţă mai puţin mărginită, April îl convinge pe Frank să se mute cu familia la Paris, dar, încet-încet, planurile şi, odată cu ele, căsnicia celor doi iau o turnură tragică.” (Editura Litera)

Vă recomandăm cu multă încredere și vizionarea filmului „Revolutionary Road” (2008), cu nominalizări la premiile Oscar, Globul de Aur şi BAFTA, după romanul cu titlu omonim scris de Richard Yates, în regia lui Sam Mendes, cu interpretări senzaționale ale actorilor Leonardo DiCaprio și Kate Winslet în rolurile principale!

Vă invităm la Filiala Micălaca pentru împrumutul splendidelor cărți ale lui Richard Yates! Vă așteptăm cu drag! 😊